Daniel capitolul 8

Pentru a înţelege mai bine capitolul 8 din Daniel, trebuie să pornim din capitolul 7. Ideea de bază a capitolului 7, este că atunci când în poporul lui Dumnezeu există oameni sfinţi ca Daniel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, prin ei se arată Împărăţia lui Dumnezeu, indiferent cât de mare ar fi întunericul spiritual, în lume. Primele 6 capitole ale cărţii, reprezintă o ilustraţie practică a acestui principiu, vis-a vis de generaţia lui Daniel. Adevăraţii împăraţi şi domnitori, din primele şase capitole din Daniel, n-au fost Nebucadneţar, Belşaţar sau Darius ci Daniel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. În ciuda faptului că Templul lor era dărâmat, în ciuda numărului lor mic şi a statutului de sclavi pe care-l aveau, printr-o viaţă sfântă ei au avut un impact extraordinar în inima păgânismului, idolatriei şi imoralităţii.
Împăraţii pământeşti reprezintă doar nişte marionete, în mâna lui Dumnezeu, folosite pentru îndeplinirea planurilor Sale, la fel ca şi la teatrul de păpuşi. Însă cei care domnesc cu adevărat sunt sfinţii lui Dumnezeu. Ei domnesc în viaţă, împreună cu Cristos, chiar sub ameninţarea cu moartea, şi chiar în mijlocul cuptorului cu foc. Ei împărăţesc prin rugăciune, în locurile cereşti, făcând lucrurile să se mişte în direcţia împlinirii planurilor lui Dumnezeu. Ei schimbă legile mezilor şi perşilor, şi provoacă iniţierea unor acţiuni legislative, care să-L cinstească pe Dumnezeu, pe tot întinsul ţinuturilor Babilonului sau Persiei.
Capitolul 8 din Daniel, ne arată ce se întâmplă în lume, când în poporul lui Dumnezeu nu există oameni ca: Daniel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Când dintre cei care se numesc copii ai Domnului, lipsesc astfel de oameni, în lume se umple măsura nelegiuirilor, stârnind mânia lui Dumnezeu, şi creându-se premisele ridicării unui împărat viclean şi fără ruşine, care face pustiiri de necrezut, ridicându-se chiar împotriva lui Dumnezeu cât şi împotriva poporului Său: ,,La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuş; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbîndirii vicleniilor lui, inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâni omeneşti.” (Daniel 8:23-25)
Poporul lui Dumnezeu, pe lângă celelalte misiuni, în lume, are şi un rol de moderator. El are mandatul de a regla şi menţine principiile moralităţii între nişte limite, care să permită vieţii să continue pe pământ.
De fapt, tocmai aceasta înseamnă a fi sare şi lumină. În alimentaţie, unul din rolurile sării este acela de a împiedeca extinderea răului, şi de a păstra alimentul respectiv între nişte limite în care să poată fi consumat. Când sarea îşi pierde gustul de a săra, factorii alteranţi din mediul înconjurător, duc alimentul dincolo de aceste limite, făcându-l nociv pentru oricine încearcă să-l consume.
La fel stau lucrurile şi din punct spiritual: Alimentul din pilda noastră este lumea în care locuim. Factorul alterant este păcatul. Sarea este poporul lui Dumnezeu. Pentru ca în această lume să se poată locui, ea trebuie păstrată între nişte limite ale dragostei, dreptăţii şi moralităţii. Când sarea îşi pierde gustul de a săra, păcatul escaladează, într-o aşa măsură, încât se depăşeşte pragul critic de la care lumea mai poate fi locuită. Stâlpii de bază ai societăţii, precum: familia, biserica, şcoala şi stăpânirea se prăbuşesc, iar în lume se instalează: imoralitatea, violenţa, corupţia şi anarhia, făcând-o nelocuibilă.
Atunci se crează contextul pentru accederea la putere a unor dictatori, tirani, oameni de nimic, corupţi, vicleni şi fără ruşine la care nu le pasă de nimic decât de ei înşişi. Atunci se crează premisele instalării la putere a unor regimuri politice naţionaliste şi totalitariste care Îl sfidează pe Dumnezeu şi care persecută pe poporul Lui. Aceasta este explicaţia biblică a ridicării pe scena politică a unor oameni ca Hitler sau Stalin, împreună cu sistemele ideologice pe care le-au promovat.
Tot în astfel de condiţii, alteori se dezlănţuie mânia directă a lui Dumnezeu, care loveşte crunt asupra pământului, făcând judecată şi dreptate. Dumnezeu este plin de bunătate, şi are o îndelungă răbdare cu cei care păcătuiesc, aşteptând ani şi zeci de ani fără să-i pedepsească, dar atunci când păcatul lor trece de anumite limite şi ajunge într-o zonă în care afectează stabilitatea şi echilibrul celor din jur, cât şi al societăţii, El intervine în mod direct, îngăduind tot felul de catastrofe şi calamităţi naturale, ca în cazul potopului sau al nimicirii Sodomei şi Gomorei.
Vedeniile lui Daniel din capitolul 8, fac trimitere spre nişte timpuri când măsura nelegiuirilor lui Israel se va umple din nou, când Daniel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego nu vor mai fi, ca să oprească puhoiul de stricăciune, iar Dumnezeu va fi nevoit să-i lase pe mâna unui împărat care va face pustiiri de necrezut, şi anume Antioh Epifanes. Dar dupăcum este specific profeţiilor biblice, profeţiile lui Daniel nu vizează doar perioada intertestamentală, şi istoria lui Israel, pe vremea lui Antioh Epifanes, ci şi perioada sfârşitului. Conform avertismentelor Scripturii, şi perioada sfârşitului va fi caracterizată printr-o lepădare de credinţă, când sarea îşi va pierde din nou puterea de a săra, iar faptul acesta va favoriza ridicarea unui alt ,,Antioh Epifanes” şi anume a Anticristului.
Aşadar aceste învăţături ne vizează în mod direct: Haideţi să le analizăm mai pe larg:
Iată vedeniile lui Daniel: ,,Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai. Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că într-un râu stătea un berbec, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic. Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus, şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi. A venit până la berbecul care avea coarne, şi pe care-l văzusem stând în râu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a arunct încruntat asupra lui, a izbit pe berbec, şi i-a frînt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trîntit la pământ, şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui. Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot i s-a frînt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată. S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborît la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le-a călcat în picioare. S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui Sfânt.” (Daniel 8:2-11)
Pentru a nu ne rătăci printre detaliile vedeniei, capitolul opt conţine şi tâlcuirea ei: ,,Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, Sunt împăraţii Mezilor şi Perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi împărat. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frînt, Sunt patru împărăţii, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuş; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbîndirii vicleniilor lui, inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâni omeneşti.” (Daniel 8:20-25)
Aşadar împlinirea istorică a profeţiei este foarte clară: În anul 333-332 Ţapul nimiceşte Berbecele. Alexandru Macedon cucereşte imperiul persan prin bătălia de la Carchemiş. Însă la scurt timp după aceea el moare, împărăţia lui împărţindu-de între cei patru generali ai săi mai de seamă: Seleucus preia Babilonul, Ptolemeu preia Egiptul, Lysimach conduce peste Tracia, iar Kassandros peste Grecia şi Macedonia.
În secolul al doilea înainte de Cristos, din regatul lui Seleucus, adică dintre seleucizi se ridică acel împărat viclean şi fără ruşine, din profeţie, în persoana lui Antioh Epifanes. El a stăpânit, prin teroare, asupra Ierusalimului, timp de aproximativ şapte ani, perioadă ce corespunde celor două mii treisute de seri şi dimineţi, menţionate în Daniel opt.
El a omorât zeci de mii de evrei, a interzis tăierea împrejur, iar oricine îndrăznea să o practice era aruncat de pe o stâncă într-o prăpastie adâncă. El a făcut să înceteze jertfa necurmată, a jertfit pe altar sânge de scroafă, pângărind tot templul cu sângele acesta şi a interzis închinarea pentru mai mulţi ani.
Dar care a fost contextul religios din Israel care a favorizat ridicarea unui astfel de împărat? Citind istoria intertestamentală, cât şi cărţile Macabeilor, vom constata că tonul stricăciunii morale a fost dat chiar de către marii preoţi. Cei care trebuiau să conducă poporul lui Israel în prezenţa lui Dumnezeu, îşi cumpărau funcţia de mare preot pe bani, se omorau între ei pentru putere, iar în loc să fie preocupaţi de Legea Domnului, erau preocupaţi de fregventarea anfiteatrelor greceşti de distracţii, de jocuri şi de petreceri. Paharul nelegiuirilor se umpluse, iar poporul trebuia să îndure consecinţele faptelor lor.
Însă în profeţiile lui Daniel se face referire şi la vremea sfârşitului. Cartea conţine multe descrieri care se potrivesc foarte bine cu vremea lui Anticrist. De fapt, principiile din cartea Daniel sunt valabile pentru toată istoria pământului, până la cea de a doua venire a Domnului Isus. În orice perioadă istorică, în care există oameni, ca cei patru din Babilon, se întâmplă evenimente şi minuni similare ca cele trăite de ei, iar în orice perioadă istorică, din care lipsesc astfel de oameni, se întâmplă evenimente similare cu cele trăite de către Israel, pe vremea lui Antioh.
Iată ce spune Scriptura despre vremea sfârşitului: ,,cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.” (2Tes.2:1-12)
Studiind cu atenţie acest text biblic, vom descoperi, în el, aceleaşi principii din cartea Daniel. Conform acestui text biblic, lucrul care va pregăti apariţia lui Anticrist pe scena internaţională, este tocmai lepădarea de credinţă. Dar cine se va lepăda de credinţă? Evident că nu cei care nici măcar nu au o credinţă, ci ,,Daniel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego”, adică cei care se numesc Biserica lui Cristos. Totodată textul biblic ne spune că există ceva care-l împiedică să se arate, iar din contextul Scripturii, înţelegem că acel ceva sunt Sfinţii. Dar vine o vreme când cel ce-l împiedică să se arate, va fi dat la o parte din drumul lui, şi atunci se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu, şi va face tot felul de semne şi minuni cu puteri mincinoase.
Oare această dare la o parte a celui care-l opreşte pe Anticrist se referă la răpirea Bisericii sau la o apostazie generală de mari proporţii? Nu ştim exact, însă ştim că atâta vreme cât noi suntem sare şi lumină, lucrările Anticristului sunt paralizate, şi asta înseamnă Har şi mântuire pentru cei din jurul nostru.
În concluzie:
Nu ştim exact cum se vor întâmpla toate lucrurile, la vremea sfârşitului, legat de necazul cel mare, arătarea Anticristului, răpirea Bisericii şi venirea Domnului. Dar ştim precis că, eu şi cu tine, putem decide în ce vremuri vrem să trăim noi şi copiii noştri: Vremuri în care împăraţii să dea legi care să-L înalţe pe Dumnezeu şi să protejeze pe cei care se închină Lui, ca pe vremea lui Daniel, sau vremuri în care împăraţii să aşeze urâciunea pustiirii în Locul Preasfânt, ca pe vremea lui Antioh Epifanes. Noi putem să domnim în viaţă împreună cu Cristos, sau putem decide să nu facem lucrul acesta, lăsând să se umple măsura nelegiuirilor şi să domnească răul şi stricăciunea.
Nu cred că ar fi alte cuvinte mai potrivite pentru încheiere, ca acelea rostite de Domnul Isus, în predica de pe munte: ,,Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.”

Posted on Noiembrie 7, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: