Un monstru care trebuie omorât (1)

,,De aceea, omorâţi mădularele voastre care Sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,” (Col.3:5-9)
Credeţi în existenţa monştrilor? Nu mă refer la cei din mitologia greacă, nici la ciclopul din Odiseea lui Homer. Nu vă întreb despre monştrii aparenţi din desenele animate cu Scooby Doo, nici despre cei care par ceva mai reali din filmele SF. În astfel de monştri nici eu nu cred. Dar totuşi monştrii există. Ei sunt mai reali decât am crede şi trăiesc mai aproape de noi decât ne-am imagina. Astăzi doresc să vă vorbesc despre un astfel de monstru. Şi dupăcum, oriunde se vorbeşte despre monştri, se vorbeşte şi despre faptul că ei trebuie omorâţi, la fel stau lucrurile şi cu cel de astăzi. Aşadar titlul mesajului este acesta: Un monstru care trebuie omorât.
Numele acestui monstru este: ,,Trupul poftelor firii noastre pământeşti”, sau ,,trupul păcatului”. (Col.2:11, Rom.6:6) Ca orice trup, şi acesta are mădulare, iar ca orice monstru, şi mădularele acestuia sunt înfiorătoare.
Dar haideţi să privim puţin la mădularele acestui monstru cu totul ciudat: în loc de creier are curvie, în loc de mâini are lăcomie, în loc de picioare are necurăţie, în loc de sentimente are patimă, în loc de ochi are poftă rea, în loc de gură are clevetire, în loc de limbă are vorbe ruşinoase şi minciună, în loc de stomac are mânie, în loc de inimă are vrăjmăşie iar în loc de sânge prin trupul lui curge răutatea.
Sunt o serie întreagă de lucruri care ar trebui să ne sperie puţin, cu privire la acest monstru: Acest monstru locuieşte în noi. El se hrăneşte cu gândurile noastre rele, cu vorbele noastre murdare, neadevărate şi nechibzuite, cu atitudinile noastre egoiste şi cu faptele noastre păcătoase. El este legat în mod organic, ombilical, de mădularele trupului nostru: minte, ochi, urechi, gură, mâini, picioare şi aşa mai departe. Acest monstru ne-a dus într-o stare de robie. Fiind mai puternic decât noi, ne-a făcut sclavii lui, obligându-ne să-i procurăm zilnic hrana. Fiind legat în mod organic de noi, me-a făcut parte din el, spre a împărtăşi aceeaşi natură şi soartă cu a lui. Din nefericire, aceasta este condiţia fiecărui fiu al lui Adam.
Partea bună, care ar trebui să ne bucure, este că în Cristos s-au întâmplat câteva lucruri extraordinare în ce priveşte relaţia noastră cu acest monstru: În Cristos, monstrului i s-a tăiat sursa de viaţă care îl alimenta, adică noi. Noi am murit împreună cu Cristos. Mintea, ochii, urechile, gura, sentimentele, inima, mâinile şi picioarele noastre, au murit cu Cristos, astfel că monstrul a rămas fără sursa care îl întreţinea în viaţă. Nouă însă, prin învierea noastră cu Cristos, Dumnezeu ne-a dat o altă minte, alţi ochi, alte urechi, altă gură, altă inimă, alte mâini şi alte picioare, care nu mai au nici o legătură cu acest monstru ci cu Cristos. Exact aceasta este realitatea spirituală care s-a întâmplat când ne-am unit cu Cristos în moarte şi înviere, dupăcum spune Pavel în 2 Corinteni 5:17: ,,Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
Dar partea mai complicată, este că de această lucrare a lui Cristos, nu beneficiem aşa pur şi simplu, ci doar prin credinţa în El. Nu prin vedere, nu prin ceea ce simţim ci prin credinţa în Cristos. Aşa a hotărât Dumnezeu să fie.
Ca fiu al lui Adam, eu îmi simt în continuare: mintea, sângele, ochii, urechile, mâinile şi picioarele atrase de monstrul numit trupul păcatului, şi dacă îl hrănesc prin acţiunile mădularelor mele, lucrarea lui Cristos nu are nici un efect asupra mea, dar prin credinţa în Cristos, moartea şi învierea Sa, mă plasează în starea de om mort faţă de păcat şi viu faţă de Dumnezeu.
Credinţă în Cristos înseamnă să spun următoarele: Mintea mea cea veche cu care mă gândeam la lucrurile păcătoase de pe pământ, a murit, iar mintea pe care o am acum mi-a fost dată să mă gândesc la lucrurile de sus. Ochii mei cei vechi care mă atrăgeau spre păcat, au murit, iar ochii noi pe care i-am primit sunt atraşi spre Chipul Domnului Isus. Sângele meu cel vechi, care fierbea de poftă şi patimă, s-a scurs, iar sângele care îmi curge acum prin vene, clocoteşte de dragoste pentru Cristos. Mâinele mele cele vechi, care tremurau de dorinţa de a apuca fructul oprit, au murit, iar mâinile pe care le am acum, stau mereu ridicate spre cer. Picioarele mele cele vechi, care de neastâmpărate ce erau mă îmboldeau mereu departe de Dumnezeu, au murit, iar picioarele cele noi pe care le am, îmi dau ghes pe calea lui Dumnezeu şi spre casa lui Dumnezeu. Credeţi că 2Corinteni 5:17 spune altceva? Nicidecum. Aceasta este esenţa credinţei în Cristos. Credinţă în Cristos înseamnă să faci ce spune Pavel: ,,Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” (Rom.6:11-13)
Dar ce înseamnă moarte? Moarte înseamnă despărţirea monstrului de ceea ce îl ţine în viaţă, adică de mădularele trupului nostru. Dacă nu îl omorâm noi pe el, ne va omorâ el pe noi. Am văzut în viaţă prea multe vieţi, familii şi biserici distruse de: curvie, necurăţie, patimă, pofta rea, lăcomie, mânie, vrăjmăşie, răutate, clevetire, vorbe neadevărate, ruşinoase, cât şi de alte lucruri asemănătoare, ca să consider problema în discuţie neesenţială.
Este adevărat că această despărţire produce durere, chin şi suferinţă, datorită legăturii atât de apropiate a acestui monstru de noi. Dar tot mai dureros este să arzi o veşnicie împreună cu el în iad. Şi apoi viaţa cea nouă în Cristos, se poate arăta în noi doar după moartea monstrului trupului păcatului. Cine crede că poate trăi în acelaşi timp şi în firea pământească şi în Cristos se înşală amarnic. Scriptura nu ne spune să ne îmbrăcăm cu omul cel nou peste celălalt vechi, ci ne spune să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi apoi să ne îmbrăcăm în cel nou. Dar mai multe despre motivele pentru care să omorâm mădularele acestui monstru, şi despre cum putem face concret acest lucru, vom descoperi în mesajele viitoare.

Posted on August 2, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: