Daniel: Capitolul 2

Daniel capitolul 2, ne înfăţişează una dintre cele mai fascinante întâmplări biblice, de o frumuseţe ce poate captiva atenţia oricărui cititor şi de o bogăţie ce poate stârni mintea şi inima oricărui cercetător al Scripturii.
Evenimentul se petrece în al doilea an al domniei lui Nebucadneţar. Oare are vreo semnificaţie lucrul acesta? Care trebuie să fi fost gândurile şi frământările unui împărat la început de domnie? Vă propun, să încercăm, pentru câteva momente, să întrăm puţin sub pielea lui Nebucadneţar, pentru a-i ghici frământările. Primul an de domnie, cu siguranţă că a fost umplut de febra întronării, cu felicitările de rigoare şi cu entuziasmul şi emoţiile stârnite de un astfel de început. În al doilea an de domnie, Nebucadneţar trebuie că a început să gândească la probleme mai serioase. Începea să domnească peste un imperiu fragil, care tocmai se închegase. Asiria şi Egiptul nu erau puteri militare tocmai de neglijat. Deşi înfrânte, ele încă puteau deveni oricând periculoase. Probabil Nebucadneţar, uneori, se întreba: Oare, se vor răscula? Oare vor reuşi să se alieze, să se reorganizeze, pentru a se ridica împotriva mea? Imperiul nou format, va avea suficientă forţă şi coeziune pentru a rezista? Nu cumva voi fi asasinat? Nu cumva, unii din dregătorii mei se vor alia cu asirienii sau egiptenii, pentru a răsturna situaţia politică existentă? Este foarte posibil, ca astfel de gânduri să-l fi frământat, destul de fregvent, pe Nebucadneţar, la acea vreme.
Dupăcum visele se nasc din mulţimea gândurilor, Nebucadneţar visă un vis foarte interesant: un vis care l-a marcat într-un mod foarte profund, şi prin care Dumnezeu îi răspundea frământărilor sale lăuntrice. Fiecare din noi avem, din când în când, câte un vis, care îşi pune atât de puternic amprenta asupra noastră, încât ne urmăreşte ani de zile sau chiar toată viaţa. Dumnezeu, conform Scripturii, vorbeşte oamenilor şi prin vise de noapte. Am această experienţă, şi pot relata zeci de visuri prin care Dumnezeu mi-a vorbit specific, răspunzându-mi la frământările pe care le aveam, şi descoperindu-mi lucruri care aveau să se întâmple. În special, în momentele grele ale vieţii, Dumnezeu mi-a oferit călăuzire suplimentară prin vise, descoperindu-mi lucruri de care mă minunez, ori de câte ori mă gândesc la ele.
Dar tragedia lui Nebucadneţar, a fost că acest vis, care l-a tulburat atât de mult, i-a scăpat din minte. Cunosc şi această experienţă. Ştiu ce înseamnă să te trezeşti pe la două, trei noaptea, profund copleşit de un anumit vis, iar pe dimineaţă să ţi se şteargă total din minte, rămânând doar tulburarea şi senzaţia unei cumplite zdruncinături. De aceea m-am obijnuit ca atunci când mă trezesc marcat de un anumit vis, care ar putea avea vreo semnificaţie mai deosebită, să mă ridic noaptea din pat, şi să-l notez. Probabil că aşa a procedat şi Nebucadneţar, cu al doilea vis pe care l-a visat, şi care este relatat în capitolul patru, având în vedere faptul că nu l-a mai uitat.
În acest context, Nebucadneţar cere ajutorul înţelepţilor, vrăjitorilor, descântătorilor şi cititorilor în stele. Cererea lui este simplă şi clară: Spuneţi-mi ce am visat şi ce înseamnă acesta. Gândind strict din punct de vedere uman, această cerere pare absurdă şi irealistă. Dar având în vedere pretenţiile pe care le emiteau aceşti vrăjitori ai Babilonului, de descoperitori de taine şi de oameni de legătură între muritori şi zei, având în vedere faptul că ne aflăm în inima păgânismului şi idolatriei, cererea lui Nebucadneţar este una foarte legitimă. De fapt aceşti vrăjitori trăiau de la bugetul lui Nebucadneţar, fiind remuneraţi tocmai pentru astfel de servicii. Descoperirea lucrurilor tainice era elementul lor.
Însă, toţi înţelepţii Babilonului se dovedesc total neputincioşi în faţa unei asemenea provocări: ,,Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică: Vecinic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tîlcuirea lui! Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis Haldeilor: Mi-a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veţi veţi face cunoscut visul şi tîlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi, şi casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. Dar dacă-mi veţi spune visul şi tîlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. De aceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui! Ei au răspuns a doua oară: Să spună împăratul robilor săi visul, şi i-l vom tălmăci! Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis: Văd, cu adevărat, că voiţi să câştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi-a scăpat din minte. Dacă, deci, nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaşi soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă Sunteţi în stare să mi-l şi tîlcuiţi! Haldeii au răspuns împăratului: Nu este nimeni pe pământ, care să poată spune ce cere împăratul; de aceea niciodată nici un împărat, oricît de mare şi puternic ar fi fost, n-a cerut aşa ceva de la nici un vrăjitor, cititor în stele sau Haldeu! Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, în afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori! La auzul acestor cuvinte, împăratul s-a mâniat, şi s-a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului.” (2:4-12)
Împăratul Nebucadneţar, care nu era prost, îi dovedeşte pe toţi vrăjitorii Babilonului ca fiind nişte şarlatani, care nu sunt în stare de altceva decât să consume bani de la bugetul statului. Nebucadneţar îi acuză pe vrăjitorii Babilonului de trei lucruri: În primul rând îi acuză de tragere de timp, cu scopul de a se sfătui şi a-i spune minciuni. În al doilea rând, îi acuză de tragere de timp, cu scopul de a aştepta un moment mai prielnic, de schimbare a împrejurărilor şi de a-l găsi pe împărat în nişte toane mai bune. În al treilea rând, îi acuză de incompetenţă şi şarlatanie când este vorba despre interpretarea visurilor. Logica lui este simplă: ,,spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă Sunteţi în stare să mi-l şi tîlcuiţi!”. Cu alte cuvinte: orice şarlatan, pentru bani, poate spune tot felul de minciuni, ca tâlcuire a unui vis pe care l-a auzit, dar dacă chiar aveţi puteri supranaturale, aşa cum vă pretindeţi, faceţi ceva supranatural, adică spuneţi-mi visul. Modul acesta al lui Nebucadneţar de a pune problema se aseamănă foarte mult cu o întâmplare din viaţa Domnului Isus. Un slăbănog este adus la Domnul Isus, iar Domnul Isus îi spune acestuia: ,,Iertate îţi sunt păcatele” Fariseii încep să cârtească în gând, obiectând că numai Dumnezeu singur are putere să ierte păcatele. Domnul Isus cunoscându-i le răspunde: ,,Ce este mai lesne: a zice: Păcatele îţi Sunt iertate sau a zice: Scoală-te, şi umblă? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: -,Ţie îţi poruncesc a zis El slăbănogului scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă” (Lc.5:23-24) A acorda iertarea păcatelor, este o chestiune care nu poate fi verificată. Cine poate să verifice, cât adevăr este în cuvintele: ,,iertate îţi sunt păcatele”? Dar cuvintele ,,scoală-te şi umblă” pot fi verificate. Şi dacă în urma rostirii acestor cuvinte slăbănogul s-a ridicat şi s-a dus acasă, înseamnă că şi cele despre iertarea păcatelor au fost adevărate. Tot aceasta este şi logica lui Nebucadneţar. Eu nu pot verifica dacă tâlcuirile voastre sunt autentice, dar pot verifica dacă sunteţi în stare să-mi spuneţi ce am visat. Aceasta va fi dovada că nu sunteţi nişte şarlatani.
Îngăduiţi-mi vă rog, în acest moment să fac o aplicaţie. Nu de puţine ori, liderii spirituali ai bisericilor, au fost numiţi şarlatani. Ei sunt acuzaţi de faptul că se pricep foarte bine la vorbe frumoase, practici ritualice, şi la tot felul de lucruri care nu pot fi verificare, dar când este vorba de anumite probleme reale, cu care se confruntă oamenii şi societatea, sunt la fel de neputincioşi ca şi ceilalţi. Cineva mi-a spus că Biserica este locul unde se vinde la cel mai bun preţ ,,nimicul” şi că singura preocupare a preoţilor şi pastorilor este legat de bani. Din păcate, spre ruşinea noastră, de multe ori, astfel de acuzaţii sunt întemeiate. Lucrarea autentică a lui Dumnezeu nu se desfăşoară într-o zonă a teoriilor ce nu pot fi aplicate, nici a vorbelor ce nu pot fi probate. Lucrarea lui Dumnezeu se întemeiază pe puterea lui Dumnezeu. De aceea Pavel spune: ,,Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. (1Cor.2:4-5) Astfel că atunci când apostolii au plecat să predice Evanghelia: ,,Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau.” Domnul Isus îi învăţa pe oameni nu cum o făceau cărturarii şi fariseii ci ca Unul care avea putere. De astfel de lideri spirituali este nevoie şi astăzi. De fapt aceştia sunt adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu, şi pe această linie vine şi Daniel.
Daniel când a auzit despre aspra poruncă ieşită de la împărat, a cerut timp pentru a putea oferi răspunsurile de care avea nevoie. Apoi s-a dus la cei trei prieteni ai săi rugându-i să ceară îndurare de la Dumnezeu, pentru descoperirea acestei taine, ca să nu piară Daniel şi prietenii săi odată cu toţi înţelepţii Babilonului. (2:17-18) O ce mare binecuvântare este aceea, ca în vremuri de criză, să ai nişte prieteni credincioşi la care să poţi apela, împreună cu care să poţi plânge şi cu care să te poţi ruga. Am experimentat şi această fericire şi vă spun că nu există nimic mai frumos pe lume. Nimic nu-ţi dă mai mult curaj în vremurile grele, decât faptul de a şti că nu eşti singur. Aşa suntem noi creaţi, să depindem unii de alţii.
În urma rugăciunii celor patru tineri, Dumnezeu îi descoperă, lui Daniel, într-o vedenie taina lui Nebucadneţar. După ce înţelege visul şi tâlcuirea, Daniel savurează prima dată el frumuseţea lucrurilor descoperite, lansându-se într-o extraordinară rugăciune de laudă la adresa lui Dumnezeu: ,,Daniel a luat cuvântul şi a zis: Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descopere ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina…. Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!”. (2:20-23)
Apoi Daniel se înfăţişează înaintea împăratului spre a-i oferi visul şi tâlciurea. Când Nebucadneţar îl întreabă dacă este el în stare să ofere împăratrului răspunsurile de care avea nevoie, Daniel nu se scoate pe sine în evidenţă ci pe Dumnezeu: ,,este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă.” (2:28) Convingerea mea este că şi în zilele noastre, Dumnezeu ar face mult mai multe minuni, dacă noi am fi mai smeriţi. Dar multe din lucrările lui Dumnezeu nu se arată tocmai datorită tendinţei noastre de a-i fura slava.
Dar, iată visul şi tâlcuirea: ,,Tu, împărate, te uitai, şi iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare, şi de o strălucire nemai pomenită. Stătea în picioare înaintea ta, şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare. Capul chipului acestuia era din aur curat; pieptul şi braţele îi erau din argint; pântecele şi coapsele îi erau din aramă; fluierele picioarele, din fier; picioarele, parte din fier, şi parte de lut. Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâni, a izbit picioarele din fier şi de lut ale chipului, şi le-a făcut bucăţi. Atunci ferul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărîmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărîmase chipul, s-a făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul. Iată visul. Acum îi vom spune şi tîlcuirea înaintea împăratului. Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mâni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul din aur! După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi din aramă, şi care va stăpâni peste tot pământul. Va fi o a patra împărăţie, tare ca ferul; după cum ferul sfărîmă şi rupe totul, şi ea va sfărîma şi va rupe totul, ca ferul care face totul bucăţi…. Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.” (2:31-40, 44)
Istoria a demonstrat că visul face referire la imperiile: babilonian, persan, grecesc şi roman, care se vor succeda pe scena istoriei, şi că în timpul celui de-al patrulea, prin venirea Domnului Isus în această lume, ,,Piatra”, de altfel lepădată de zidari, ne va aduce o Împărăţie veşnică. Ce minunată panoramă istorică de câteva secole prezentată într-un singur vis. Aceste patru imperii le mai găsim şi în partea profetică a cărţii, sub forma a patru fiare înfiorătoare. Interesant că în capitolul doi, aceste patru împărăţii au un aspect strălucitor, iar în capitolul şapte au un aspect monstruos. Diferenţa este una de perspectivă. Privite de pe pământ, împărăţiile lumii sunt strălucitoare, tentante, provocatoare, însă privite din cer sunt diabolice, malefice şi dezgustătoare. Noi trebuie să privim lumea prin ochii lui Dumnezeu, astfel vom rezista tentaţiilor ei, aşa cum a rezistat şi Domnul Isus când diavolul i-a prezentat şi oferit toată strălucirea împărăţiei lumii acesteia, cu condiţia închinării.
Reacţia lui Nebucadneţar, la auzirea visului şi tâlcuirii, este una profund emoţională. De fapt Nebucadneţar a fost un om impulsiv şi temperamental: ,,Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta! Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i-a dat daruri multe şi bogate; i-a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului, şi l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.” (2:46-48) Dar impresia acestor lucruri asupra împăratului, n-a fost chiar atât de profundă, încât să-l conducă la închinare şi supunere faţă de Dumnezeul veşnic. Dupăcum vom vedea în următorul capitol, el confecţionează în mărime naturală chipul pe care l-a visat şi cere închinare înaintea acestuia, nu înaintea lui Dumnezeu. Astfel că Dumnezeu este nevoit să utilizeze unelte mai dure de lucru la caracterul lui Nebucadneţar.
Întrebarea este: Cum reacţionăm noi în faţa realităţii Împărăţiei lui Dumnezeu, care se ridică deasupra tuturor împărăţiilor lumii acesteia? Ce facem atunci când diavolul ne duce pe un munte înalt, ca pe Domnul Isus, şi ne arată toată strălucirea lumii acesteia şi ne-o promite cu condiţia închinării înaintea lui? Care sunt reacţiile noastre, atunci când vedem împărăţiile pământului clătinându-se iar pe Dumnezeu rămânând deasupra? Reacţionăm doar emoţional sau suntem gata să ne închinăm înaintea Lui şi să-I dăm toată ascultarea?

Anunțuri

Posted on Septembrie 7, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: