Daniel: Capitolul 3

Întâmplarea descrisă în Daniel capitolul trei, ne arată cât de puţin a învăţat Nebucadneţar din descoperirile pe care-a primit, din partea Domnului, despre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. După visul cu chipul acela mare şi înfricoşător, care reprezenta imperiile care se vor succeda pe scena istoriei, care a fost zdrobit de piatra desprinsă din munte şi care reprezintă Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, după ce Nebucadneţar s-a aruncat cu faţa la pământ uimit de descoperirile Domnului, după toate acestea, împăratul în loc să se închine lui Dumnezeu, se hotărăşte să realizeze în mărime naturală chipul pe care l-a visat şi să pretindă tuturor supuşilor săi închinare înaintea lui. Iată cât de puţin a durat impresia profundă, despre Dumnezeul lui Israel, asupra temperamentalului împărat.
Dar Nebucadneţar a mai avut încă un motiv care l-a determinat la construirea acelui idol. La baza acestei acţiuni a lui, stăteau raţiuni politice. Pentru a ţine laolaltă un imperiu, format dintr-o mulţime de popoare, de toate limbile şi toate culturile, trebuie să ai anumiţi factori unificatori. Şi ce factor unificator ar fi mai potrivit decât religia? Mulţi împăraţi şi conducători de popoare sau naţiuni, au folosit religia ca element de coeziune între oameni, pentru întărirea stabilităţii politice a împărăţiei. Un sistem unic de valori, o concepţie unică despre lume şi viaţă, are rolul de a-i ţine pe oameni împreună şi de a-i face mai uşor de stăpânit.
Aşadar, uitând totul despre efemeritatea imperiilor pământeşti, şi despre veşnicia Împărăţiei Dumnezeului cerului, Nebucadneţar construieşte un mare chip de aur şi impune închinarea înaintea acestuia, drept religie unică de stat.
Pentru ca intenţiile sale să fie înţelese cât se poate de limpede, porunca este însoţită şi de o aspră pedeapsă pentru cei care ar avea cutezanţa să i se împotrivească: Flăcările unui cuptor aprins vor mistui carnea şi oasele potenţialilor nesupuşi.
Chipul este construit, locul procesiunii de sfinţire este ales, dregătorii din toate ţinuturile sunt convocaţi; pe scurt, marea zi a lui Nebucadneţar sosise.
Şi ca atmosfera să producă o puternică impresie asupra celor prezenţi, spre a-i determina la supunere şi închinare, instrumente şi o muzică cu grijă alese, sunt pregătite pentru momentul culminant.
Un împărat sentimentalist, care reacţiona sub presiunea impulsurilor de moment, nu putea concepe determinarea celor din jur la ascultare, decât tot prin astfel de metode.
De fapt tehnicile diavolului de manipulare a oamenilor, merg tot după acest calapod: inhibarea minţii şi dezinhibarea simţurilor. Toate pregătirile din valea Dura se adresau simţurilor, nicidecum minţii: Înălţimea de vreo treizeci de metri a chipului, strălucirea aurului, cuptorul aprins, instrumentele şi muzica, crainicul care striga cu glas tare, marea mulţime adunată, toate acestea se adresau simţurilor, urmărind un singur lucru: manipularea maselor spre a obţine o ascultare necondiţionată. Chiar şi Nebucadneţar, şi-a autoinhibat mintea, preferând să uite complet visul şi tâlcuirea despre Împărăţia lui Dumnezeu, din anul doi al domniei sale, şi şi-a dezinhibat simţurile, complăcându-se cu ideea că el este cel mai de seamă împărat al momentului.
Astăzi, mai mult ca oricând, trăim într-o lume care cultivă inhibarea minţii şi dezinhibarea simţurilor: Epoca audio-vizualului care a înlocuit era cărţii, moda vestimentară care a divinizat goliciunea trupului, industria publicitară care a creat o societate de consum, Hollywood-ul şi Las-Vegas-ul, nu sunt altceva decât aspecte ale tehnicii de inhibare a minţii şi dezinhibare a simţurilor. Omul contemporan nu mai gândeşte cu mintea ci cu stomacul şi cu viscerele. El nu mai reacţionează la ,,cuvânt” ci la culori, sunete şi senzaţii. Asistăm la un proces de dezumanizare a omului, planificat de diavolul şi dus la îndeplinire cu succes de societatea contemporană. Procesul are ca scop determinarea omului să nu mai reacţioneze la Cuvântul lui Dumnezeu, şi să rămână rece la propovăduirea Evangheliei. De fapt, exact aceasta este lumea în care trăim: o lume care şi-a pierdut capacitatea de a reacţiona la Evanghelie. O viaţă trăită în conformitate cu instinctele primare, sub presiunea senzaţiilor produse de sunete, culori şi atingeri, are efecte distrugătoare asupra minţii. Astăzi trăim într-o lume a nebunilor, psihopaţilor şi schizofrenicilor, şi asta datorită faptului că Cuvântul lui Dumnezeu a fost dat la o parte.
Lucrarea lui Dumnezeu se desfăşoară după un alt tipar: Iluminarea minţii şi ţinerea în frâu a sentimentelor şi instinctelor. Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa, iar funcţia gândirii este cel mai important aspect al acestui chip. Prima lucrare a Duhului Sfânt în om este iluminarea minţii, iar pocăinţă înseamnă ,,metanoia” sau schimbarea minţii. Dacă astăzi avem nevoie de ceva, atunci acest ceva este o puternică lucrare a Duhului Sfânt de iluminare a minţii oamenilor, ca să priceapă adevărata realitate. Dar acest lucru se realizează doar prin rugăciune. Iată cuvintele apostolului Pavel: ,,Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.” (Efes.1:17-21)
Dar să revenim în valea Dura, unde torentul sau taifunul bine gândit de Nebucadneţar, mătură totul în cale, manipulând cu succes mulţimile adunate, formate din demnitari, dregători, şi oameni cu funcţii de răspundere în imperiul babilonian. Însă la momentul bilanţului, se constată că trei tineri au rămas în picioare: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Ei nu sunt ca ceilalţi. Programul lui Nebucadneţar, aplicat asupra minţilor şi trupurilor lor, n-a avut succes. Ei sunt făcuţi din altă plămădeală.
Care a fost secretul rămânerii în picioare a celor trei tineri? Secretul lor poate fi desprins chiar din cuvintele rostite de ei la noua provocare a împăratului: ,,Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!” (3:16-18) Aceşti trei tineri, aveau un Dumnezeu pe care Îl cunoşteau. Acest Dumnezeu era al lor, nu al poporului lor, nici al părinţilor lor. Ei aveau o relaţie personală şi nemijlocită cu Dumnezeu. Din cuvintele acestor tineri se pot desprinde câteva lucruri esenţiale pe care aceştia le ştiau despre Dumnezeu. În primul rând, tinerii ştiau că Dumnezeului acestuia trebuie să i se dea socoteală nu înaintea lui Nebucadneţar. Că de judecata Lui trebuie să te temi nu de judecata oamenilor. În al doilea rând, cei trei tineri ştiau că Dumnezeu pretinde slujire necondiţionată, şi că prima loialitate a lor trebuie să fie pentru Dumnezeu şi apoi pentru împărat. Convingerea lor era că atunci când sunt puşi în faţa unui conflict de loialităţi, trebuie să primeze loialitatea faţă de Dumnezeu. În al treilea rând, cei trei tineri credeau în atotputernicia lui Dumnezeu. Dumnezeu este mai puternic decât Nebucadneţar, şi are putere să-i scoată din mâna lui. În al patrulea rând, tinerii credeau în bunătatea lui Dumnezeu. Ei răspund lui Nebucadneţar prin cuvintele: ,,şi ne va scoate din mâna ta, împărate” În al cincilea rând, ei se încredeau şi în planurile desăvârşite ale lui Dumnezeu. În răspunsul lor pentru împărat, ei acceptă ideea că din motive care s-ar putea să le scape, ar exista posibilitatea ca Dumnezeu să nu-i scoată vii din cuptor. Oricum n-ar fi fost singurii. În istoria Bisericii, avem atâtea exemple de creştini la fel de credincioşi ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care au fost aruncaţi în mijlocul flăcărilor, şi pentru salvarea cărora Dumnezeu n-a intervenit. In primele secole ale erei creştine, cât şi în întunecatul ev mediu, rugurile care ardeau trupurile creştinilor evlavioşi, au ars fără încetare. În al şaselea rând, cei trei tineri afirmă că Dumnezeu merită ascultare indiferent de modul în care va interveni în cuptorul aprins: pentru salvarea lor imediată sau pentru chemarea lor din lumea aceasta. Deci, iată din câteva cuvinte, desprinzându-se o adevărată teologie despre Dumnezeu, şi încă una trăită, deoarece a fost proclamată în faţa unui cuptor aprins. Cei trei tineri, au înţeles că a-L sluji pe Dumnezeu înseamnă renunţare la viaţa aceasta, de dragul Său. Când John Calvert şi cu misionarii săi, se îndrepta spre insulele Fiji, populate de canibali, spre a le duce Evanghelia, cei de pe vapor au început să-şi bată joc de ei zicând ,,vă duceţi să fiţi hrană la canibali”. La aceste insulte, replica lui Calvert a fost aceasta: ,,Domnilor noi am murit deja”. Ca să-l poţi urma pe Domnul Isus, trebuie mai întâi să mori: Iată cuvintele chemării la ucenicie a Domnului Isus: ,,Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.” (Mc.8:34-34)
Dar cu cei trei tineri, Dumnezeu a avut un alt plan decât acela de a-i chema acasă, şi anume acela de a-i face o mărturie pentru Nebucadneţar. De aceea, flăcările cuptorului încins de şapte ori mai mult ca de obicei, n-au avut nici un efect asupra lor, iar Domnul Isus umbla împreună cu ei în mijlocul focului. Creştinii adevăraţi, trebuie să se aştepte la astfel de intervenţii supranaturale ale lui Dumnezeu, menite să-i facă o mărturie pentru necredincioşi. Partea frumoasă în încercări, este că acolo simţi cel mai real prezenţa şi dragostea lui Dumnezeu. Am citit despre oameni ai lui Dumnezeu, care şi-au petrecut mulţi ani în închisoare pentru Evanghelie, dar care după eliberare, au tânjit din nou după temniţă, tocmai datorită experienţelor înălţătoare trăite acolo cu Domnul. Printre aceştia se numără chiar şi Traian Dorz. Chiar şi atunci când Cristos murea pe cruce, Dumnezeu era în El, împăcând lumea cu Sine. Dumnezeu nu-şi lasă niciodată copiii singuri în încercare. El suferă acolo împreună cu ei.
Lui Nebucadneţar i se oferise încă o ocazie de cercetare, în care a putut să vadă că Împărăţia Lui Dumnezeu este veşnică şi că El merită toată ascultarea. Dar dupăcum suntem deja obijnuiţi, Nebucadneţar reacţionează tot emoţional, fără să decidă a se supune acestui Dumnezeu, fapt care, dupăcum vom vedea în capitolul patru, L-a obligat pe Dumnezeu să apeleze la metode mult mai aspre pentru cercetarea sa: ,,Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că… nu este nici un alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El. După aceea împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.” (3:28-30)
În încheiere aş dori să facem o aplicaţie practică la acest mesaj biblic: Astăzi, cel puţin la noi în ţară, trăim vremuri de libertare religioasă, nefiind obligaţi să ne asumăm o anumită religie impusă. Nu există pericolul aruncării în cuptorul aprins, în cazul refuzului proşternerii cu faţa la pământ, înaintea unui anumit chip cioplit sau turnat. Dar totuşi există un ,,chip” care exercită în permanenţă presiuni asupra copiilor lui Dumnezeu: este vorba despre ,,chipul veacului acestuia”. Chipul veacului acestuia, reprezintă sistemul de valori al lumii, cât şi direcţia în care aceasta se deplasează. Chipul veacului acestuia se caracterizează prin: materialism excesiv, trăire pentru plăcere, reacţie împotriva oricăror norme morale, respingerea oricăror forme de autoritate, negarea existenţei lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte nihilismul postmodernist. Chipul veacului acestuia exercită presiuni asupra copiilor lui Dumnezeu prin: concepţiile ateiste despre lume şi viaţă promovate în mediile academice, mass-media, muzică, vestimentaţie, viaţa vedetelor Hollywoodului, industria publicitară, şi aşa mai departe. Există o întreagă psihologie, bine pusă la punct, de manipulare a maselor, prin aceste mijloace, în direcţia dictată de satan. Copiilor lui Dumnezeu Biblia le spune: ,,Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Vom fi eu şi cu tine, oameni la fel ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care vom pune stavilă puhoiului de stricăciune, făcând loc manifestării Împărăţiei lui Dumnezeu, în generaţia noastră? Domnul să ne ajute la aceasta.

Posted on Septembrie 14, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: