Un monstru care trebuie omorât (3)

În ultimele două mesaje, am observat că prin naştere fizică, moştenim o natură care are înclinaţii diabolice. Biblia numeşte această natură: trupul păcatului sau trupul poftelor firii noastre pământeşti. Tot Biblia ne spune că acest trup are mădulare, dar mădularele acestui trup nu sunt: creier, ochi, urechi, gură, mâini, picioare, inimă, ci: curvie, necurăţie, patimă, poftă rea, lăcomie, mânie, vrăjmăşie, răutate, clevetire, vorbe ruşinoase, minciună. De aceea eu am numit acest trup îngrozitor, monstru. Deasemenea am observat că mădularele acestui monstru sunt strâns legate de ale trupului nostru, şi el se hrăneşte prin ele. Gândurile noastre rele, cuvintele noastre stricate, atitudinile, sentimentele şi faptele noastre păcătoase, sunt ceea ce îl întreţine în viaţă şi-l face să se dezvolte.
În Coloseni 3, Pavel ne spune că trebuie să omorâm mădularele acestui monstru: ,,De aceea, omorâţi mădularele voastre care Sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,” (5-9) În mesajul anterior am observat că Pavel ne oferă şi argumentele pentru care trebuie să facem lucrul acesta: Împlicarea noastră fermă în acţiunea de omorâre a acestora, demonstrează cel mai clar faptul că, noi am murit şi am înviat împreună cu Cristos, că noi nu mai facem parte dintre fiii neascultării şi că asupra noastră nu mai planează mânia lui Dumnezeu ci Bunătatea Sa.
Ceea ce ne mai rămâne de făcut în legătură cu acest subiect este să răspundem la întrebarea: ,,Cum să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ?” Un răspuns general este acesta: prin credinţă. Dar pentru ca acest răspuns să nu rămână teoretic, întrebarea următoare este aceasta: Cum se manifestă credinţa în mod practic, în vederea omorârii curviei, necurăţiei, patimii, poftei rele, lăcomiei, mâniei, vrăjmăşiei, răutăţii, clevetirii, vorbelor ruşinoase şi minciunii din noi. Acesta este subiectul asupra căruia aş dori să medităm în continuare. Deci: cum putem omorâ mădulare firii pământeşti?
1. Gândindu-ne la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ.
,,Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. (3:2-3) Dumnezeu ne-a creat fiinţe raţionale. Cea mai importantă poartă prin care lucrurile intră sau ies în fiinţa noastră este mintea. Mintea este aceea care decide, în cea mai mare parte, care lucruri vor fi cultivate şi care vor fi omorâte, în viaţa noastră. Este adevărat, că şi sentimentele joacă un rol important, uneori chiar derutant, dar o gândire sănătoasă le va face să se alinieze raţiunii. Lucrurile la care ne gândim cel mai mult, se vor dezvolta cel mai mult, iar lucrurile la care ne gândim puţin sau deloc, vor muri faţă de noi. Lucrul acesta este dovedit prin experimenţa noastră practică de fiecare zi. Dacă ne gândim mereu la o anumită persoană, faptul acesta va întări mult relaţia dintre noi, iar dacă ne gândim puţin sau deloc la o anumită persoană, lucrul acesta va afecta până la dispariţie relaţia noastră cu ea. Dacă ne gândim mult la bani, ei vor deveni atât de importanţi pentru noi până la lăcomie, iar dacă ne gândim mai puţin la ei, îşi vor pierde din influenţa lor asupra noastră. Un specialist a spus că tot la 19 secunde, unui adolescent îi trece prin minte un gând de natură sexuală, la care cineva a replicat: ,,Dar celelalte 18 secunde la ce să mă gândesc?” O astfel de gândire, nu va face altceva decât să alimenteze monstrul curviei, poftei şi necurăţiei. De aceea Scriptura ne spune: ,,Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filip.4:8) sau: ,,Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.” (Ps.1:1-3) Porunca dată lui Iosua a fost aceasta: ,,Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8) Ştiţi ceva, mintea noastră oricum nu stă degeaba, ea gândeşte întruna. Decât să-l lăsăm pe diavolul să decidă la ce să ne gândim, mai bine să gândim la lucrurile pe care ni le indică Dumnezeu.
Dar care este legătura dintre gândire şi credinţă? Există vreo legătură între lucrurile la care ne gândim şi credinţa sau necredinţa noastră? Da. Noi nu ne gândim decât la lucrurile în care credem. Cine se gândeşte mereu la o persoană care nu există? Doar un bolnav psihic. Lucrurile la care ne gândim, scot la iveală lucrurile în care credem. Cine se gândeşte mereu la lucrurile materiale şi la plăcerile păcatului, demonstrează că acestea sunt obiectul credinţei lui. Cine se gândeşte mereu la Dumnezeu, la Scripturi şi la cer, demonstrează că acestea sunt obiectul credinţei lui. Spune-mi la ce te gândeşti şi-ţi voi spune în ce crezi! A crede că noi avem totul deplin în Cristos înseamnă a ne gândi la Cristos şi la lucrurile de sus.
2. Umblând după lucrurile de sus nu după cele de pe pământ.
,,Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.” (3:1) A omorâ un lucru înseamnă a nu te mai preocupa de el şi a nu-l mai face. A cultiva un lucru, presupune a fi interesat de el şi a-l practica. Fiecare om are în viaţă anumite preocupări, şi urmăreşte anumite interese. A fi interesaţi, preocupaţi şi a umbla după un anumit lucru, îl face să crească ca valoare şi importanţă pentru noi. A nu fi interesaţi, preocupaţi şi a nu umbla după un anumit lucru, îl face să scadă ca importanţă sau valoare pentru noi. O persoană cu care ne întâlnim foarte des, va deveni, pentru noi, mai importantă decât o persoană, cu care ne întâlnim foarte rar sau deloc. Un lucru pe care îl practicăm în fiecare zi, va deveni mai viu şi mai real pentru noi, decât un lucru pe care îl facem doar odată pe an. Fotbalul este mai viu pentru cineva care joacă în fiecare zi, decât pentru cineva care joacă doar la 1 Mai, şi sunt mult mai multe şanse, ca primul să fie infectat cu acest microb, decât al doilea. A omorâ un anumit lucru înseamnă a înceta de a-l mai practica, iar a cultiva un anumit lucru înseamnă a te disciplina în a-l practica. Umblarea după lucrurile de sus şi încetarea de a mai umbla după lucrurile de pe pământ, va produce omorârea firii pământeşti şi cultivarea omului cel nou.
Aşadar: omorârea curviei implică a nu umbla după lucrurile şi ocaziile care o provoacă. Nu te mai uita la televizor, închide calculatorul, nu te mai întâlni cu cine nu trebuie, şi aşa mai departe. Omorârea lăcomiei presupune a nu umbla după lucrurile care o stârnesc. Nu te mai căsca toată ziua prin vitrine, pieţe şi târguri. Nu te mai uita la toate maşinile şi vilele de pe stradă şi nu mai urmări toate emisiunile despre viaţa mondenă a milionarilor. Omorârea mâniei înseamnă a nu umbla după lucrurile care o declanşează. Ia-o la sănătoasa când cel de lângă tine are sămânţă de scandal, ţine apă sfinţită în gură când te calcă roata şi trage un pui de somn când simţi că îţi sare ţandăra. Putem continua în felul acesta cu fiecare mădular al firii pământeşti.
Lucrul cel mai important, este că atunci când încercăm să facem aceste lucruri, noi nu ne luptăm cu morile de vânt ca Don Quijote, ci intrăm, prin credinţă, în sfera unei realităţi care deja a avut loc, în Cristos. Noi am murit şi am înviat împreună cu El, iar încetarea de a ne mai preocupa de lucrurile de pe pământ şi hotărârea de a umbla după lucrurile de sus, nu sunt sforţări omeneşti ale unei persoane care caută neprihănirea prin fapte, ci dovadă a credinţei celui care s-a unit cu Cristos.
Există vreo legătură între lucrurile după care umblăm şi credinţă? Da. Fiecare umblă după lucrurile în care crede. Nimeni nu se duce la gară dacă nu crede că va veni un tren. Nimeni nu se duce la bancomat să scoată bani dacă nu crede că are ceva în cont. Nimeni nu îşi ia cu el umbrela dacă nu crede că o să plouă. Cineva mi-a spus că biserica este locul în care se vinde la cel mai bun preţ ,,nimicul”. Cine are o asemenea credinţă, nu se duce la biserică. La biserică se duce doar cel care crede că acolo se vinde mântuirea, şi încă fără bani. Spune-mi după ce umbli şi-ţi voi spune în ce crezi! A crede că în Cristos există altceva decât ,,nimicul”, implică a umbla după lucrurile care sunt în El. Avraam a crezut în cetatea de sus, care are temelii tari, prin urmare a umblat după ea, şi mai mult decât atât, a fost gata să o părăsească pe cea pământească. Moise a crezut în Cristos, prin urmare a încetat să mai umble după comorile Egiptului şi plăcerile păcatului, şi a umblat după ocara lui Cristos. Credinţa implică umblare, o umblare după lucrurile în care crezi.
3. Lăsându-ne şi dezvăţându-ne de obiceiurile rele din trecut.
,,Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (3:8-10)
În aceste versete, Pavel vorbeşte despre schimbarea obiceiurilor. Termenii: ,,lăsaţi-vă” şi ,,dezbrăcaţi-vă” se referă la dezvăţarea de un anumit obicei rău, iar termenul ,,îmbrăcaţi-vă” se referă la învăţarea unui obicei nou. Omul este o fiinţă educabilă, şi perfectibilă în multe privinţe, iar dacă vorbim despre cineva care a murit şi a înviat împreună cu Cristos, atunci aceste schimbări se pot realiza în mod plenar. Obiceiurile pe care le avem decid care lucruri vor fi vii pentru noi şi care vor fi moarte. Chiar Domnul Isus şi-a făcut obicei să se roage, şi şi-a ales şi anumite locuri speciale pentru aceasta. Obiceiul de a ne ruga, de a citi zilnic Scriptura, de a merge la părtăşie cu Biserica, de a practica dărnicia, de a fi mulţumitori, de a ne pocăi ori de câte ori greşim, şi alte asemenea obiceiuri sfinte, vor demonstra că suntem vii pentru Dumnezeu. Scriptura vorbeşte şi despre obiceiul de a părăsi adunarea, obicei care va produce moartea celui în cauză. Obiceiul de a cocheta cu păcatul, de a face compromisuri, va duce, deasemenea, la moartea celui care are astfel de obiceiuri.
Dar care este legătura dintre obiceiurile pe care le avem şi credinţă? Păi, dacă eu cred că mâncatul seara după ora 6 îmi dăunează sănătăţii, îmi voi schimba obiceiul de a mânca târziu. Evident, în primele zile şi săptămâni, stomacul se va revolta, datorită acestei schimbări, însă după aceea se va obijnui, şi-mi va mulţumi pentru decizia luată. Dacă credem în importanţa Scripturii, rugăciunii, părtăşiei, sfinţirii şi mărturisirii lui Cristos altora, ne vom forma obiceiuri sfinte în vederea practicării acestor lucruri. Chiar dacă la început ne va fi mai greu, însă după ce obiceiul va deveni reflex, practicarea lucrului respectiv, ne va fi ceva foarte natural. Dacă credem că în Cristos avem totul pe deplin, atunci ne vom face obiceiul să avem părtăşie zilnică cu El, pentru a ne îmbogăţi cu toate resursele Sale.
Obiceiurile nu se dezvaţă nici nu se învaţă peste noapte. Dezvăţarea şi învăţarea unui obicei, implică timp, consecvenţă şi disciplină, dar în cazul copiiilor lui Dumnezeu, aceste lucruri nu sunt strădanii omeneşti ale unui om care doreşte o neprihănire personală, ci credinţă în Cristos, în care noi deja ne-am dezbrăcat de omul cel vechi şi ne-am îmbrăcat cu omul cel nou, dar care prin credinţa noastră se înoieşte după chipul Celui ce l-a făcut.
În concluzie:
Cum putem omorâ mădularele noastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, mânia, vrăjmăşia, răutatea, clevetirea, vorbele ruşinoase şi minciuna? Răspunsul este: prin credinţă. Dar cum se manifestă credinţa în mod practic? Răspunsul este acesta: printr-o gândire permanentă la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ, printr-o umblare continuă după lucrurile de sus nu după cele de pe pământ, şi prin dezvăţarea obiceiurilor rele şi învăţarea obiceiurilor bune. Doar atunci când avem aceste atitudini ale credinţei, Dumnezeu declanşează puterea Sa în viaţa noastră, iar lucrarea lui Cristos, pentru noi, devine eficientă. Asta înseamnă a crede în Cristos, asta înseamnă a rămâne în El.

Anunțuri

Posted on August 4, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Prin această îndeletnicire înseamnă timp ocupat cu cele de SUS, și o grijă permanentă pentru semeni. Domnul Iisus Hristos să înmulțească talantul dat și să vă răsplătească pentru efortul depus. Amin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: