Cristos în Coloseni: Introducere

Epafras, conducătorul Bisericii, îl înştiinţează pe Pavel despre situaţia existentă în biserică: Iudeii care locuiau în Colose au produs intrigi printre fraţi, vrând să-i înşele, ducându-i la o nouă formă de legalism. Ei propovăduiau faptul că pentru mântuirea deplină nu este suficient Cristos, ci la ea se poate ajunge numai prin adăugarea şi respectarea preceptelor evreeşti referitoare la mâncare, sărbători şi ritualul circumciziei, de fapt, prin ţinerea Legii. (2:11-16) Deasemenea, biserica era influenţată şi de anumiţi învăţători eretici gnostici, care influenţaţi de mistica orientală şi filosofia greacă, afirmau că pe lângă Cristos este necesară şi un fel de cunoaştere filozofică destinată celor iniţiaţi. (2:8) La toate acestea, putem adăuga încă o învăţătură greşită, de provenienţă iudaică, care spunea că trebuie să te închini şi îngerilor, nu numai lui Hristos, deoarece şi ei ar avea un aport în problema mântuirii. Evreii, fiind un popor căruia Dumnezeu i-a vorbit multă vreme prin îngeri, tendinţa de închinare înaintea acestora o găsim încă de la Ghedeon şi Manoah. Deci problema bisericii din Colose putea fi definită prin cuvintele: ,,Cristos şi … .” (Cristos şi Legea, Cristos şi filozofiile omeneşti, Cristos şi îngerii)
Această stare de fapt a bisericii, îl determină pe Pavel să le trimită scrisoarea pe care noi o avem sub numele: ,,Epistola lui Pavel către Coloseni”, şi pe care Duhul Sfânt a hotărât să o includă în canonul Scripturii, spre a servi drept model Cristologic pentru toate bisericile care se confruntă cu probleme doctrinare.
Tema epistolei către Coloseni, ar putea fi redată prin cuvintele: ,,Numai Cristos” sau ,,Numai Acest Cristos”. Conţinutul epistolei este unul Cristologic. Pavel afirmă cu toată dârzenia, hotărârea şi claritatea, faptul că în Cristos, sau mai bine zis, în Cristosul biblic, noi avem totul pe deplin, şi că la El nu trebuie adăugat nimic. Pavel nu disecă ereziile în detaliu, nici nu pierde prea multă vreme cu o apologie abstractă, ci le descrie colosenilor întreaga slavă şi plinătate a lui Cristos, întărindu-le credinţa, spre a putea face faţă oricăror amăgiri. Aici descoperim un principiu de bază de care ar trebui să ţină cont orice apărător al Evangheliei: Nu trebuie să ne pierdem prea multă vreme cu combaterea falsului, ci trebuie să proclamăm cât se poate de limpede, clar şi răspicat Adevărul. Doar proclamarea Adevărului dă pe faţă minciuna, dupăcum lumina alungă întunericul.
În zilele noastre, epistola către Coloseni este mai actuală ca oricând. Înşelarea Bisericii zilelor din urmă începe şi astăzi tot de la persoana Domnului Isus. Există o serie de portrete distorsionate ale lui Cristos, care circulă şi astăzi printre credincioşi şi sunt prezentate pe la diferite anvoane: Cristos cel blând care te lasă să faci ce vrei, Cristos cel bun cu care poţi să te tragi de şireturi, Cristos cel social preocupat doar de săraci şi bolnavi, Cristos cel politic al cărui obiectiv principal este să se ocupe de guverne şi parlamente, care pune la punct romanii sau alte puteri pământeşti, şi aşa mai departe. O biserică care nu rămâne la Cristos cel biblic şi în Cristos cel biblic, nu este biserică creştină. Iată de ce este esenţial să ne adâncim din nou privirile în Scriptură pentru a-L redescoperi pe Cristos cel biblic. De fapt, modul în care cineva vorbeşte despre Cristos şi Îl prezintă pe Cristos, demonstrează dacă are în el Duhul Sfânt sau alte duhuri. Duhul Sfânt Îl proslăveşte pe Cristos, descoperindu-ni-L aşa cum este El în realitate şi dându-I cinstea pe care Acesta o merită.
Dacă este să vorbim despre Cristos, în epistola lui Pavel către Coloseni, atunci putem spune că El este prezentat astfel:
1. Cristos: plinătatea lui Dumnezeu. (capitolul1)
2. Cristos: taina lui Dumnezeu. (capitolul 2)
3. Cristos: viaţa noastră. (capitolele 3-4)
1.Cristos: plinătatea lui Dumnezeu. 1:1-29
Ca plinătate a dumnezeirii, Cristos este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea, Cel prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile, Cel mai înainte de toate şi prin care se ţin toate. El este Capul Bisericii, Începutul şi Cel întâi născut dintre cei morţi. El este rânduit de Dumnezeu ca în toate lucrurile să aibă întâietatea, în El să locuiască toată plinătatea Dumnezeirii şi tot prin El să împace totul cu Sine. Iată o serie de expresii teologice profunde, pline de adânci semnificaţii, şi pe care, la timpul potrivit, va trebui să le desluşim spre a-L cunoaşte mai bine pe Cristos: ca plinătate a lui Dumnezeu.
2.Cristos: taina lui Dumnezeu. 2:1-23
În Cristos, Dumnezeu a făcut un plan care ne priveşte pe fiecare dintre noi, şi pe care l-a ţinut ascuns în veacurile trecute, dar pe care ni l-a făcut cunoscut la vremea hotărâtă de El, în special în descoperirea dată lui Pavel. (1:24-27) În capitolul doi, Pavel prezintă statutul nostru în Cristos. Taina lui Dumnezeu a fost aceea de a ne zidi şi înrădăcina în Cristos, prin credinţă, după învăţătura Evangheliei. În El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei, în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii, şi de aceea noi avem totul deplin în El. În El am căpătat adevărata tăiere împrejur, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti. În El, am fost îngropaţi faţă de păcat şi înviaţi la o viaţă nouă, după ce ne-a iertat toate greşelile. În El, a şters sentinţa divină care ne condamna la moarte datorită călcărilor noastre de lege, folosind terminologia biblică, zapisul care ne stătea împotrivă. În El, l-a demascat şi dezarmat pe Satan, punându-l la stâlpul infamiei şi făcând de ruşine toate puterile vrăjmaşe. De aceea, noi suntem liberi în Cristos, nefiind obligaţi să ne mai supunem altor forme de robie la care cei rău intenţionaţi ar vrea să ne supună.
3.Cristos: viaţa noastră. 3:1-4:18
Noul statut pe care îl avem în Cristos, afectează nu doar eternitatea noastră ci chiar şi viaţa noastră prezentă. Ba mai mult, doar dacă Cristos este viaţa noastră prezentă numai atunci, în ziua de apoi, ne vom arăta cu El în slavă. (3:4) Capitolele 3 şi 4 ne prezintă modelul de comportament al omului care este în Cristos. Omul care este în Cristos, nu mai are apucăturile fireşti din trecut, ci un nou tip de caracter şi de relaţii interpersonale.
Mulţi creştini au impresia că dacă eşti în Cristos, acest gen de comportament vine de la sine. Însă nu uitaţi că Cristos după ce ne-a aşezat în El ne-a dat nouă porunca să rămânem în El. (Ioan 15: 1-11) A fi în El şi a rămâne în El sunt două lucruri total diferite. Zidirea noastră în El este lucrarea lui Dumnezeu, însă rămânerea noastră în El este şi responsabilitatea noastră. Epistolele lui Pavel, în special Romani, Galateni, Efeseni şi Coloseni, sunt structurate pe două părţi: o parte teologică şi una aplicativă. În partea teologică Pavel descrie statutul nostru în Cristos, iar în partea aplicativă, prezintă responsabilităţile care ne revin, ca urmare a ceea ce suntem în El. A fi în Cristos, este un mare har, dar acest fapt implică şi o uriaşă responsabilitate din partea noastră. Noi nu avem dreptul să rupem aceste epistole în două, luând din ele doar ceea ce ne place. Atitudinea corectă care ni se cere este ca prin credinţă să ne însuşim statutul pe care îl avem în Cristos, prezentat de Pavel în partea doctrinară a epistolelor, iar tot prin credinţa în Cel care ne poate întări, să ne dăm toate silinţele spre a ne ridica la înălţimea chemării Lui, prezentată de Pavel în partea aplicativă a epistolelor sale. Coloseni 3 şi 4 conţine o serie de verbe care reprezintă responsabilitatea noastră în ce priveşte rămânerea în Cristos: ,,De aceea, omorâţi mădularele voastre care Sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli…. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut… Astfel, deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţă, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, şi nu ţineţi necaz pe ele. Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului. Părinţilor, nu întărîtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea. Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când Sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni… Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi, şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer. Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri: ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. (3:5, 8-10, 12-23,4:1-6)
După ce Pavel îi îndeamnă pe Filipeni să-şi ducă până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur, nu uită să le arate cât se poate de limpede că Dumnezeu este Cel care le dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea. (Fil.2:12-13)
Petru deasemenea, după ce lămureşte că dumnezeiasca Lui putere ne-a dat tot în ce priveşte viaţa şi evlavia, îi îndeamnă pe credincioşi să-şi dea şi ei toate silinţele să unească cu credinţa virtuţile caracterului, pentru că doar în felul acesta îşi vor întări chemarea şi alegerea, şi în felul acesta li se va da intrare din belşug în Împărăţia veşnică. (2Pet.1:3-11)
Puterea lui Dumnezeu este inoperantă în creştinul pasiv, ea intră în acţiune doar atunci când ne apucăm de treabă. Ghedeon a devenit conştient de puterea pe care o avea doar atunci când a împlinit porunca : ,,Dute!” (Judec.6:14) În loc să ne tot lamentăm că cerinţele lui Dumnezeu pentru noi sunt prea grele, ar trebui să ne apucăm de treabă, şi atunci vom cunoaşte nemărginita mărime a puterii Sale, la lucru în viaţa noastră.
În concluzie:
Dacă va fi cu voia lui Dumnezeu, în perioada următoare, vom căuta să-L cunoaştem mai mult pe Cristos, aşa cum ne este prezentat, de către Pavel, în epistola către Coloseni: Cristos plinătatea lui Dumnezeu, Cristos taina lui Dumnezeu şi Cristos viaţa noastră. A Lui să fie slava în veci Amin.

Anunțuri

Posted on Aprilie 24, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: