Condiţiile biruinţei în războiul spiritual

Condiţiile biruinţei în războiul spiritual
Iosua 5
Pentru a putea face o aplicaţie practică la vieţile noastre, aş vrea să spiritualizăm puţin evenimentele cuceririi ţării Canaanului. Titlul pe care l-am ales pentru această predică sună astfel: CONDIŢIILE BIRUINŢEI ÎN RĂZBOIUL SPIRITUAL. Există câteva elemente contextuale care sprijină alegerea acestui titlu: Popoarele antice, considerau războaiele, ca fiind în primul rând o confruntare între dumnezei. Dumnezeul cel mai puternic câştiga biruinţa. Rolul cel mai important într-o bătălie nu-l aveau soldaţii, ci vrăjitorii, vracii, preoţii, adică persoanele care realizau legătura între zeu şi popor, şi doar după ce aceştia îşi făceau partea lor, intrau în scenă şi soldaţii. Aşa se explică chemarea lui Balaam de către Balac, pentru a-l blestema pe Israel spre a-l putea nimici. În felul acesta se justifică prezenţa vrăjitorilor la curtea lui Faraon şi competiţia lor cu Moise în facerea de minuni, într-un duel al divinităţilor. În Canaan deasemenea existau idoli, culte păgâneşti, vrăjitori, practici idolatre, care constituiau printre altele şi arsenal de război. Cananiţii tremureu, nu de frica evreilor care se apropiau, ci de frica Dumnezeului evreilor care a nimicit atâtea popoare din Egipt până la ei. Amaleciţii din pustie n-au fost distruşi datorită superiorităţii militare a lui Israel, ci datorită mâinilor lui Moise, întinse spre cer cerând îndurarea lui Dumnezeu. Aşadar, nu greşim spunând că, războiul de cucerire a Canaanului, a fost în primul rând unul spiritual. Avangarda armatei lui Iosua nu era formată din cei mai viteji luptători din Israel, ci din cântăreţi şi preoţi cu chivotul Domnului în frunte. Noi deasemenea suntem implicaţi într-un război spiritual, ce-i drept, ceva mai diferit decât al lor. Implicarea în acest război, nu este o opţiune nici o chestiune de alegere, ci un dat căruia trebuie să ne supunem. În acest război nu există neutralitate. Singurul lucru pe care putem să îl alegem este tabăra de partea cui vrem să luptăm. Ca şi creştini, avem de luptat împotriva unui inamic pe care Pavel îl defineşte astfel: ,,Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti”. În cele ce urmează, vă propun, ca folosindu-ne de experienţa lui Israel, să descoperim câteva condiţii ale biruinţei în războiul spiritual:
1) Câştigă în primul rând războiul psihologic cu duhurile răutăţii.
Orice conflict armat are mai întâi o etapă numită ,,războiul psihologic”, în care fiecare parte combatantă caută prin diferite mijloace să răspândească panica în tabăra adversă. E de la sine înţeles că o armată cu moralul la pământ este deja înfrântă. Acest tip de război este practicat în orice fel de confruntare. Priviţi de exemplu, la declaraţiile făcute înaintea unui meci de box, sau chiar înaintea unui meci de fotbal, unde cotonogeala nu-i chiar atât de directă, ca să vedeţi cum fiecare urmăreşte să-şi intimideze adversarul. Starea de spirit cu care intri într-o confruntare poate fi decisivă asupra rezultatului ei. Lev Tolstoi în ,,Război şi pace”, descriind campaniile militare ale lui Napoleon în Rusia, afirmă că deşi armata franceză era net superioară celei ruse din toate punctele de vedere, totuşi pierde războiul, datorită faptului că: distanţa mare de casă, iarna grea a lui 1812, cât şi pustiul lungului drum al Siberiei, le-au distrus moralul. Si dintr-o armată de 800 000 de soldaţi la intrare în Rusia, numără la ieşire doar câteva mii. Ruşii însă, deşi mai puţini, mai prost hrăniţi şi înarmaţi, câştigă războiul datorită faptului că ştiindu-se la ei acasă, apărându-şi ţara, le-a ridicat foarte mult starea de spirit. În războiul de cucerire a Canaanului, Israel a câştigat mai întâi războiul psihologic. Popoarele cananite erau cu moralul la pământ. Iată cuvintele lor: Iosua 2:9-11 „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ.” Iosua 5:1,, Când au auzit toţi împăraţii Amoriţilor de la apusul Iordanului, şi toţi împăraţii Canaaniţilor de lângă mare că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel până am trecut, li s-a tăiat inima şi au rămas îngroziţi înaintea copiilor lui Israel.”
Vreau să pun o întrebare directă, la care fiecare dintre noi să răspundem în mod personal: Frate, soră, tremură iadul înaintea ta? Dacă nu tremură, n-ai nici o şansă să-l cucereşti. Ştiţi istorisirea biblică relatată în Fap. 19: S-au înfiinţat fecoirii lui Sceva înaintea unor duhuri rele şi le-au poruncit:,, Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!” Duhurile necurate au răspuns: când auzim de Isus ne trec sudorile, iar când se vorbeşte de Pavel ne ia cu friguri, dar când ne uităm la voi tot ce simţim e miros de o ciomăgeală pe cinste,…şi i-au luat la bătaie. Dacă diavolul nu-ţi ştie de frică, n-ai şanse să-l cucereşti.
Dar întrebarea de bază este: Ce anume îi face pe demoni să tremure? Ce-ar fi să-i întrebăm chiar pe ei, că noi ştiind prea multă teologie putem răspunde pripit. Pentru aceasta aş dori să vă duc cu gândul cu vreo două trei secole după Iosua. Israel era din nou în luptă, de data aceasta cu filistenii, iar armata era pe punctul de a pierde războiul. Preoţii din fruntea oastei, şi-au amintit imediat faptul, că pe vremea lui Iosua, chivotul Domnului a făcut furori printre popoarele cananite, şi s-au hotărât să-l scoată puţin pe câmpul de bătaie. Seamănă îngrijorător de mult cu stilul nostru, şi cu genul de soluţii care ne sunt cel mai la îndemână: chivoturi poleite cu aur, parade religioase, forme şi ritualuri. Filistenii când i-au văzut pe evrei ivindu-se la orizont cu chivotul în frunte şi într-o formă fizică şi psihică de zile mari, au crezut altceva şi au intrat în panică: ,,Filistenii s-au temut, pentru că au crezut că Dumnezeu venise în tabără. „Vai de noi!” au zis ei „căci n-a fost aşa ceva până acum. Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe Egipteni cu tot felul de urgii în pustie.” (1Sam.4:7-8) Deci care este răspunsul la întrebarea noastră? Ce-l face pe diavolul să tremure? Nu aspectul chivotului, nici numărul mare al evreilor, nici gălăgia sfântă asurzitoare pe care o produc, nici strategia militară a lui Iosua sau a fiilor lui Eli, ci prezenţa slavei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, care face lucrări nemaipomenite şi nemaiauzite. Iosua nu este un fel de Napoleon al timpurilor antice ci un lider spiritual care conduce poporul în prezenţa lui Dumnezeu. Căpetenia oştirii, era altcineva. . ,,Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii, şi s-a uitat. Şi iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el, şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?” El a răspuns: „Nu, ci Eu Sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat, şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Şi Căpetenia oştirii Domnului i-a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este Sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa.”(Iosua 5:13-15) Cine este Căpetenia Oştirii Domnului? Domnul Isus Hristos. El i-a dat lovitura de graţie celui rău. El ne poartă zilnic cu carul Lui de biruinţă. Lucrul foarte interesant în text, este că înainte de apariţia Căpeteniei Oştirii Domnului , evreii au sărbătorit paştele. Au mâncat mielul pascal, şi fără să-şi dea seama ei L-au celebrat pe Căpetenia oştirii Domnului, cât şi metoda prin care avea să aducă biruinţa: folosind limbajul din apocalipsa, Mielul lui Dumnezeu care prin moarte biruieşte fiara. Deci Israel înainte de a pleca la luptă, în sens profetic, celebrează biruinţa Mielului lui Dumnezeu, şi se supune sub autoritatea Acestuia. Acesta este lucrul care ni se cere şi nouă. Noi nu mergem la luptă împotriva diavolului în numele nostru nici prin puterea noastră, ci în Numele Domnului aşa cum s-a dus David împotriva lui Goliat. A prăznui paştele înseamnă a-ţi pune toată încrederea în lucrarea Domnului Isus: a-L sărbători pe El ca Domn şi învingător asupra celui rău; a recunoaşte că singur n-ai nici o şansă de izbândă în lupta cu diavolul, şi a-ţi lega viaţa în mod inseparabil de Hristos. A sărbători paştele este o chestiune de credinţă, de încredere în El, şi lucrul acesta nu trebuie să se producă doar odată pe an, ci tot timpul cât ne aflăm în lupta spirituală. În faţa Căpeteniei Oştirii Domnului nu poţi veni cu bocancii umpluţi cu noroaiele de pe cărările păcatului, ci cu o atitudine de evlavie într-o stare de sfinţenie. El stă cu sabia scoasă din teacă, pentru a-l lovi pe cel rău, dar dacă în viaţa mea există lucruri date spre nimicire sabia Lui se va abate şi asupra mea. În faţa Căpeteniei Oştirii Domnului trebuie să te arunci cu faţa la pământ în semn de smerenie şi închinare, şi să întrebi cu supunere ca Iosua: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Smerenie, închinare, evlavie, sfinţenie, ascultare, iată atitudinile pe care trebuie să le avem în faţa Căpeteniei Oştirii Domnului.
Iosua este omul căruia i s-a dus faima că umblă cu Dumnezeu la fel cum a umblat şi Moise. Şi faima aceasta i s-a dus până în inima împărăţiei celui rău. Şi iadul a început să tremure înaintea lui Iosua aşa cum tremura altădată înaintea lui Moise pentru că Iosua umbla cu Dumnezeu. Diavolul nu tremură când citeşte registrul bisericii, nici când priveşte la zidurile acestei case. El nu se sperie de programele noastre religioase, ba dimpotrivă uneori îi face o deosebită plăcere să se implice în realizarea lor. Iadul intră în panică atunci când umblăm cu Domnul. Notaţi însă că lucrul acesta nu se petrece peste noapte, ci necesită poate chiar 40 de ani de exerciţiu. Vrei ca iadul să tremure înaintea ta, umblă cu Dumnezeu. Caută o părtăşie reală şi intimă cu El. Ascultă de vocea Lui. Umblă cu El nu doar duminica ci în fiecare zi, nu doar două trei luni de zile ci toată viaţa ta. Doar în felul acesta avem şanse de a stârni panică în iad.
2) Lasă ca inima ta să fie tăiată împrejur. După ce poporul Israel a trecut Iordanul, şi se află faţă în faţă cu inamicul, El nu se aruncă dintr-o dată în luptă, ci mai are ceva foarte important de făcut. ,,În vremea aceea, Domnul i-a zis lui Iosua: „Fă-ţi nişte cuţite din piatră, şi taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.” Iosua şi-a făcut nişte cuţite din piatră şi a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot. Iată pricina pentru care i-a tăiat Iosua împrejur. Tot poporul ieşit din Egipt, bărbaţii, toţi oamenii de luptă muriseră în pustie, pe drum, după ieşirea lor din Egipt. Tot poporul acela ieşit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustie, pe drum, după ieşirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur.”(Iosua 5:2-5) Lucrul important pe care vreau să-l subliniez aici, este că, nu era suficient ca Israel să poarte doar în trup un semn distinctiv al apartenenţei lor la poporul Domnului, ci acel semn distinctiv trebuia purtat în primul rând în inimă. Experienţa lui Acan este mai mult decât grăitoare în acastă privinţă: Acan era tăiat împrejur în carne, dar nu era tăiat împrejur în inimă, fapt pentru care tăierea împrejur în carne nu i-a folosit la nimic. În exterior Acan era în regulă, totul era în ordine cu trupul şi cu cortul lui. Însă în interiorul trupului său exista lăcomie, iar în interiorul cortului său existau îngropate lucruri date spre nimicire. Acolo nu putea pătrunde decât Dumnezeu. Din totdeauna tendinţa omului a fost să pară înafară perfect iar mizeriile plăcute firii să le ascundă în inimă. Dacă ne uităm unii la alţii, în exterior toţi suntem în regulă: bine îmbrăcaţi, frumos aranjaţi, nişte creştini veritabili. Domnul este singurul care ştie însă ce se ascunde în sufletul fiecăruia dintre noi. El ne cunoaşte gândurile, vorbele, faptele. El ştie ce se află bine îngropat în cortul fiecăruia, în calculatorul personal sau pe telefon sub parole şi coduri secrete la care nu au acces părinţii păstorul nici comitetul. El cunoaşte canalele Tv prin care ne ascundem vegetând ca nişte boschetari spirituali, şi ştie lucrurile după care ne tânjeşte sufletul. În faţa oamenilor putem părea imaculaţi, dar Domnul ne ştie mândria, lăcomia de bani, ura faţă de semeni, prefăcătoria şi atâtea lucruri despre care nici nu ne place să auzim. Vreau să vă spun un lucru foarte important despre Acan. Deşi îl aşteaptă iadul dacă nu se pocăieşte, Acan poate trăi liniştit, nedescoperit, mult şi bine în poporul Domnului, dar numai pe timp de pace. Pe timp de război Acan este primul care moare dacă nu se pocăieşte. Războiul spiritual este de aşa natură, încât trădătorii trebuie să fie îndepărtaţi. Noi ne tot rugăm ca Dumnezeu să aducă o mare trezire spirituală. Dar ştiţi ce se întâmplă într-o trezire spirituală? Suntem pregătiţi să se întâmple asta şi la noi? Se ridică omul lui Dumnezeu şi spune:,, Tinără X tu ai o relaţie ascunsă neconformă voii lui Dumnezeu cu persoana Y, şi dacă nu te pocăieşti vei cunoaşte nuiaua lui Dumnezeu! Tinere Z tu eşti dependent de pornografie, Domnul mi-a descoperit ce făceai aseară când credeai că nu te vede nimeni, dacă nu-ţi schimbi viaţa vei muri! Frate X tu eşti legat de bani dacă nu-ţi dezlegi inima de avere îţi voi lua tot ce ai! Soră Y te îndeletniceşti cu minciuna şi cu bârfa, dacă nu te laşi de păcat vei cunoaşte pedeapsa lui Dumnezeu! Poate veţi spune: astea se întâmplă la penticostali, iar eu sunt baptist. Cine vrea să meargă la penticostali n-are decât să-şi ia biletul membral şi să plece! Nu ştiu dacă Iosua a fost baptist sau penticostal când Domnul l-a descoperit pe Acan. Nu ştiu ce religie a avut Elisei când l-a întrebat pe Ghehazi:,, unde ai fost?” după care s-a umplut de lepră, şi nu pot să spun dacă Petru avea vreo autorizaţie cultică, afară de aceea de la Duhul Sfânt, când a rostit acea aspră sentinţă asupra Ananiei şi Safirei. Dar ştiu că oamenii recunosc că Dumnezeu este în mijlocul adunării atunci când Dumnezeu le dă pe faţă tainele inimii. ,,Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui Sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (1Cor14:24-25) Samariteanca L-a recunoscut pe Hristos ca Mesia, nu atunci când teologhiseau despre închinare, ci atunci când i-a spus: ,, cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat.”( Ioan 4:18) Tânărul bogat L-a părăsit pe Domnul Isus pentru că prea se băga unde nu-i fierbea oala. Vreţi să câştigăm în lupta spirituală? Să lăsăm ca inima noastră să fie tăiată împrejur. Să ne debarasăm de religia de tip Acan şi să o acceptăm pe cea de tip Iosua. Să renunţăm la săpăturile de tranşee din interiorul cortului nostru, în care am ascuns atâtea lucruri date spre nimicire. Să le aducem pe toate înaintea Domnului până nu ne descoperă prin tragere la sorţ sau prin Duhul Sfânt şi să trăim în lumină. Să practicăm o religie a inimii, nu a exteriorului şi doar în felul acesta zidurile înălţate de diavolul între oameni şi Dumnezeu vor cădea.
3)Trăieşte conform dictonului,,Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”
Câţi din cei care aţi făcut armata, a trebuit să executaţi zeci de echipări şi dezechipări, pentru un singur soldat care nu se încadra în timp? În război e şi mai grav. Dictonul ,,Toţi pentru unul şi unul pentru toţi” se aplică cel mai bine: Vitejia unuia poate salva întreaga armată, iar trădarea altuia poate distruge întreaga armată. Bărbaţii din cele două seminţii şi jumătate a lui Israel, care îşi găsiseră odihna dincolo de Iordan, au fost nevoiţi să se alăture fraţilor lor, şi să lupte până când şi aceştia vor ajunge la odihnă. Păcatul unui singur om din Israel, atrage moartea altor 36 de nevinovaţi. Prin urmare Acan cu toată casa lui trebuie să fie pedepsiţi cu moartea. Deoarece Biserica este implicată şi ea într-un război, biruinţa ei depinde şi de modul în care membrii ei trăiesc după acest dicton. Biblia ne cere să veghem unii asupra altora, să ne ridicăm unii pe alţii, să ne îndemnăm unii pe alţii. Toate cele vreo 30 de asemenea porunci, ne îndeamnă să dezvoltăm între noi spiritul camaraderesc necesar luptei spirituale. Sunt două probleme cu care se confruntă biserica de astăzi în această privinţă: Nepăsarea faţă de starea spirituală a celuilalt cât şi spiritul de revoltă împotriva oricărei autorităţi. Membrii Bisericii nu iau nici o atitudine faţă de cel care a greşit pentru că nu le pasă de el, iar cel care a greşit se revoltă împotriva celui care-l mustră pentru că vrea să facă ce-i place, şi nimeni n-are dreptul să se bage în viaţa lui. De fapt tendinţa de revoltă împotriva autorităţii este o trăsătură dominantă a culturii nihiliste postmoderne în care trăim. Copii se revoltă împotriva părinţilor, elevii îi bat pe profesori, cetăţenii sfidează autorităţile statului, iar creştinii vor să fie lăsaţi în pace. Fiecare face ce vrea, ca pe vremea judecătorilor, mai lipsesc madianiţii şi filistenii, sau poate că nu. Probabil că lipseşte doar strigătul după Dumnezeu. Fiecare vine la biserică când vrea, face ce are chef, şi trăieşte dupăcum îi place. A trecut moda disciplinărilor pe motiv de lipsă de la biserică, sau pe motiv că un tânăr are o prietenă din lume. Au dispărut acele garduri de protecţie construite se biserică în jurul membrilor ei, cât şi prezbiterii care exercitau autoritatea lui Dumnezeu asupra lor. Dar au dispărut şi timpurile în care Biserica cucerea teritorii ale diavolului pentru Hristos. Personal cred că trezirea spirituală va începe doar atunci când vor apărea din nou oameni ai lui Dumnezeu, plini de curaj dar în acelaş timp şi de dragoste, şi vor ridica din nou ştacheta moralităţii de la standardul lumesc la cel biblic şi îşi vor asuma responsabilitatea de a-i confrunta cu Scriptura pe cei care se abat de la acesta. Asta implică în primul rând să fi un model vrednic de urmat. Să poţi spune ca Iosua:,, Cât despre mine eu şi casa mea vom sluji Domnului” A încerca să scoţi paiul din ochiul fratelui, când într-al tău este o bârnă, înseamnă a fi ridicol şi făţarnic. Apoi mai este nevoie şi de asumarea riscului de a deveni nepopular. Trăim vremurile din urmă. Pavel spune că în acele timpuri oamenii îşi vor da învăţători după poftele lor. Cei care se vor ridica împotriva poftelor lor vor deveni nepopulari, poate chiar îndepărtaţi sau prigonoţi. A-ţi asuma astfel de riscuri nu-i deloc uşor, dar tare mă tem că-i singura soluţie către o trezire spirituală.
Concluzie: Nu am spus totul despre războiul spiritual. Nu am amintit nimic despre armele spirituale. Am amintit doar câteva lucruri pe care Dumnezeu mi le-a pus pe inimă citind primele capitole din Iosua. Se pare totuşi că aceste lucruri au tras greu la cântar în războiul de cucerire a Canaanului. Cred deasemenea că ele sunt importante şi în războiul care ne priveşte: A stârni panica în tabăra diavolului printr-o relaţie reală şi dinamică cu Dumnezeu, a avea o religie a inimii nu a exteriorului, şi a dezvolta un spirit camaraderesc faţă de membrii Bisericii, sunt lucruri care pot decide sau schimba soarta unei biserici.

Posted on Decembrie 3, 2011, in Predici scrise. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. MICH LIVIU CRISTIAN

    AMIN !!! DOAMNE DUMNEZEULE TE ROG TAIE-M INIMA ÎMPREJUR ȘI FĂ-MĂ VREDNIC DE NUMELE ,DE FIU AL TĂU.CERCETEAZĂ-MĂ DUMNEZEULE , ȘI CUNOAȘTE-MI INIMA ! ÎNCEARCĂ-MĂ ȘI CUNOAȘTE-MI GÂNDURILE ! VEZI DACĂSUNT PE O CALE REA , ȘI DU-MĂ PE CALEA VEȘNICIEI !

  2. Să ajute Dumnezeu pe cât mai mulţi oameni să rostească astfel de rugăciuni .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: