Atitudini corecte faţă de Scriptură

Atitudini corecte faţă de Scriptură
Principala chemare pe care o am din partea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte lucrarea spirituală, este propovăduirea Evangheliei. Potrivit cu harul şi darurile primite din partea Lui, doresc să-mi îndeplinesc această slujbă cu toată dăruirea, atât prin predicare cât şi prin trăire. Predicatorul: prin propovăduire indică direcţia de mers iar prin trăire prezintă modelul de urmat. Iată două lucruri de care are nevoie orice ascultător al Cuvântului lui Dumnezeu: să ştie ce i se cere să facă şi să vadă pe viu, cum se realizează aceasta din punct de vedere practic. Prin urmare fiecare predicator trebuie să-şi definească cât mai precis poziţia sa doctrinară şi să fie consecvent în a o propovădui şi confirma cu viaţa. Multă vreme am considerat că-i suficient a te defini din punct de vedere al crezului, ridicând Biblia deasupra capului. Însă toate ereziile şi deviaţiile doctrinare n-au venit de la cei care ridică Coranul deasupra capului. Toate orientările greşite din lumea creştină şi chiar evanghelică, de la cele mai tradiţionaliste până la cele mai liberale, au fost indicate tot de oameni cu Biblia în mână. Unii în rătăcirea lor au mers până acolo încât au căutat să argumenteze cu Scriptura chiar şi homosexualitatea. Chiar dacă exemplul acesta este unul extrem, şi sper că încă neactual la noi în ţară, totuşi problema deviaţiilor de la Scriptură este una cât se poate de reală. De fapt Biblia ne avertizează asupra acestui pericol. În 2Timotei 4:3-4 Pavel, sub inspiraţia Duhului Sfânt, afirmă următoarele: ,,Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” Dar iată şi cuvintele apostolului Petru: ,,În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.”(2Pet.2:1) Învăţăturile false nu sunt lansate pe piaţă cu publicitate şi ceremonii festive, ci sunt strecurate pe furiş, ca şi e-urile din alimentaţie, sau ca otrava din grâul pregătit pentru şoareci. O erezie este cu atât mai periculoasă cu cât este împachetată în mai mult adevăr. Ea funcţionează după principiile unei capcane: Te atrage cu ceva irezistibil, după care te loveşte în moalele capului. Cei mai predispuşi la a fi prinşi în ele, sunt creştinii lumeşti, imaturi, superficiali în ce priveşte studiul Scripturii, lesne crezători şi manipulabili din punct de vedere sentimental. Evitarea capcanei ereziilor se realizează doar printr-o raportare adecvată la Cuvântul lui Dumnezeu. Ca slujitor al bisericii am datoria din partea lui Dumnezeu, de a indica direcţia în care trebuie să mergem şi a o susţine prin comportament. De aceea, în urma postului şi a rugăciunii, am fost călăuzit de către Dumnezeu, ca în anul 2012 să am câteva cicluri de predici, în care să medităm, încă odată, cu ajutorul Scripturii, la aşteptările lui Dumnezeu cu privire la noi. Să reflectăm mai profund ca până acum la ce se înţelege prin a fi creştin adevărat, respectiv membru al unei biserici locale. Ca ghid orientativ am ales punctele enumerate în mesajul intitulat: ,,Calitatea de membru al bisericii”. Vom lua textele Scripturii şi vom căuta să redescoperim în fiecare domeniu care este voia lui Dumnezeu cu privire la noi. Dar poate veţi zice: Toată lumea face asta, şi totuşi, nu toţi ajung la aceleaşi concluzii. Cum este posibil aşa ceva? Acest fapt se datorează, printre altele, şi atitudinilor diferite cu care oamenii se apropie de Scriptură. Cineva care citeşte un verset biblic cu dorinţa de a-l combate este foarte natural să ajungă la concluzii diferite decât cel care-l citeşte din dorinţa de a-l împlini. Şi ateii studiau Scriptura în şcolile lor de ateism, dar cu toate acestea nu putem afirma că au ajuns la aceleaşi concluzii teologice ca în seminariile creştine. În cele ce urmează vă propun să descoperim, tot din Cuvântul lui Dumnezeu, care sunt atitudinile cu care trebuie să ne apropiem de Scriptură pentru a avea şanse să-i înţelegem mesajul. Deci: Atitudini corecte faţă de Scriptură.
1) Smerenie. În Matei 11 avem un text foarte interesant. Iată cuvintele Domnului Isus din versetele 25 şi 26: ,,În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” La baza înţelegerii Cuvântului lui Dumnezeu, nu stă înţelepciunea şi priceperea omenească ci descoperirea dumnezeiască, dupăcum găsim scris în 1 Corinteni: ,,Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti”.(v.12-13) Dumnezeu nu-şi descoperă tainele Sale omului care se apropie de Scriptură cu aroganţa unui atotcunoscător, ci celui care vine la El cu atitudinea smerită a unui copil dornic de a fi învăţat. Fariseii se considerau mai înţelepţi decât Domnul Isus, permiţându-şi să-I conteste învăţătura, autoritatea şi acţiunile, fapt pentru care tainele Împărăţiei lui Dumnezeu au fost ascunse de ochii lor. Pe când ucenicii, în mare parte oameni simpli şi necărturari, erau entuziasmaţi de fiecare cuvânt ieşit din gura Domnului Isus. Fără a face o pledoarie în favoarea ignoranţei, trebuie să semnalez faptul că de multe ori încrederea în înţelepciunea noastră ne văduveşte de cunoaşterea celor mai profunde taine ale lui Dumnezeu, tocmai datorită mândriei noastre intelectuale. Dacă alegem să adoptăm atitudinea înţeleptului îngâmfat s-ar putea să ajungem să cunoaştem doar litera Scripturii, dar să nu-i înţelegem niciodată profunzimea spirituală, care este descoperită de Dumnezeu prin Duhul Sfânt doar ,,pruncilor”.
2) Credinţă. În 2 Tesaloniceni 2, vorbind despre vremea lui Anticrist, Cuvântul lui Dumnezeu spune: ,, Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.” (v.9-12) Textul citat ne spune că pentru cei care n-au crezut adevărul, Dumnezeu a pregătit o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună. Groaznică situaţie. Realitatea pe care o trăim este că atâţia oameni în jurul nostru sunt dispuşi să creadă tot felul de teorii din cele mai fantasmagorice, mai puţin Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. Principalul motiv pentru care oamenii nu cred Scriptura, conform textului citat, este dragostea lor pentru păcat. Ei nu vor ca Biblia să fie adevărată, deoarece aceasta condamnă păcatul din viaţa lor, de aceea în mod instinctiv simt nevoia să lupte împotriva ei. Este vorba de realitatea descrisă de Domnul Isus în Ioan 3:,, Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă Sunt făcute în Dumnezeu.”(18-21) Nu odată s-a întâmplat ca oameni credincioşi să alunece în necredinţă, după ce au permis anumitor păcate să pătrundă în viaţa lor. Biblia are suficiente dovezi care confirmă că este vrednică de crezare, dar păcatul are puterea de a le face ineficiente. Să ne amintim de cumplita soartă a lui Ahab, care după ce a făcut pact cu idolii Izabelei, n-a vrut să creadă Cuvântul lui Dumnezeu vestit prin Ilie şi apoi prin Mica, iar în consecinţă a primit lucrarea de rătăcire a unui duh de minciună pus de către Dumnezeu în gura prorocilor lui, ca să-l ducă la pieire. Păcatul ucide credinţa în Scripturi, iar necredinţa în Scripturi ni-L ascunde pe Dumnezeu.
3) Receptivitate. După ce Domnul Isus rosteşte pilda semănătorului, între ucenici şi Învăţătorul are loc o discuţie foarte interesantă: ,,Cine are urechi de auzit, să audă. Ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: De ce le vorbeşti în pilde? Isus le-a răspuns: Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, cu toate că văd, nu văd, şi cu toate că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec. Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!”(Mat.13:9-16) Problema celor despre care vorbeşte Domnul Isus aici, a fost că şi-au închis ochii şi şi-au astupat urechile, adică n-au mai vrut să fie receptivi la Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul este că Dumnezeu nu bate toaca la urechea surdului. El nu aruncă mărgăritare înaintea porcilor, şi ne cere şi nouă acest lucru. El nu-mi va vorbi, dacă ochii mei sunt captaţi de alte privelişti, sau dacă urechile mele sunt deconectate de la reţea, şi gândurile îmi hoinăresc prin lumea largă. Cine are urechi de auzit să audă! Aşa începe textul citat, şi acesta este mesajul repetat Bisericii în Apocalipsa. Atitudinea noastră trebuie să fie cea a psalmistului David:,, Odată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit” (Ps.62:11)
4) Disponibilitate de a-l împlini. Dumnezeu vorbeşte doar oamenilor dornici să-I împlinească poruncile. El nu are nimic de comunicat celor care cercetează Scriptura cu scopul de a o combate, de a-şi găsi în ea argumente pentru păcat, şi nici măcar pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele, ci doar celor dornici să-şi îndrepte viaţa după învăţăturile ei. Aduceţi-vă aminte de Saul, care după ce a călcat în picioare Cuvântul Domnului, Dumnezeu a încetat să-i mai vorbească. Acest fapt l-a chinuit atât de mult, încât la necaz a alergat la cei care cheamă morţii. Dumnezeu vorbeşte doar celor care sunt gata să pună în practică ceea ce li se spune.
În concluzie: Unde este Dumnezeul lui Ilie? Ce s-a întâmplat cu Spiritul Rusaliilor? Unde sunt predicatorii plini de Duhul Sfânt, asemenea lui Petru, Robert Evans sau Olah care aduceau slava lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, într-o aşa mare măsură încât sute şi chiar mii de oameni îşi proşterneau vieţile lor, în întregime, înaintea lui Dumnezeu? De ce suntem mulţumiţi cu un creştinism de formă? De ce, pentru mulţi creştini, relaţia cu Dumnezeu este una pur formală? De ce, pentru mulţi dintre noi, Biblia a devenit o carte la fel de banală şi irelevantă ca oricare alta? De ce avem parte de aşa multă cunoştinţă biblică, şi de aşa puţin cuvânt inspirat special din partea Domnului, care să înveţe, să îndemne, să mustre şi să dea înţelepciune, în neprihănire, cu forţa de pătrundere a unei săbii cu două tăişuri şi cu puterea plină de autoritate a lui Dumnezeu? Ştiţi de ce: pentru că ne apropiem de Biblie cu aere de oameni înţelepţi, cu scepticism şi cu un spirit critic demn de nişte persoane moderne şi emancipaţe ce suntem, care nu ne mai putem adapta la convingerile ,,retrograde” ale celor care au adus credinţa până la noi. Pentru că citim Biblia cu ochii inimii închişi şi o ascultăm cu urechile sufletului pline de ceară, căutând printre versete, argumente ba pentru un păcat ba pentru altul. Să nu credem cumva că dacă avem cinci Biblii în casă, şi dacă citim din fiecare, câte un ceas pe zi, trebuie neapărat ca Dumnezeu să ne şi vorbească. Gândiţi-vă la farisei, şi la inutilitatea performanţelor lor religioase. Pentru a beneficia de harul primirii unui cuvânt din partea lui Dumnezeu, trebuie să ne apropiem de Scriptură pe o poziţie de smerenie, cu o atitudine de credinţă, având ochii şi urechile larg deschise şi motivaţi de dorinţa de a implini tot ceea ce trebuie împlinit. Oh cât îmi doresc ca Dumnezeu să aducă vremea în care Cuvântul Său să fie propovăduit cu aceeaşi putere ca pe vremea lui Petru, Pavel, Eduards, Whitefield, Moody sau Finney, iar oamenii să alerge la Dumnezeu ca pe vremea acestora. Mă rog şi stau înaintea lui Dumnezeu să aducă astfel de vremuri de înviorare. Dar până una alta, va trebui să ne reevaluăm atitudinile faţă de Scripturi, atât noi predicatorii, cât şi dumneavoastră ascultătorii. Să ne apropiem de Scriptură plini se smerenie, ca nişte copii care au nevoie de îndrumare divină. Să ne punem toată încrederea în promisiunile lui Dumnezeu, chiar dacă ar trece cerurile şi pământul. Să ne deschidem larg ochii, urechile, şi inima pentru Cel care doreşte să ne vorbească din ceruri. Să ne declarăm disponibilitatea de a împlini orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, indiferent cât ne-ar costa.

Posted on Decembrie 30, 2011, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: