Supraoboseala în lucrarea lui Dumnezeu: Cauze şi soluţii

,,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30)
Noi, de obicei, obijnuim să cităm aceste versete, doar la întâlnirile cu scop evanghelistic. Dar oare ele sunt valabile numai pentru cei nemântuiţi? De odihnă au nevoie numai oamenii din lume, sau şi cei care aparţin deja familiei lui Dumnezeu? Printre noi nu există trudiţi şi împovoraţi dornici de odihnă?
Dacă citim cu atenţie Scriptura, vom observa că însăşi chemarea la mântuire, este de fapt, o chemare la odihnă. Odihna în Domnul, este o stare permanentă ce caracterizează viaţa de creştin. David se bucura din plin de faptul că avea un păstor care-l ducea la ape de odihnă. (Ps.23) Este adevărat, că şi potrivnicii erau pe aproape, dar Domnul îi întindea masa tocmai înaintea lor, şi prezenţa acestora n-avea cum să-l tulbure. Domnul Isus, la un moment dat, a spus ucenicilor Săi următoarele cuvinte: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.” (Mc.6:31) În Evrei 4, mântuirea este numită: ,,odihna lui Dumnezeu”, iar Cuvântul ne îndeamnă să ne grăbim să intrăm în ea. Aşadar, chemarea Domnului Isus la odihnă, este pentru orice trudit şi împovărat, iar odihna este starea de normalitate în familia lui Dumnezeu.
Este adevărat, că El ne oferă şi un jug în care trebuie să tragem, şi o sarcină pe care trebuie să o purtăm. Chemarea la implicare în lucrarea lui Dumnezeu, este parte a acestui jug şi a acestei poveri. Dar jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară. Implicarea în lucrarea lui Dumnezeu şi în lupta spirituală, trebuie să se realizeze în odihnă.
Ori de câte ori suntem obosiţi sau extenuaţi în lucrarea lui Dumnezeu şi în lupta spirituală, înseamnă că undeva am greşit şi trebuie să ne reevaluăm încrederea noastră în Dumnezeu, deoarece Scriptura spune că: ,,cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Is.40:31)
Subiectul acestei predici este: ,,Supraoboseala în lucrarea lui Dumnezeu: Cauze şi soluţii”. În continuare vom analiza cele mai fregvente cauze ale supraoboselii în lucrarea lui Dumnezeu, oferind la fiecare dintre ele soluţia biblică.
1. Supraoboseala în lucrarea lui Dumnezeu, intervine atunci când apare vreo fisură în relaţia noastră cu Dumnezeu.
În Ioan 15, Domnul Isus ne spune: ,,căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (v5) Toate resursele noastre spirituale sunt depozitate în Cristos: ,,Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (Col.2:10) În timpul părtăşiei noastre intime cu Dumnezeu, ne umplem de putere, de înţelepciune, de curaj, şi de toate resursele de care avem nevoie, în lucrarea lui Dumnezeu. Dependenţa noastră de El este secretul puterii în lucrarea spirituală. Nu există lucrare prea grea, ci doar credinţă prea mică.
Când neglijăm părtăşia cu Dumnezeu, şi nu stăm suficient timp în intimitate cu El, se rupe legătura dintre noi şi sursa puterii noastre. Cerinţele lucrării lui Dumnezeu ne presează în continuare, noi continuăm să lucrăm, dar pentru că nu avem suficiente resurse de sus, ne bazăm pe resursele noastre. Resursele noastre fiind limitate, iar cerinţele lucrării foarte mari, în scurt timp, ajungem să experimentăm supraoboseala. Odată cu supraoboseala, vine şi îngrijorarea, îndoiala, descurajarea şi necredinţa.
Cel mai important lucru pentru un lucrător, este să stea suficient timp în părtăşie cu Dumnezeu, spre a se umple de putere divină.
Activismul religios şi pragmatismul societăţii contemporane, fac presiuni asupra noastră, pentru limitarea cât mai mare, a timpului intimităţii personale cu Dumnezeu. Când ajungem să cedăm în faţa acestor presiuni, intrăm într-un cerc vicios din care nu mai există ieşire: Timpul puţin petrecut cu Dumnezeu înseamnă putere puţină pentru lucrare, puterea puţină presupune supraactivism religios pentru compensarea acestei lipse, iar supraactivismul religios presupune o şi mai mare limitare a timpului de părtăşie intimă cu Dumnezeu, şi aşa mai departe, ne afundăm într-o mlaştină în care suntem sortiţi epuizării totale.
Când Sadhu Sundar Singh a fost invitat să conducă o campanie de evanghelizări în Elveţia, europenii pragmatici i-au făcut un program cu mai multe întâlniri evanghelistice, la ore diferite, în fiecare zi. Sundar Singh văzând planificările, a obiectat spunând că va participa la o singură întâlnire pe zi, doar sâmbăta şi duminica la două, iar restul timpului îl va petrece în părtăşie cu Dumnezeu, pentru că altfel totul va fi în zadar.
Iată un domeniu la care trebuie să reflectăm, dacă dorim eficienţă în lucrarea lui Dumnezeu.
2. Supraoboseala în lucrarea lui Dumnezeu, intervine atunci când vrem să facem lucruri, care de fapt, sunt în sarcina lui Dumnezeu.
Există lucrări care sunt în sarcina noastră, şi există lucrări care sunt în sarcina lui Dumnezeu. Lucrările încredinţate nouă sunt pe măsura puterilor noastre, iar lucrările pe care le face Dumnezeu, sunt pe măsura puterii Sale.
Când noi încercăm să facem anumite lucruri care intră în sarcina lui Dumnezeu, ne izbim de slăbiciunea noastră umană şi prin urmare obosim. Să oferim câteva exemple:
Deschiderea uşilor pentru Cuvânt este lucrarea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt a creat contextul cincizecimii. Tot El a pregătit inima lui Corneliu, a temnicerului din Filipi sau a famenului Etiopian. Este foarte uşor să predici Evanghelia când ai deja inimi pregătite de Duhul Sfânt ca ale acestor oameni. Duhul Sfânt deschide uşi pentru Cuvânt, iar nouă ni se cere doar să ne rugăm ca Dumnezeu să facă această lucrare. Dar ce se întâmplă când încercăm noi să deschidem uşi pentru Cuvânt? Experimentăm supraoboseala. Investim bani, facem publicitate, derulăm proiecte costisitoare, alteori devenim chiar ridicoli prin insistenţele şi presiunile noastre, iar rezultatul este doar osteneală. De ce încercăm să luăm locul lui Dumnezeu? De ce nu ne facem noi partea noastră? Rugaţi-vă ca Domnul să deschidă uşi pentru Cuvânt!
O altă lucrare care este în sarcina lui Dumnezeu este convingerea oamenilor de păcat: ,,Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.” (Ioan 16:8-11) Uneori încercăm să facem noi această lucrare a Duhului Sfânt. Inspiraţi din psihologia maselor, încercăm să folosim tot felul de tehnici de manipulare, spre a-i duce pe oameni acolo unde dorim, dar singurul efect sigur este supraoboseala.
Soluţia este să facem ceea ce ni s-a dat, şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să-şi facă partea Sa. Să ne sfinţim, să fim sare şi lumină, să postim şi să ne rugăm, să căutăm în fiecare clipă călăuzirea Duhului, şi în felul acesta vom putea umbla lejer şi liniştiţi în faptele pregătite mai dinainte de către Dumnezeu pentru noi, iar El, la rândul Său, îşi va face partea Sa.
3. Supraoboseala în lucrarea lui Dumnezeu, intervine atunci când uităm să stăm liniştiţi.
Cuvintele rostite de către Moise lui Israel, în faţa mării Roşii, sunt valabile şi pentru noi: ,,Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.” (Ex.14:14) Deasemenea şi cuvintele lui Isaia: ,,Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (30:15)
Războaiele Domnului sunt cele mai liniştite războaie. În ele nu există tensiune, încordare, sforţare, ci numai credinţă. Noi suntem chemaţi la viaţă din belşug, iar viaţa din belşug implică linişte şi pace.
Să urmărim, de exemplu, lupta dintre David şi Goliat. Ce efort a depus David, spre a-l răpune pe uriaş? Niciunul! Lupta în Numele Domnului, nu implică efort uman ci doar credinţă! Numai Saul a considerat că pentru a-l doborâ pe cel mai viteaz războinic al filistenilor, trebuie neapărat să transpiri din cap până-n picioare. De aceea, îl şi îmbracă pe David, ca atare. Dar David, parcă ar vrea să spună, că în războiul Domnului se merge îmbrăcat lejer, şi că sunt suficiente armele din Efeseni 6, nu-i nevoie de altele. Dacă cumva ai nevoie de o sabie, o împrumuţi pe a adversarului, nu trebuie să te osteneşti să o târăşti după tine.
Latră câinii- las să latre, urlă dracii- las să urle, tu odihneşte-te în Domnul şi vei vedea cum amuţesc cu toţii şi cad pe rând ca nişte popice. Domnul îşi zideşte Biserica. Secretul puterii, nu constă în cât şti să te agiţi şi să te frămânţi, ci în cât şti să stai liniştit şi încrezător în Domnul.
Se ridică aici o problemă pe care trebuie să o lămurim puţin: Cum se împacă ideea de linişte şi pace cu rugăciunea fierbinte şi cu lacrimi la care suntem chemaţi? Pentru început, să nu confundăm rugăciunea fierbinte cu isteria spirituală. A urla în rugăciune, a te manifesta în mod isteric, nu înseamnă rugăciune fierbinte. Despre rugăciunea fierbinte, ni se vorbeşte în contextul cu Ilie. Ilie s-a rugat fierbinte, dar nu după tiparul ritualurilor prorocilor lui Baal. Prorocii lui Baal au sărit, au strigat, au făcut tot felul de mătănii până au căzut de oboseală, dar fără nici un efect. Ilie chiar îşi bate joc de manifestările lor, în schimb rugăciunea lui Ilie, deşi fierbinte, este una liniştită, echilibrată, calculată şi precisă. Nu orice strigături, ţopăituri, sau zbierături poartă numele de rugăciune fierbinte. Dumnezeu nu se lasă impresionat de isteriile noastre.
Rugăciunea fierbinte reală, este de două feluri.
Prima este rugăciunea fierbinte a nenorocitului aflat în necaz şi strâmtorare. De exemplu, orbul de la Ierihon, când a auzit că trece Isus, s-a rugat fierbinte, strigând cu disperare după ajutor, neţinând cont de vocile celor care-l certau să tacă, iar Domnul Isus l-a ascultat: ,,Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. Şi el a strigat: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Cei ce mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: Fiul lui David, ai milă de mine! Isus S-a oprit, şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: Ce vrei să-ţi fac? Doamne a răspuns el să-mi capăt vederea. Şi Isus i-a zis: Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit. Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.” (Lc.18:35-43) Cu toţii recunoaştem, că în necaz, rugăciunile noastre au fost mai diferite ca de obicei. Biblia spune că atunci când strigă un nenorocit Domnul aude şi-l scapă din primejdie. (Ps.34:6)
A doua categorie de rugăciune fierbinte, este rugăciunea profundă rezultată dintr-o dragoste profundă faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. În această categorie putem încadra rugăciunea Domnului Isus de la mormântul lui Lazăr: ,,Isus plângea. Atunci Iudeii au zis: Iată cât îl iubea de mult! Şi unii din ei au zis: El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară? Isus S-a înfiorat din nou în Sine, şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. Daţi piatra la o parte, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile. Isus i-a zis: Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au luat, deci, piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: Tată, Îţi mulţămesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis. După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: Lazăre, vino afară!” (Ioan 11: 35-43) Şi această rugăciune este profundă şi fierbinte, prin lacrimile şi înfiorarea care au însoţit-o, dar nu are acea notă de disperare ca în cazul rugăciunii orbului, ci este mai degrabă rezultatul unei relaţii profunde şi permanente cu Tatăl.
Rugăciunea fierbinte a orbului este convulsivă şi este determinată de o situaţie de excepţie, iar în urma răspunsului primit, se transformă tot într-o rugăciune fierbinte de laudă, dar liniştită şi profundă. Rugăciunea fierbinte a Domnului Isus, de la mormântul lui Lazăr, este determinată de relaţia permanentă şi intimă pe care o avea cu Tatăl. Prima categorie de rugăciune fierbinte are un caracter sporadic şi ocazional, iar a doua are un caracter permanent. Spre a doua categorie de rugăciune fierbinte trebuie să tindem, pentru că aceasta este mai stabilă, mai liniştită şi mai adâncă, întemeiată pe dragoste şi intimitate cu Dumnezeu.
Când eşti obosit şi simţi că nu mai ai putere pentru a continua lupta, aşează-te confortabil în braţele Domnului Isus, satură-te din plin de dragostea Lui, şi vei vedea câtă energie poţi primi, spre a putea merge mai departe.
4. Supraoboseala în lucrarea lui Dumnezeu intervine atunci când ne considerăm singuri ca Ilie.
Chiar şi la depănuşat porumbul este mult mai obositor să lucrezi singur, darmite în lucrarea lui Dumnezeu. Însăşi gândul că eşti singur, îţi consumă jumătate din energie, iar simpla apariţie a câtorva ajutoare te înviorează şi îţi dă putere. Pe Ilie, ideea că a rămas singur şi că viaţa îi era în pericol, l-a deposedat de toată vlaga pe care o mai avea. De aceea Dumnezeu trebuie să-i amintească că mai are 100 de proroci şi încă 7000 de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror buze nu l-au sărutat.
Împărtăşirea poverilor cu cei din biserică, delegarea unor respomsabilităţi, lucrul în echipă, formarea de ucenici, sunt soluţii pentru evitarea supraoboselii în lucrare.
În concluzie:
Lucrarea Domnului, nu este un domeniu în care dacă te implici sigur trebuie să faci infarct. Lupta spirituală, nu este un teritoriu pe care dacă te aventurezi să intri, sigur o să sfârşeşti la nebuni. Da, vom întâlni uriaşi, ziduri întărite, Marea Roşie, egipteni, fiare cu coarne, anticrişti, proroci mincinoşi, demoni şi chiar pe diavolul în persoană, dar biruinţa nu-i prin puterea noastră ci prin puterea lui Dumnezeu. De aceea, secretul puterii nu constă în încordarea noastră ci în relaxarea noastră, în dependenţa noastră zilnică de El, stând mereu conectaţi la sursa puterii, făcând ceea ce suntem chemaţi să facem şi lăsându-L pe Duhul Sfânt să-şi facă partea Lui, odihnindu-ne în Domnul şi lucrând în echipă.

Posted on Octombrie 5, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: