,,Domnule am vrea să vedem pe Isus”

,,Domnule am vrea să vedem pe Isus” (Ioan 12:21)
Şapte cuvinte: reprezentând o frântură de Scriptură, întipărită pe interiorul multor anvoane din bisericile creştine de astăzi. Un mesaj scurt, conţinând strigătul de disperare, S.O.S.-ul smuls din sufletul omului fără Dumnezeu, al cărui ecou răsună până astăzi de peste milenii. O cerere politicoasă din partea lumii, exprimând cea mai înaltă provocare care ar putea fi adresată, vreodată, unui creştin: Domnule am vrea să vedem pe Isus! Oamenii au nevoie de Isus, şi una din principalele modalităţi prin care El se descoperă lumii este: caracterul, trăirea şi propovăduirea ucenicului Său. Eşecul Bisericii în a-şi îndeplini această misiune, declanşează în lume o criză generală de cunoaştere a lui Dumnezeu. Când ,,arătarea” lui Isus se transformă în ,,vorbire” despre Isus: prorocul devine cărturar, ucenicul devine student, închinarea devine spectacol, religia devine ritual, iar creştinismul îşi pierde elementul său unic, supranatural, devenind la fel de ineficient ca oricare dintre religiile păgâne. O religiune a vorbelor despre Isus, are tot atâta ineficienţă ca una a vorbelor despre Alah, Shiva sau Vishnu. Nu este foarte greu să observăm că Dumnezeul creştinilor de astăzi, în cea mai mare parte, este un dumnezeu al vorbelor, al teoriilor, şi mai puţin al faptelor şi experienţelor trăite. Relaţia cu Dumnezeu, a fost atât de mult golită de conţinut, încât a devenit o vorbă goală. Drept urmare a acestor transformări, creştinismul şi-a pierdut locul său unic în lume. Rabi Maharaj, un fost hindus convertit la creştinism, afirmă că religiile asiatice orientale sunt în plină expansiune, tocmai datorită faptului că promit să umple, cu ceva, vidul sufletesc al nevoii unirii omului cu divinitatea: Adică, se angajează să ofere omenirii, acel ceva, în care a eşuat creştinismul. Oamenii sunt sătui de vorbe, fie ele chiar şi despre Isus. Ei vor să-L vadă, să-L atingă, să-L experimenteze. Omul a fost creat să trăiască în unire cu Creatorul său, şi după spusele sfântului Augustin, sufletele noastre îşi găsesc odihna doar în prezenţa Lui. Bisericile de astăzi îşi dau seama că ceva nu funcţionează la parametri normali, şi de aceea fiecare caută soluţii potrivit cu priceperea lor. Astfel că avem biserici superdotate în ce priveşte baza materială şi infrastructura. De acolo nu lipseşte nimic din cuceririle tehnicii şi ale ştiinţei, ce ar putea fi folosite. Avem biserici superorganizate pe activităţi, departamente, proiecte. Acolo totul merge ca o maşinărie mecanică asistată de calculator. Avem biserici superspecializate în programe şi spectacole religioase. Acolo totul se realizează la cea mai înaltă ţinută artistică şi profesională. Lista exemplelor ar putea continua, dar nu cred că este cazul. Ceea ce vreau să subliniez este, că în ciuda tuturor acestor performanţe ale bisericilor moderne, undeva în suflet, persistă neplăcuta senzaţie că adevărata problemă încă ne scapă. Sentimentul de deşertăciune şi goană după vânt nu-l părăseşte pe adevăratul căutător după Dumnezeu. Privind la această stare de fapt, mă întreb: oare, înainte de a născoci noi şi noi tehnici inginereşti, pentru a pune din nou pe roate maşinăria defectă, nu cumva ar trebui să ne întrebăm ce aşteaptă şi oamenii din lume de la noi? Oare aşteaptă ei să le oferim nişte cântăreţi mai buni decât Puiu Codreanu, sau Nicoleta Voica? Pretind ei să le dăm nişte oratori mai desăvârşiţi decât Nicolae Iorga sau Titulescu? Ne solicită ei nişte lideri cu tupeu mai mare decât cel al lui Băsescu sau Boc? Când intră în lăcaşurile noastre de cult, tânjesc ei după nişte efecte luminoase şi decorative superioare celor de la teatru sau de la discotecă? Cuvântul grecilor, ne poate fi de mare folos, în a găsi răspuns la aceste întrebări: ,,Domnilor am vrea să vedem pe Isus!” Simplu şi la obiect. Nu ştiu cum se face, dar de orice suntem preocupaţi mai puţin de a-L arăta pe Isus oamenilor. În orice domeniu avem specialişti, mai puţin în acesta. Vă provoc deci, să observăm în continuare ce informaţii ne oferă textul despre misiunea noastră de a-L arăta lumii pe Isus.
1) Isus nu poate fi înlocuit cu forme religioase. Nu-i putem păcăli pe oameni, arătându-le, în locul lui Isus, forme religioase. Ei se prind, imediat, când facem astfel de jmecherii, şi ne condamnă cu asprime. Grecii din textul nostru se suiseră la praznicul Paştelor, din Ierusalim, ca să se închine. Un sentiment religios îi călăuziseră într-acolo. Printr-un simţământ interior, mai mult sau mai puţin definit, intuiseră că acolo ar trebui să se afle răspunsul căutărilor lor. Era vorba de acel glas al conştiinţei care strigă după Dumnezeu şi care nu se mulţumeşte cu nimic mai puţin. La Ierusalim, şi mai ales în perioada praznicelor anuale, erau multe lucruri interesante, pe care orice om religios ar fi fost încântat să le vadă: arhitectura deosebită a Templului, ceremoniile religioase iudaice unice în lume, veşmintele preoţeşti, atmosfera şi decoraţiunile de sărbătoare, cât şi numărul mare de pelerini veniţi din toată lumea. Însă se pare că aceşti greci n-au fost captaţi de nimic din toate acestea. Formele religioase de pe lângă templu nu le-au satisfăcut nevoia lor sufletească. Astfel că au început să tragă cu urechea la nişte zvonuri care circulau la acea vreme, peste tot, despre un mare Învăţător. Treptat, treptat a început să se dezvolte în inima lor convingerea că acesta trebuia să fie omul pe care îl căutau. Prin urmare mânaţi de acel imbold lăuntric de origine divină, au pornit în căutarea Lui. Înainte de a merge mai departe, haideţi să găsim nişte răspunsuri la următoarea întrebare:
-De ce nu-L pot înlocui, pe Isus, formele religioase?
(1) Pentru că ele nu pot să-l facă pe om mai bun. Exemplul cel mai elocvent în sensul acesta este partida fariseilor. Ei erau cei mai scrupuloşi păstrători ai formelor religioase, şi cu toate acestea, pentru ei Domnul Isus rezervă cele mai tăioase mustrări. Formele religioase, nu doar că nu îl pot face pe om mai bun, dar îl fac mai rău, umplându-i viaţa cu mândrie spirituală, dispreţ faţă de alţii şi încredere în sine în raporturile lui cu Dumnezeu.
(2) Pentru că nevoia omului este de relaţie nu de religie. În rugăciunea Sa din Ioan 17 Domnul Isus spune: ,,Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”. Sufletul omului strigă după Creatorul său. Omul nu este calculator, care spre a funcţiona bine are nevoie de programe, ci omul este persoană care are nevoie de iubire. Domnul Isus n-a comparat Biserica Sa cu o unitate de producţie, ci cu un trup, cu o mireasă, care suspină în aşteptarea Mirelui ei. Dumnezeu este dragoste, iubirea este trăsătura dominantă în împătăţia Sa, iar cea mai mare poruncă este să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta.
(3) Pentru că formele religioase nu au puterea de a stârni dragostea pentru oameni. Am fost uimit să descoper câte din minunile Domnului Isus au fost făcute în ziua sabatului. Iată câteva exemple biblice: (vindecarea omului cu mâna uscată, vindecarea femeii gârbove, vindecarea bolnavului de dropică, vindecarea slăbănogului de 38 ani, vindecarea orbului,) E greu să afirmi că acestea au fost simple coincidenţe. Ai senzaţia că Domnul Isus face înadins cuiva în ciudă. Cred că prin aceste situaţii Domnul Isus a vrut să-i înveţe pe farisei, că pe lume există ceva mult mai important decât respectarea mecanică a formelor religioase, şi anume: câştigarea vieţilor celor pierduţi şi aducerea lor într-o relaţie de dragoste cu Mântuitorul. Iată ce răspunde Domnul Isus acuzatorilor Săi cu ocazia vindecării femeii gârbove:,, Făţarnicilor… oare în ziua Sabatului nu-şi desleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, şi-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”(Luca 13:15-16)
Formalismul şi datinile religioase pot distruge o biserică, la fel, dacă nu chiar mai mult, ca imoralitatea. Din imoralitate mai poţi să te pocăieşti, dar din formalism mult mai greu. Păcătoşii au mai multe şanse de mântuire, decât oamenii religioşi. Rugăciunea vameşului ajunge cu mai multă uşurinţă la cer, decât cea a fariseului. Soluţia la problemele bisericii, nu este reformarea formelor sau structurilor existente. Înfiinţarea unui nou departament, formarea unui nou grup, planificarea unei noi întâlniri, nu reprezintă decât ,,frecţie la un picior de lemn”. Soluţia este relaţia cu o persoană, iar numele ei este Isus Hristos.
2) Isus poate fi arătat lumii doar de către cei care au o relaţie vie şi dinamică cu El. Deşi este o chestiune intimă, relaţia cu Dumnezeu devine publică prin efectele ei. Preoţii din Ierusalim, când au văzut îndrăzneala şi puterea apostolilor, pricepuseră că au umblat cu Isus. Umblarea zilnică cu Isus este secretul. Astfel se trezeşte Filip cu aceşti greci lângă el pe nepusă masa: ,,Domnule am vrea să vedem pe Isus” Notaţi un lucru foarte important: Grecii nu-i zic lui Filip:,, Domnule am vrea să ne vorbeşti despre Isus”, ci arată-ni-L pe Isus! Oamenii nu se mulţumesc doar cu predici despre Isus, ci vor să vadă predicatori plini de Isus. Moise nu s-a limitat să le vorbească evreilor despre Dumnezeu, ci L-i la arătat prin strălucirea de pe faţa lui. Un om care a petrecut mult timp în prezenţa lui Dumnezeu, poate fi recunoscut din slava care se întipăreşte pe viaţa lui, la fel cum un ocnaş poate fi recunoscut, chiar şi după eliberare, din semnele detenţiei întipărite pe faţa lui. Ca să poţi vorbi fluent oamenilor despre Dumnezeu este suficient să ai studii teologice, însă pentru a li-L putea arăta trebuie să petreci mult timp în prezenţa Lui. Din păcate, astăzi, avem mulţi teologi profesionişti, însă foarte puţini mistici biblici. În trecut, creştinii devotaţi se trezeau la ora cinci sau la ora patru dimineaţa şi stăteau de vorbă cu Dumnezeu câteva ore pe zi. Izolaţi de zarva celor din jur, uitând de urgenţa treburilor zilnice, ba chiar şi de nevoile lor fizice elementare, transformau cămăruţa lor într-un fel de vehicol metafizic cu care părăseau, în duhul, alteori chiar şi în trup, lumea spaţio-temporală, cutreerând tărâmuri spirituale care îi duceau până în sanctuarul locuinţei Celui Preasfânt. Aceste experienţe cu Dumnezeu, produceau în viaţa lor acea transfigurare lăuntrică, ba chiar şi exterioară, a fiinţei, iar când apăreau în faţa oamenilor, Îl arătau lumii pe Isus. Din această categorie au făcut parte: Moise, Isaia, Daniel, apostolii şi Pavel. Aceştia erau oamenii care nu rosteau doar vorbe despre Hristos, ci Îl arătau pe El, şi predicau cu convingere, dupăcum chiar Ioan avea să-şi înceapă epistola: ,,Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.”(1Ioan 1:1-3) Astăzi, acest gen de creştini este pe cale de dispariţie. Omul modern de tip pragmatic, educat să stoarcă foloase personale din fiecare secundă, vede ca o pierdere de timp alocarea a câteva ore zilnic pentru părtăşia cu Dumnezeu. Problemele cotidiene ale luptei pentru supravieţuire sunt atât de presante, încât nu-i rămâne timp nici măcar pentru familie, darmite pentru ceva atât de lipsit de pragmatism, ca părtăşia cu Dumnezeu. Chiar şi cele câteva minute pe zi în care se retrage în cămăruţă, uneori, sunt atât de ineficiente, pentru că închinătorul, nici măcar acolo, nu se poate elibera de presiunea treburilor de zi cu zi, nu se poate dezlega de legăturile obligaţiilor sale pământeşti, şi nu se poate deconecta de cele trecătoare. Câteodată, singurul lucru pe care îl realizează este liniştirea conştiinţei, copleşite de o mie şi una de treburi, şi făcând-o să zică: mi-am îndeplinit şi această datorie. Când un astfel de creştin, încearcă să-L prezinte pe Isus altora, ineficienţa acestei strădanii devine şi mai evidentă. Cei din jur nu vor vedea în viaţa lui, decât o persoană la fel de copleşită de poveri, ca şi ei, având o viaţă tot atât de chinuită ca a lor. Poate cineva va spune că astăzi timpurile s-au schimbat. Nu ne mai putem permite să ,,pierdem” atâta vreme cu Dumnezeu. Nu-i nimic, lasă că o s-o câştigăm cu ,,dracu”! Privind spre această cruntă realitate, se ridică o mare întrebare: Oare mai este valabil Matei 6:33. ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Acest verset se aplică şi în vremuri de criză? Este el relevant şi pentru timpurile moderne în care avem atâtea responsabilităţi? Mai putem conta pe purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Nu cumva s-a schimbat şi El odată cu timpurile? Sau, nu cumva problema este că ne-am schimbat stăpânul? Nu cumva zidim o altă împărăţie decât a lui Dumnezeu? Poate se împlinesc cu noi cuvintele Domnului Isus, care S-a întrebat:,, Dar când va veni Fiul omului va găsi El credinţă pe pământ?” Cred că răspunsul la aceste întrebări este limpede, dincolo de orice fel de confuzie: Creştinii vor putea să-L arate pe Hristos lumii, atunci, când printr-un act puternic de credinţă vor îndrăzni să se încreadă în Dumnezeu, cu privire la viaţa lor şi vor căuta cu prioritate împărăţia şi neprihănirea Lui, petrecând suficient timp în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a putea fi umpluţi de slava Sa. Deşi sunt la modă ,,tehnicile instant”, din păcate, nu există nici un ,,procedeu instant” de a te umple de slava lui Dumnezeu.
Dar haideţi să mai observăm încă un lucru interesant în textul nostru: Filip nu s-a dus cu grecii direct la Domnul Isus ci la ,,Sfântul Andrei” Nu ştiu precis de ce a procedat în felul acesta, dar ştiu cu exactitate de ce procedăm noi ca el! Nu de puţine ori, când oamenii vin să-L vadă pe Isus, noi le arătăm ,,moaştele sfântului Andrei”. Zicând asta, nu mă refer la cultul ortodox, că doar avem şi noi baptiştii moaştele noastre. Oamenii Îl caută pe Isus, iar noi le arătăm: clădiri, culte, ritualuri, programe, obiceiuri, tradiţii şi alte asemenea lucruri spre pierzania lor şi a noastră. Aceasta este una din cele mai grave greşeli ale Bisericii, care produce multă confuzie în mintea oamenilor. Poate procedăm în felul acesta, pentru că nu avem altceva să le arătăm. A ne pocăi cu adevărat, poate nu suntem dispuşi, şi prin urmare suntem nevoiţi să ieşim în faţa oamenilor, cu şandramale care scârţâie şi nu funcţionează. Dar prin aceasta se aduce blam numelui de creştin, şi se huleşte numele Domnului.
Partea frumoasă, în text, este că Andrei a ştiut mai bine ce trebuia făcut în situaţia respectivă. Astfel Filip şi Andrei împreună cu grecii au mers la Isus. Sunt o mare binecuvântare pentru biserică creştinii care ştiu să redirecţioneze atenţia oamenilor dinspre particularităţile religioase ale unui cult spre Domnul. Fraţi şi surori: Eu nu pot să fac nimic în locul dumneavoastră. Eu nu pot să mă sfinţesc în locul dumneavoastră, eu nu pot să pun o oră sau două pe zi în locul dumneavoastră pentru părtăşie intimă cu Dumnezeu, în meditaţie asupra Scripturii şi rugăciune. Eu nu pot să mă umplu de Domnul în locul dumneavoastră. Nu pot să fiu sare şi lumină în locul nimănui. Nici nu pot să slujesc în locul nimănui. Nu mă consider un mare strateg, nici un lider puternic care ştie să impună oamenilor în ce direcţie trebuie să meargă. Dar îmi doresc să vă pot arăta un exemplu vrednic de urmat. Vreau să fiu un model despre ceea ce ar trebui să deveniţi, şi să vă încurajez în direcţia aceasta. Asta mă străduiesc să fac. Aici îmi înţeleg menirea. Aş vrea ca faţa mea să strălucească la fel ca a lui Moise, şi uitându-vă la mine să vă doriţi să fiţi şi voi la fel. Vreau să calc pe urmele lui Hristos, pentru ca voi să călcaţi cu încredere pe urmele mele. De fapt asta înţeleg eu prin ucenicie. Aşa a procedat şi Isus cu cei doisprezece. Umblare cu Dumnezeu, nu proiecte, strategii, programe sofisticate de te doare mintea. Relaţie nu religie.
3) Acolo unde-I Isus e raiul. Ce se întâmplă acolo unde Isus este arătat?
El este proslăvit.(v23-25) Prin ce este proslăvit? Prin lucrarea realizată în urma morţii şi învierii Sale. Unde este proslăvit? În viaţa noastră. Noi suntem slava Lui. Fiinţa noastră devine sanctuarul în care Dumnezeu îşi aşează slava Sa. În 2 Corinteni 3:18 Pavel spune ,,Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. Dacă în Vechiul Testament, cei care doreau să vadă slava lui Dumnezeu, trebuia să privească spre Cortul Întâlnirii sau spre Templu, astăzi trebuie să privească spre noi. Slava lui Dumnezeu, şi-a schimbat locul de pe Sinai în inima noastră. ,,Shekinah” s-a mutat de deasupra Cortului Întâlnirii, deasupra ,,cortului nostru trupesc”. Stâlpul de nor şi de foc de deasupra pustiei a trecut deasupra Bisericii. Fraţilor, când ne strângem cu toţii laolaltă, ar trebui ca locul acesta să geamă de slava lui Dumnezeu, iar unda aceasta spirituală ar trebui să se propage, până la cele mai îndepărtate graniţe ale ţării. Speranţa că voi trăi în viaţă şi astfel de vremuri, îmi dă putere pentru slujire, şi mă ajută să nu mă las descurajat de realitatea existentă, nici de necredinţa celor mai mulţi lucrători.
Înveţi sensul vieţii prin formula: moarte, roadă, răsplată.(v24-25) Viaţa creştină nu este numai extaz. Ea este şi moarte. De fapt extazul vine totdeauna după ce te deprinzi cu moartea de zi cu zi. O viaţă dobândită, este doar aceea trăită după formula: moarte, roadă, răsplată. Nu poţi aduce roadă fără să mori nici nu poţi fi răsplătit fără să aduci roadă. Cel care evită moartea va pierde roada, pierzând roada va pierde răsplata, deci în definitiv viaţa. Isus Însuşi a trăit după această formulă, de aceea El este Cel mai câştigat din univers. Dorinţa Lui este ca şi noi să câştigăm, de aceea ne îndeamnă să trăim la fel.,,Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”(Ev.12:2) Moartea la care ne cheamă este lepădarea de sine, roada pe care ne-o cere este roada Duhului Sfânt iar răsplata pe care ne-o promite este viaţa veşnică.
-Cerul se deschide.(v27-30) Unde se manifestă slava lui Dumnezeu, spaţiul şi timpul îşi pierd sensul. Cerul coboară pe pământ, iar pământul este ridicat la cer. Atunci ţi se deschid ochii, la fel ca slujitorului lui Elisei, şi vezi lucruri pe care nu le-ai mai văzut. Atunci Duhul lui Dumnezeu îţi deschide urechile şi mintea, auzi şi înţelegi tainele minunate ale lui Dumnezeu. Pricepi sensul vieţii nu doar prin prisma momentului ci prin prisma eternităţii.(v27) Graniţele universului finit se desfac, şi începi să percepi realitatea de dincolo de rata de la bancă, de durerea din trup şi de criza economică. Îl vezi pe Dumnezeu, vezi planurile Lui veşnice, devii copleşit de atâta măreţie încât inconvenientele de ordin fizic par nişte fleacuri nevrednice de a fi luate în seamă. Îţi vine să strigi la fel ca Petru:,,. am să fac aici trei colibi”(Mat.17:4), sau ca psalmistul ,, Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări.”(Ps.84:6)
-Stăpânitorul lumii acesteia este scos afară.(v12) Cel care până atunci ţi-a produs atâta nefericire, şi care te-a ţinut atâta vreme încătuşat în cursele lui, este izgonit. Devii un om liber. Poţi să-i spui Diavolului cu deplină autoritate:,,înapoia mea Satano” şi el fuge de la tine, iar odată cu el dispar şi lucrurile lui: mizeria, frica, robia, nefericirea moartea… Diavolul nu poate să stea acolo unde Hristos este proslăvit, unde creştinii rodesc şi unde cerul se uneşte cu pământul. El trebuie să plece, şi odată cu el şi cei care îl slujesc.
-Oamenii sunt atraşi de Hristos.(v32) Toate cele amintite până acum au drept consecinţă atragerea multor oameni spre Isus. Unde Hristos este proslăvit în viaţa credincioşilor, unde creştinii sunt roditori, prin slujire şi moarte zilnică faţă de păcat, unde cerul se îmbrăţişează cu pământul şi unde Diavolul nu are ce căuta, acolo oamenii sunt atraşi spre Domnul. Acolo Biserica începe să crească şi numeric. Acolo începe trezirea spirituală autentică. Acolo coboară raiul pe pământ. Iată pentru ce se merită să trăieşti. Iată ce înseamnă a fi creştin. Iată chemarea Bisericii.
În concluzie: Dacă vom privi cu mare atenţie spre oamenii care ne înconjoară, vom înţelege că mesajul pe care aceştia ni-l transmit, este următorul: ,,Domnilor am vrea să vedem pe Isus! Sufletul nostru tânjeşte după El. Dacă alergăm toată ziua cu disperare după bani, distracţii şi plăceri este doar pentru că am fost înşelaţi. Oricum nefericirea noastră demonstrează că încă nu am găsit ceea ce căutăm. Dacă nu vă acordăm prea multă atenţie vouă şi religiei voastre, să fim sinceri, se datorează faptului că nu ne inspiraţi prea multă încredere. Chiar dacă vorbele pe care le rostiţi sunt foarte interesante, în esenţă nu păreţi foarte diferiţi de noi. Ca la noi, şi la voi vedem aceeaşi preocupare, alergare, luptă de clasă pentru putere, şi stare de nefericire. În cap purtaţi aceiaşi ochi scăpărători după păcat, iar în vene vă curge acelaşi sânge care se înfierbântă în mod pătimaş. Ne-am săturat de vorbe goale, de doctrine teologice frumos prezentate, dar contrazise de interminabile lupte interne şi interconfesionale, de paradele voastre de duminica şi de minciuna în care trăiţi de Luni până Sâmbătă. Arătaţi-ne că diferenţa dintre noi şi voi nu ţine doar de formă. Vrem să vedem că Hristosul cu care vă lăudaţi nu-I doar o teorie goală. Domnilor vrem să vedem pe Isus!”

Posted on Decembrie 3, 2011, in Predici scrise. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: