A răni cu vorba

(Proverbe 12:18)
Subiectul asupra căruia aş dori să ne concentrăm atenţia în cele ce urmează se intitulează: ,,A răni cu vorba’’. Biblia subliniază foarte clar şi limpede potenţialul distructiv pe care îl are acest mic mădular din trupul nostru, numit limba. Iată cum este ea prezentată în câteva texte biblice: (Psalmi 64:3) ,,Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare, ca nişte săgeţi’’, (Psalmi 52:2) ,,Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!’’ (Psalmi 140:3) ,,Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpîrcă.’’ (Proverbe 12:18) ,,Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare.’’ (Ieremia 9:3 ) „Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna;’’ (Ieremia 9:5) ,,Se trag pe sfoară unii pe alţii, şi nu spun adevărul; îşi deprind limba să mintă, şi se trudesc să facă rău.”(Ieremia 9:8) ,,Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse.’’ (Iacov 3:5-8) ,,Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblînzesc, şi au fost îmblînzite de neamul omenesc,dar limba nici un om n-o poate îmblînzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrîna, este plină de o otravă de moarte.’’ Sabie, brici, şarpe, otravă, arc, săgeată ucigătoare, capcană, foc, fiară sălbatică; iată numai câteva din epitetele folosite de Scriptură pentru a descrie efectele devastatoare pe care le poate produce vorbirea. În ceea ce urmează vă propun să medităm la câteva aspecte legat de acest subiect:
1) Vorbe care pot răni. Care sunt acele vorbe care prin definiţie rănesc pe cei spre care sunt îndreptate, şi de care trebuie să ne ferim: Psalmul 12 prezintă patru dintre ele:
a) Minciuna. Minciuna este unul din proiectilele cele mai fregvent folosite, care aşezată în vârful limbii şi azvârlită spre cei de lângă noi poate produce răni foarte dureroase. (Ieremia 9:3) „Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna; şi nu prin adevăr Sunt ei puternici în ţară; căci merg din răutate în răutate, şi nu Mă cunosc, zice Domnul.”
b) O altă vorbă care răneşte este linguşirea. A linguşi presupune a câştiga favorurile cuiva satisfăcându-i vanitatea prin atitudini şi cuvinte măgulitoare. A te pune bine cu cineva, de obicei cu o persoană de la care ai de profitat. Deşi în prima etapă cel linguşit se va simţi flatat prin cuvintele mieroase şi curtenitoare care i se adresează, însă când va constata că sunt false se va simţi rănit, deoarece linguşirea este, dupăcum spunea cineva, plata anticipată a trădării care ţi se pregăteşte.
c) Vorbirea cu trufie. Azvârlirea cuvintelor de undeva de sus, cu un aer de importanţă, aroganţă, şi înfumurare îi va face pe cei de lângă noi să se simtă dispreţuiţi, respinşi, neacceptaţi, lipsiţi de însemnătate, fapt care le va răni sufletele şi îi va face să sufere.
d) Vorbirea prefăcută. Diplomaţia, în care cuvintele pe care le adresezi aproapelui nu corespund cu ceea ce gândeşti şi simţi despre el, vor răni în profunzime atunci când se va descoperi falsitatea. Omul nu poate păstra aparenţele la nesfârşit. Nimeni nu este actor desăvârşit aşa încât să-şi poată juca prefăcătoria fără nici o greşală. Psihologii spun că numai 5% din comunicare se realizează prin cuvintele pe care le rostim, 38% prin felul în care le rostim, incluzându-se aici dicţia intonaţia înălţimea şi intensitatea vocii, iar 55% prin limbajul corpului adică: expresia feţei, gestica, poziţia corpului. Fiecare amănunt este foarte important şi comunică celuilalt adevărul de dincolo de cuvinte. În manualele de specialitate aceasta este numită comunicarea non-verbală. Aşa că dacă am ales cuvintele cele mai potrivite pentru o situaţie dată am rezolvat cam 5% din comunicare. Iar dacă acele cuvinte sunt prefăcute restul de până la 95% le vor contrazice în mod flagrant şi vizibil că nu-i cu putinţă să falsificăm totul. Şi apoi chiar dacă ar exista acel actor desăvârşit, care ar putea să-şi controleze impecabil nu doar cuvintele ci şi mimica, gestica şi expresivitatea corpului, reusind să simuleze stările şi sentimentele cele mai nobile cu putinţă, tot ar fi descoperit, ca fals, prin Duhul Sfânt, care realizează legătura Bisericii. Când folosim cuvinte prefăcute suntem cam la fel de caraghioşi ca struţul care îşi ascunde capul în nisip. Dacă presupunem că acesta reprezintă aproximativ 5% din corpul total al struţului, chiar dacă devine foarte bine protejat sub nisip, problema mare este cu restul de 95% ,,carne macră”, care rămâne expus pericolului. Uneori suntem caraghioşi şi noi predicatorii, când doar vreo 5% din noi predică, adică vorbele, restul de 95% oferind spectacole de prost gust. Alteori suntem ridicoli când ne rugăm sau când cântăm sau când ne întâlnim unii cu alţii. Când vorbim cu prefăcătorie oamenii nu ne vor auzi vorbele ci doar atitudinile.
Psalmul 15 mai prezintă vreo 3 tipuri de vorbe care pot răni:
e) Clevetirea. Mă întreb dacă poate fi cineva rănit mai adânc decât atunci când află că a fost bârfit în lipsă. Clevetirea este echivalentul mişeliei, pentru că presupune atacul pe la spate. Dacă aţi fost vreodată hăituiţi de câini aţi putut observa că un câine slab totdeauna caută să-ţi apară în spate şi să te atace de acolo. Doar câinele puternic acceptă o confruntare de genul ,,face to face.’’Clevetirea este arma oamenilor slabi, a celor fără coloană şi fără demnitate, şi tocmai de aceea rănile pe care le produce sunt mai dureroase.
f) Ocara. Cuvintele jignitoare, dispreţuitoare, insultele, rănesc cu forţa unei săbii. Ele pătrund treptat şi sistematic în sufletul victimei şi merg până la distrugerea personalităţii.
g) A-ţi lua vorba înapoi. A nu-ţi onora promisiunile, a nu fi om de cuvânt răneşte pe cei cu care ai de a face. Este interesant că uneori nu ni se pare deloc grav să-i lăsăm cu marfa-n soare pe cei cărora le-am dat cuvântul, şi ne tot întrebăm de ce fac atâta caz pentru ceva ce nouă ni se pare doar un fleac. Da e fleac numai pentru că le-am făcut-o noi lor. Dacă ne-ar fi făcut-o ei nouă n-ar mai fi fost fleac, ci s-ar fi transformat în tragedie.
Vreau să mai amintesc încă 4 categorii de vorbe care rănesc folosind alte câteva texte :
h)Vorbele răutăcioase.(Ps 52:2) Când urăşti pe cineva, cea mai la îndemână modalitate pentru a-ţi exprima răutatea este vorbirea. Omul rău îşi pune în valoare toată imaginaţia de care este capabil, în scopul de a-i face celui de lângă el viaţa cât mai insuportabilă. Uneori te şi miri de atâta inventivitate şi profesionalism, păcat că sunt folosite spre rău.
i)Vorbele amare.(Ps.64:3) Cred că acestui soi de cuvinte cel mai bine i se potriveşte comparaţia cu otrava. Nimic nu înveninează mai tare decât cineva care nu are pe limbă decât cuvinte pesimiste, descurajatoare, lipsite de orice fel de speranţă. Cu fiecare vorbă amară îţi strecoară în suflet o substanţă letală care te cufundă tot mai adânc în disperare.
î) Vorbele provocatoare sau ademenitoare.(Prov.6:24) Atât în domeniul relaţiilor trupeşti cât şi în orice alt domeniu orice vorbă provocatoare la păcat produce rănirea spirituală a celuilalt. Cel care foloseşte astfel de cuvinte devine un agent al ispitei, deci un ispititor.
j) Vorbirea uşuratică.(Prov.12:18) De multe ori ne lăsăm conduşi de tendinţa de a rosti cu uşurinţă orice cuvânt care ne vine la gură, indiferent dacă se potriveşte sau nu situaţiei respective. A vorbi cu uşurinţă este echivalent cu a te juca cu o sabie, cu un brici, cu un şarpe, cu otrava, cu o capcană cu focul sau cu o fiară sălbatică. De ce ? Pentru că acestea sunt lucrurile cu care este comparată limba. Deci imaginati-vă efectele vorbirii uşuratice.
2) Vorbe care trebuie să rănească. Deşi sună paradoxal şi în contrast cu ceea ce am afirmat până acum, există vorbe a căror menire este să rănească. Există cuvinte care trebuie rostite cu scopul de a produce răni celui căruia îi sunt adresate. Chiar şi medicul a cărui profesie de credinţă este sănătatea pacienţilor, are în dotarea cabinetului său şi ustensile a căror scop este producerea de răni pacienţilor. Ce s-ar face un stomatolog fără cleşti, fără polizor, fără freză, fără ferăstraie, sau fără celelalte unelte din dotare, care îţi dau senzaţia că te afli mai degrabă într-o cameră de tortură decât într-un cabinet medical. Ce s-ar face un chirurg fără trusele de cuţite, foarfeci, instrumente şi aparate medicale a căror specialitate este incizionarea, găurirea, tăierea, nu în lemn nici în fier, ci în carne vie. Ce ar însemna să ajungi cu o apendicită acută în faţa unui medic care mărturiseşte că el din principiu este împotriva oricărei forme de rănire a corpului, şi în loc de operaţie ar începe să-ţi administreze calmante. Când răul este înăuntru, şi când se impune îndepărtarea lui, atunci rănirea devine o acţiune nobilă şi chiar indispensabilă, pentru că are ca scop nu distrugerea ci vindecarea. La fel stau lucrurile şi din punct de vedere spiritual. Mustrarea este o astfel de acţiune. Iată ce scrie Pavel corintenilor: ,,Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi chiar dacă mi-ar fi părut rău-căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcarcă pentru puţină vreme) – totuş, acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nici o pagubă din partea noastră. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că Sunteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa că, dacă v-am scris nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu.’’(2 Cor.7:8-12) Când viaţa spirituală a fratelui este în pericol, neasumarea responsabilităţii confruntării cu păcatul lui, chiar dacă aceasta îl răneşte, este o dovadă de laşitate nu de dragoste. În Proverbe 27:6 Cuvântul lui Dumnezeu spune: ,,Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş Sunt mincinoase.’’ Nu totdeauna cel care evită să-ti spună lucruri stânjenitoare îţi vrea binele, poate efectiv nu-i pasă de tine. De multe ori, prieten adevărat este cel care te răneşte cel mai mult, şi care o face pentru că nu-i este indiferentă soarta ta. Biblia conţine îndemnuri, care pentru nişte oameni care se cred mai înţelepţi decât Ea, sună foarte nelaloc şi nepotrivit. Ce facem cu versete ca acesta: ,,Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică.’’(1Tim.5:20) A îmbrăţişa un fel de pacifism din acesta prost înţeles, în care nimeni nu cere socoteala nimănui ca să nu-l supere, nu numai că nu este biblic dar este şi foarte distrugător. Chiar dacă nu este deloc plăcut, uneori trebuie să ne asumăm şi această ingrată slujbă, de a mustra, şi de a-l confrunta pe fratele nostru cu păcatul său. Uneori asta implică multă fermitate, o intervenţie fără mănuşi sau menajamente pentru că altfel n-ar avea efect. Este vorba de aceeaşi fermitate de care dă dovadă stomatologul după ce a prins măseaua cu cleştele.
3) Vorbe care trebuie să vindece rănile.
Una din marile probleme cu care ne confruntăm este aceea că după ce am produs rana, în vederea îndepărtării răului, nu stăpânim îndeajuns tehnica de vindecare a rănii pentru grăbirea însănătoşirii. Aţi auzit celebra zicală: ,,Operaţia a reuşit, pacientul a murit’’? De ce a murit pacientul? Pentru că şi-a uitat doctorul foarfecele înăuntru, sau datorită condiţiilor insalubre din spital, ori datorită unor seringi sau bisturiuri nesterilizate, sau cine ştie, datorită unor neglijenţe privind perioada de convalescenţă. Igiena personală a medicului, sterilizarea instrumentelor folosite, dezinfectarea rănilor, tratarea corespunzătoare a acestora postoperator în vederea vindecării, sunt cel puţin la fel de importante ca şi operaţia în sine dacă nu şi mai mult. Ce înseamnă toate acestea din punct de vedere spiritual? Fratele Marcu Nechifor spunea odată că aşa cum un medic se spală pe mâini timp îndelungat înainte de o operaţie tot aşa şi eu trebuie să mă curăţesc cu mare atenţie înainte de a mă atinge de vieţile şi problemele celor din jur. Dacă voi încerca să scot paiul din ochiul fratelui, în timp ce într-al meu se află o bârnă, cu toate bunele intenţii de care aş putea da dovadă, miopia mea spirituală mă va determina să-i fac mai mult rău decât bine. Deasemenea rana trebuie unsă cu untdelemn legată cu pansament steril şi totul trebuie făcut cu o deosebită gingăşie pentru a atenua durerile. Niciunul nu dăm buzna în cabinetele medicilor, care în scurgerea timpului, şi-au câştigat faima de măcelari. In armată am avut şi eu nefericita ocazie să stau pe scaunul (nu electric) ci stomatologic a unui asemenea măcelar, care pe lângă puţinele aptitudini medicale, mai avea şi multe aptitudini fizice, pe care le folosea în loc de anestezic şi aceasta pentru simplul motiv de a ne arăta cum contribuie armata la a ne căli spre a face faţă vicisitudinilor vieţii. Problema noastră este că prea adesea ne pricepem la a tăia în carne vie şi prea puţin la a pune balsam pe rană. Oare câţi oameni au murit spiritual în mâinele noastre în timp ce încercam să îndepărtăm răul din viaţa lor dar uitând cu desăvârşire să ne ocupăm şi de rănile rezultate? Biblia oferă multe învăţături în sensul acesta. Iată câteva texte: ,,Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.’’(2Tim.2:24-26) ,,Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.’’(1Tim.5:1-2) ,,Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.’’(2Tim.4:2)
În concluzie: Trebuie să ne curăţim limbajul de: minciună, vorbe linguşitoare, cuvinte pline de trufie sau de prefăcătorie. Trebuie să îndepărtăm din vocabularul nostru: clevetirea, ocara, cuvintele răutăcioase, amare, provocatoare şi uşuratice. Toate acestea sunt arme albe la fel ca sabia, briciul şi arcul producând răni adânci în sufletul celor spre care sunt îndreptate. Este adevărat că există situaţii în care Dumnezeu ne cere să ne asumăm rolul ingrat de a-l confrunta pe fratele nostru cu păcatul său şi cu adevărul Scripturii, chiar dacă aceasta răneşte, dar ne cere să facem lucrul acesta nu ca nişte măcelari de suflete ci ca nişte medici. Misiunea noastră nu se încheie odată cu spunerea lucrurilor pe nume, tranşant, sau mai degrabă tranşând simţămintele fratelui nostru, ci ea continuă cu exprimarea dragostei care este leac alinător pentru o inimă zdrobită şi mâhnită. Mustrarea trebuie echilibrată prin îmbărbătare, certarea prin sfătuire, iar fermitatea prin blândeţe. Dumnezeu este exemplul suprem în această privinţă: El face rana şi tot El o vindecă. Domnul Isus a îmbinat în modul cel mai desăvârşit fermitatea cu delicateţea. Întâlnirea Sa cu tânărul bogat, cu Samariteanca, cu Nicodim sau cu alte persoane, sunt relevante în sensul acesta. O viaţă trăită sub călăuzirea Duhului Sfânt ne va ajuta să-i urmăm exemplul.

Posted on Martie 22, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: