Category Archives: Predici scrise

Scrisoare către Biserica din Laodicea

(Apocalipsa 3:14.22)
Biserica din Laodicea este singura Biserică din Noul Testament, despre care Domnul Isus a afirmat că îi este greaţă, deoarece aceasta se afla în starea pe care Fiul lui Dumnezeu o urăşte cel mai mult, şi anume starea de căldicel. De fapt, Biserica din Laodicea se credea în cea mai perfectă formă spirituală, spunând despre sine, cu o deosebită emfază: ,,sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, însă Domnul Isus o vedea tocmai la polul opus, adresându-i amarele cuvinte: ,,eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”(v17). Scârbit de atâta falsitate, minciună şi înşelăciune, Domnul Isus a fost nevoit să exclame: ,,am să te vărs din gura mea”. Această expresie, în limba greacă, realmente, exprimă o senzaţie de vomă, stârnită de un lucru scârbos, dezgustător şi neplăcut. În vechiul Testament, mai întâlnim ceva asemănător, când Dumnezeu a spus poporului Său: ,,Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia1:13-14) Ce situaţie îngrozitoare pentru o biserică, care dintr-un popor, chemat să fie mireasa lui Cristos, de care Dumnezeu vrea să se bucure, aşa cum citim în Ţefania 3:17: ,,Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”, să ajungă, prin infidelitate faţă de Mirele ei, o târfă mizerabilă şi dezgustătoare, despre care Domnul Isus să spună: mi se face lehamite de tine, de aceea: ,,am să te vărs din gura Mea”. Este greu de priceput cum este posibil ca o fecioară curtată de tocmai Prinţul Universului, să dea cu piciorul în şansa vieţii ei, cedând avansurilor seducătoare ale unor ibovnici mărunţi şi mizerabili. Însă lucrul cel mai şocant şi de neânţeles pentru orice logică omenească, este următorul: Cum se poate ca Domnul Isus, să mai iubească şi o astfel de biserică, oferindu-i şansa întoarcerii la dragostea şi credincioşia faţă de Mirele ei ceresc? Cum este posibil ca Domnul Isus să rostească unei asemenea adunări, cuvinte ca: ,,Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te!” sau: ,,Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (v19, 21) De fapt, în aceste cuvinte, ale Domnului Isus, constă şansa fiecăruia dintre noi, deoarece cu toţii am avut momente sau perioade în viaţă, în care am cedat presiunilor seducătoare ale curtezanilor celui rău şi am trădat dragostea Domnului Isus, căzând în tot felul de pofte şi de păcate. Dacă nu am avea şansa pocăinţei şi suportul iubirii Divine, am fi nişte oameni pierduţi şi irecuperabili. Frumuseţea în cartea Apocalipsa, este că cei îmbrăcaţi în haine albe, nu sunt cei care n-au păcătuit niciodată, ci cei care şi-au spălat hainele în sângele Mielului. (Apocalipsa7:14) Mesajul scrisorii Bisericii din Laodicea, este că până şi celei mai corupte şi stricate biserici, în dragostea Divină fără margini, i se oferă şansa pocăinţei, cât şi provocarea câştigării biruinţei, pentru a sta împreună cu Cristos pe scaunul Său de domnie.
Cei mai mulţi comentatori ai Scripturii, afirmă că starea Bisericii din Laodicea se potriveşte cel mai bine cu starea Bisericii contemporane. Prin urmare studiul acestei scrisori, este o provocare cu atât mai puternică, pentru fiecare dintre noi.
1. Context istoric.
Oraşul Laodicea a fost întemeiat de către Antioh al doilea, în secolul trei înainte de Cristos, fiind numit după numele soţiei sale, Laodice. Din punct de vedere etimologic, cuvântul Laodicea este format din două cuvinte care, în limba greacă, înseamnă drepturile omului, sau democraţie. Numele acesta s-a potrivit foarte bine cu specificul oraşului, cu specificul Bisericii de acolo, şi se potriveşte foarte bine şi cu specificul Bisericii de astăzi. Biserica din Laodicea este Biserica ce trăieşte în democraţie şi care este ispitită să se lase condusă, mai mult de voinţa poporului, decât de voia lui Dumnezeu. În Biserica de tip Laodicea, votul majorităţii tinde să înlocuiască voia suverană a lui Dumnezeu.
Oraşul Laodicea a devenit una dintre metropolele lumii antice, caracterizată prin câteva elemente foarte importante: În primul rând, Laodicea era supranumit oraşul milionarilor, deoarece acolo îşi aveau reşedinţa cei mai bogaţi oameni, din Asia Mică. În Laodicea exista un sistem bancar foarte sigur; un corespondent al băncilor Elveţiene de astăzi. Există dovezi istorice care confirmă faptul că oameni importanţi ai lumii antice, aveau depozite în băncile din Laodicea. Banii şi aurul erau ceva foarte obijnuit în acest oraş. În al doilea rând, în Laodicea s-a dezvoltat foarte mult, industria confecţionării ţesăturilor şi hainelor, din lână neagră. Aceste haine erau foarte scumpe şi la mare căutare în lumea bună. De fapt, hainele din lână neagră, au devenit moda Laodiciei cât şi simbolul bogăţiei, eleganţei şi bunăstării materiale. În al treilea rând, în Laodicea funcţiona şi o şcoală de medicină foarte importantă, specializată în mod deosebit pe oftalmologie. În acest oraş se fabrica un fel de alifie pentru tratarea bolilor de ochi, numită pudra frigiană, din care provine colirul de astăzi. Oraşul Laodicea avea o singură problemă: apa. În Laodicea nu existau surse bune de apă, de aceea aceasta era transportată prin conducte ceramice, din două oraşe din apropiere. La Colose existau izvoare de apă rece, foarte bună de băut, iar la Hierapolis existau izvoare fierbinţi, cu apă termală, foarte bună pentru diferite tratamente. Marea problemă era că pe drum, apa rece din Colose se încălzea, iar apa fierbinte din Hierapolis se răcea, amândouă ajungând în Laodicea, la o temperatură care poate fi descrisă prin acelaşi cuvânt: căldicel. Ei bine, când vom studia scrisoarea propriuzisă, vom observa că Domnul Isus face referire la toate aceste elemente de context istoric, iar cunoaşterea lor ne va fi de mare ajutor.
În ce priveşte Biserica din Laodicea, Noul Testament, are încă două referinţe la aceasta, afară de textul Apocalipsei. În epistola pe care Pavel a scris-o Bisericii din Colose, el s-a referit de două ori şi la Biserica din oraşul vecin. În Coloseni 2:1 Pavel spune: ,,Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup;”, iar în 4:16 găsim scris: ,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica Laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodicea.” Aşadar cu treizeci de ani înainte de Apocalipsa lui Ioan, Pavel lupta în rugăciunile sale, pentru Biserica din Laodicea, şi chiar le-a scris o epistolă de învăţătură, dar pe care Duhul Sfânt n-a inclus-o în canonul Scripturii. Ruinele de astăzi scot la iveală trei clădiri de biserică, în centrul oraşului, ceea ce vorbeşte despre mărimea, puterea cât şi bogăţia Bisericii din Laodicea.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii din Laodicea.
,,Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:” (v14). Bisericii din Laodicea, Domnul Isus i se prezintă, potrivit cu nevoile sale, în trei feluri: Amin, Martorul credincios şi adevărat, şi Începutul zidirii lui Dumnezeu. În primul rând, cuvântul ,,Amin” înseamnă ,,aşa să fie”, iar unei biserici democratice, în care voinţa majorităţii impunea legea, trebuia să i se reamintească faptul că numai Dumnezeu este în măsură să hotărască ce este bine şi ce este rău, nu adunarea generală. Democraţia nu trebuie amestecată niciodată cu voia lui Dumnezeu. Principiile Scripturii nu se supun la vot, ci se împlinesc întocmai. În al doilea rând, Martorul credincios şi adevărat, ne vorbeşte despre faptul că Biserica, punând deoparte voia lui Dumnezeu, în favoarea voinţei poporului, a intrat sub incidenţa tribunalului Divin, în calitate de inculpat, iar Isus Cristos este Cel care depune mărturie despre vinovăţia ei. Mărturia Lui este adevărată, deoarece El nu este un martor mincinos ci credincios. În al treilea rând, prezentarea lui Isus ca început al zidirii lui Dumnezeu, reprezintă o invitaţie adresată Bisericii de a se întoarce înapoi la origini. Expresia: ,,începutul zidirii lui Dumnezeu” se poate traduce şi prin: ,,etalonul Împărăţiei lui Dumnezeu, sau modelul Împărăţiei lui Dumnezeu”. Prin lepădarea voii lui Dumnezeu în favoarea voinţei poporului, Biserica din Laodicea, nu numai că a intrat sub incidenţa tribunalului Divin, dar L-a scos pe Domnul Isus afară. În scrisoarea adresată acestei Biserici, Domnul Isus se prezintă stând la uşă şi cerând permisiunea de a intra: ,,Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (v20) Ce imagine jalnică şi nepotrivită pentru o biserică. Biserica din Laodicea pierzându-L pe Cristos, şi-a pierdut etalonul, modelul, direcţia şi standardul, iar Domnul Isus se oferă, încă odată, pe Sine, acestei Biserici.
Aşa cum altădată Cristos a fost izgonit din Biserica din Laodicea, astăzi El este izgonit din multe biserici, care se numesc creştine, iar o biserică fără Cristos, este o adunătură de oameni fără etalon, fără direcţie, în care triumfă voinţa poporului în detrimentul voii lui Dumnezeu. Însă Cristos nu renunţă să bată chiar şi la uşile încuiate ale unei astfel de biserici, la care nu găseşte nimic bun de apreciat.
3. Ce condamnă Cristos în Biserica din Laodicea?
,,Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,” (v15-17)
Acuzaţia adusă de către Domnul Isus Bisericii din Laodicea, este că aceasta se afla în starea de căldicel, nici rece nici în clocot. Pentru a înţelege foarte bine această acuzaţie, trebuie să definim ce a vrut Domnul Isus să spună prin cuvintele: căldicel, rece şi în clocot. Pentru a defini aceşti termeni, ne vom folosi de două contexte: contextul geografic şi contextul biblic.
Din punct de vedere al contextului geografic, mesajul Domnului Isus către Biserica din Laodicea, condamna faptul că aceasta nu era rece şi proaspătă, astfel ca oamenii însetaţi după Dumnezeu, pătrunzând în Biserică, să-şi stâmpere acolo setea sufletească, dupăcum cei însetaţi fizic găseau stâmpărare în izvoarele reci din Colose, dar nu era nici fierbinte, astfel ca cei bolnavi spirituali, să găsească în Biserică vindecare duhovnicească, dupăcum cei bolnavi fizic găseau vindecare trupească, în apele termale de la Hierapolis. Domnul Isus imputa Bisericii faptul că, pierzându-şi identitatea, şi-a pierdut şi proprietăţile. Această interpretare are suport biblic, în cuvintele Domnului Isus, din predica de pe munte: ,,Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:13-16) Biserica din Laodicea era la fel ca sarea care şi-a pierdut gustul, iar acum nu mai era bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni, şi ca lumina care s-a stins sub obrocul păcatului, iar cei pierduţi nu mai găseau în ea nici un indiciu spre Cristos.
Din punct de vedere al contextului biblic, termenii: căldicel, rece şi în clocot sunt definiţi chiar de către Domnul Isus. Potrivit definiţiei Domnului Isus, în starea de căldicel, este acea biserică care zice despre sine: ,,sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, dar care nu ştie că este: ,,ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Biserica aflată în starea de căldicel, este biserica care trăieşte în această cumplită autoânşelare: se crede fierbinte, dar în realitate este rece. Prin urmare, biserica fierbinte, este biserica care, nu doar zice că este bogată, ci chiar este bogată, cumpărând de la Domnul aur curăţit prin foc, iar ,,biserica rece” dacă o putem numi aşa, este biserica ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală. ,,biseria rece” încetează a mai fi biserică, ci reprezintă culmea ticăloşiei omeneşti, care se dă drept ceea ce nu este, şi joacă un rol care nu i se potriveşte. Membrii unei asemenea biserici sunt cei mai nenorociţi dintre oameni, deoarece ei nu se simt bine nici cu Dumnezeu nici cu lumea. Aceşti aşa zişi creştini, se aseamănă foarte mult cu bogatul căruia i-a rodit ţarina, care au acumulat multe bogăţii lumeşti, trăind în mijlocul băncilor şi aurului, dar care nu s-au îmbogăţit deloc faţă de Dumnezeu. Ei sunt orbi din punct de vedere spiritual, neavând capacitatea să-L vadă pe Dumnezeu, cât şi planurile Sale, chiar dacă ochii lor trupeşti sunt unşi cu cele mai bune alifii. Deasemenea, din punct de vedere spiritual, ei sunt goi, chiar dacă trupul lor este înveşmântat cu cele mai scumpe şi elegante haine de lână. Aşadar: autoânşelarea, falsitatea, aroganţa, materialismul şi alungarea lui Cristos la uşă, prin impunerea voinţei poporului, sunt câteva dintre caracteristicile bisericii de tip Laodicea.
Mulţi cititori şi cercetători ci Cuvântului lui Dumnezeu, studiind această scrisoare, şi-au pus următoarea întrebare: Cum a fost posibil ca Domnul Isus să-i spună acestei Biserici cuvintele: ,,o dacă ai fi rece!” Este de preferat să fi rece decât căldicel? Să ştiţi că atât cei căldicei cât şi cei reci, dacă nu se pocăiesc, vor ajunge în acelaşi loc: în iad, deoarece atât unii cât şi ceilalţi sunt ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Singura diferenţă dintre ei este că unii îşi recunosc starea iar alţii nu şi-o recunosc, iar cei care îşi recunosc păcătoşenia mai au o şansă de pocăinţă, pe când cei care nu-şi recunosc starea de păcat, n-au nici o şansă să fie mântuiţi. La analiza atentă a Domnului Isus, fariseii religioşi din poporul Israel, erau plini de mândrie, răutate, pofte rele şi păcat, la fel ca şi vameşii, păcătoşii şi prostituatele. Singura diferenţă dintre aceste două categorii, era că păcătoşii îşi recunoşteau mizeria şi ticăloşia, pe când fariseii nu. De aceea Domnul Isus i-a preferat pe păcătoşi, deoarece aceştia erau mult mai receptivi la mesajul Evangheliei Sale, pe când oamenii religioşi se credeau, ca cei din Laodicea, bogaţi şi că nu duc lipsă de nimic. De aceea Domnul Isus a rostit, în auzul urechilor liderilor religioşi ai lui Israel, surprinzătoarele cuvinte: ,,Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.” (Matei 8:-12)
4. Soluţia oferită de Domnul Isus
,,te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (v18-20)
Partea frumoasă este că până şi Bisericii din Laodicea i se aruncă provocarea pocăinţei şi a biruinţei. Domnul Isus este dispus să ofere şi celor din Laodicea, aur curăţit prin foc, haine albe cât şi doftorie pentru ochi. Aurul curăţit prin foc, se referă la acele bogăţii care pot fi transferate în viaţa de după moarte. Petru vorbeşte despre credinţa noastră în Domnul Isus, a cărei valoare este cu mult mai mare decât a aurului curăţit prin foc, şi care trebuie curăţită prin focul încercărilor, spre a deveni veritabilă. (1Petru1:6-7) Este normal să fie aşa, deoarece, credinţa ne leagă de cea mai de preţ comoară din univers, şi anume Domnul Isus. Însă Biserica din Laodicea, de dragul unei vieţi confortabile, a făcut toate compromisurile necesare, pentru a scăpa de încercare şi persecuţie, însă prin aceasta şi-a pierdut şi credinţa, respectiv pe Cristos. Obiectivul nostru suprem, în această lume, nu trebuie să fie o viaţă lipsită de necazuri, ci o viaţă de încredere în Domnul Isus. Domnul Isus reprezintă comoara ascunsă în ţarină, din pilda Împărăţiei, iar cel care o găseşte, de dragul ei se duce şi vinde tot ce are. (Matei 13:44) În acest context trebuie să înţeţegem cuvintele Domnului Isus: ,,Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” (Matei 10:38) Hainele albe se referă la neprihănirea lui Cristos, la care s-a referit şi apostolul Pavel când a scris: ,,şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:9-14) Doar această neprihănire ne poate acoperi goliciunea omului vechi al păcatuui. Alifia pentru ochi se referă la capacitatea de a umbla prin credinţă nu prin vedere. Capacitatea de a privi lumea şi viaţa din perspectiva lui Dumnezeu, în aşa fel încât această perspectivă duhovnicească, să ne influenţeze valorile, priorităţile, deciziile şi acţiunile.
5. Promisiunea Domnului Isus pentru Biserica din Laodicea
,,Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”
Mesajul încurajator al scrisorii către Biserica din Laodicea, este că până şi un creştin căldicel, care trăieşte în autoânşelare, falsitate, aroganţă, materialism şi fără Dumnezeu, are şansa să devină unul dintre biruitori, dacă se pocăieşte şi se întoarce cu toată inima spre Cristos, spre a fi îmbogăţit, îmbrăcat în haine albe, şi vindecat de orbire spirituală. Biruitorii din Scriptură nu sunt nişte performeri intangibili ci nişte păcătoşi spălaţi şi înnobilaţi prin lucrarea Harului lui Cristos. Prin urmare există speranţă pentru fiecare dintre noi. Oricine are şansa reală de a ajunge să domnească împreună cu Cristos pe scaunul Lui de domnie. Din păcate cei mai mulţi irosesc această uluitoare şansă, de aceea: ,, Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”