Minunile crăciunului

Farmecul crăciunului este dat şi de faptul că evenimentele pe care le comemorează sunt presărate cu foarte multe minuni: diverse arătări de îngeri, fenomene astronomice unice, naştere supranaturală,… iată doar câteva dintre minunile crăciunului.
Minunile crăciunului contribuie la ridicarea interesului nostru faţă de această sărbătoare, pentru că la crăciun, nu sărbătorim nişte evenimente istorice obijnuite ci sărbătorim Minunea Minunilor, Îl sărbătorim pe Cel al Cărui Nume este ,,Minunat”.
În cele ce urmează, vă provoc să medităm la următoarele aspecte, legat de subiectul: ,,Minunile crăciunului”:
1. De ce face Dumnezeu minuni la crăciun?
2. Care este semnificaţia minunilor crăciunului?
3. Care este cea mai mare minune a crăciunului?
1. De ce face Dumnezeu minuni la crăciun?
Meditând la această întrebare, am descoperit două răspunsuri:
În primul rând, Dumnezeu face minuni la crăciun, deoarece minunile reprezintă modul normal al lui Dumnezeu de a lucra.
Oriunde lucrează Dumnezeu se întâmplă minuni. La Dumnezeu, minunile sunt o normalitate. Când lucrează Dumnezeu, El lucrează potrivit cu măreţia Sa, potrivit cu resursele Sale nelimitate, potrivit cu natura şi caracterul Său.
Dacă Dumnezeu nu ar lucra prin minuni, S-ar compromite pe Sine. În 1Împăraţi 10:13, ni se spune că Solomon, când a fost vizitat de către Împărăteasa din Seba, i-a oferit acesteia, daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Pentru Solomon ar fi însemnat o mare dezonoare dacă ar fi apărut înaintea împărătesei, cu nişte ,,chinezării” sau lucruri contrafăcute. Tot aşa şi Dumnezeu, datorită ,,blazonului” Său, nu-şi poate permite să lucreze altfel decât prin minuni.
Prin urmare, noi Îl onorăm pe Dumnezeu ori de câte ori venim înaintea Lui pentru a-I cere lucruri mari, deoarece prin faptul acesta noi dovedim că Îl considerăm, un Dumnezeu mare şi atotputernic. Noi Îl jignim pe Dumnezeu, ori de câte ori Îi cerem lucruri mărunte şi neânsemnate, deoarece prin aceasta demonstrăm că Îl considerăm, un Dumnezeu mic şi neânsemnat.
Minunile crăciunului ne provoacă să ne reconsiderăm imaginea pe care o avem despre Dumnezeu, cât şi atitudinea noastră înaintea Lui. Minunile crăciunului ne provoacă să-I cerem lui Dumnezeu lucruri mari, pe care numai El ni le poate da, şi El va fi încântat să o facă.
În al doilea rând, Dumnezeu face minuni de crăciun, deoarece transformarea pe care doreşte să o realizeze în viaţa noastră implică minuni.
Păcatele noastre ne-au cufundat atât de jos, încât pentru a fi scoşi de acolo este nevoie absolută de minuni.
Dumnezeu doreşte să ne înalţe atât de sus, încât pentru realizarea acestui lucru este nevoie de minuni.
Scopurile lui Dumnezeu, pentru viaţa noastră, sunt atât de mari încât nu pot fi realizate decât prin minuni.
Elementul supranatural este ceea ce conferă unicitate creştinismului. Un creştinism golit de minuni, nu se deosebeşte cu nimic de socialism, comunism sau alte filozofii umaniste. Creştinismul este religia relaţiei omului cu Dumnezeu. Creştinismul este religia schimbării naturii diabolice a omului păcătos, cu natura divină a Sfintei Treimi. Aceasta este cu adevărat o mare minune. În centrul creştinismului se află lucrarea Domnului Isus şi a Duhului Sfânt, realizate în viaţa omului. A scoate acestea din creştinism, înseamnă a-i pierde esenţa şi a rămâne cu un set de reguli şi de tradiţii, care nu folosesc la nimic.
Sărbătoarea crăciunului ne provoacă să învăţăm să depindem mai mult de Dumnezeu şi să învăţăm că fără El nu putem face nici măcar lucrul cel mai mic. Ceea ce facem prin puterea noastră, nu foloseşte la nimic, şi la un moment dat, va ajunge să ne dezguste şi să ne plictisească. Doar ceea ce face Dumnezeu este mereu proaspăt, captivant, interesant şi minunat. Doar cuvintele lui Dumnezeu sunt pline de putere, doar relaţia cu Domnul Isus este fascinantă şi doar faptele Duhului Sfânt sunt minunate, deaceea noi trebuie să spunem ca şi Ioan Botezătorul: ,,Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” (Ioan3:30)
2. Care este semnificaţia minunilor crăciunului?
Vă propun să privim la câteva din minunile crăciunului şi să încercăm să le înţelegem semnificaţia:
Arătarea îngerilor, la păstorii de pe câmpiile Betleemului.
Această minune ne învaţă că răspândirea Vestei Bune, la cei nemântuiţi este un miracol ceresc, şi nu poate fi realizată prin puterea noastră. Dupăcum păstorii, pentru a putea înţelege că Pruncul născut în iesle era Mântuitorul lumii şi al lor personal, aveau nevoie de o înrâurire divină, tot aşa şi oamenii păcătoşi, pentru a-L putea cunoaşte pe Cristos şi a crede în El, au nevoie de lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este Acela care-L descoperă lumii pierdute pe Cristos. De aceea Pavel spunea corintenilor: ,,Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1Cor.2:4-5) Fiecare predicator trebuie să poată rosti, în dreptul lui, cu toată convingerea aceste cuvinte, pentru că vorbele noastre fără dovada de putere a Duhului Sfânt, nu folosesc la nimic.
Steaua magilor.
Călăuzirea magilor spre Cristos, printr-o stea de pe cer, ne învaţă că, călăuzirea oamenilor spre Cristos este tot o minune. Dacă Dumnezeu nu ne călăuzeşte, ne rătăcim cu Biblia în mână, la fel ca marii preoţi din Ierusalim. Însă dacă Dumnezeu este cel care ne călăuzeşte paşii, atunci putem să-L găsim pe Cristos, chiar venind din inima păgânismului, din Babilon. De fapt aceasta este una dintre marile enigme ale crăciunului: Preoţi cunoscători ai profeţiilor biblice, aflându-se doar la câţiva kilometri de Domnul Isus au rămas fără El, iar vrăjitori veniţi de la peste o mie de kilometri de Domnul Isus, l-au aflat şi au fost mântuiţi. Pentru a fi călăuzit spre Domnul Isus, tot ce se cere este să-L cauţi pe El şi să te laşi călăuzit spre El.
Arătarea îngerului lui Iosif.
Această minune ne vorbeşte despre faptul că numai Duhul Sfânt poate să biruiască prejudecăţile din mintea oamenilor, şi să-i convingă de voia lui Dumnezeu. Cine altul decât Dumnezeu, ar fi putut să-l convingă pe Iosif, de faptul că logodnica lui este curată, şi că ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt? Dacă Duhul Sfânt nu ne-ar lumina mintea, am rămânea pentru totdeauna pradă suspiciunilor, prejudecăţilor şi preconcepţiilor ei.
Arătarea îngerului Mariei.
Această minune ne vorbeşte de faptul că numai Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, poate să-i convingă pe oameni de planurile Sale minunate, şi să-i determine să accepte voia Sa. Cine ar fi putut s-o convingă pe tânăra fecioară Maria, să renunţe la visurile şi aspiraţiile ei, în legătură cu logodnicul ei, pentru a accepta un plan care ar fi putut s-o despartă de Iosif sau s-o trimită la moarte, condamnată pe nedrept de preacurvie? Cine l-a convins pe Moise să renunţe la comorile Egiptului şi la plăcerile de o clipă ale păcatului, în schimbul ocării lui Cristos? Cine l-a determinat pe Pavel să socotească toate câştigurile lumii acesteia, ca o pierdere, spre a-L câştiga pe Cristos? Cine poate să-i convingă pe oameni să renunţe la păcate, la relaţii păcătoase, sau la însăşi viaţa lor pentru Domnul Isus? Cine i-a convins pe martiri să urce liniştiţi pe rugul aprins, decât să se lepede de Cristos? Cine este Acela care poate să ne convingă să alegem moartea firii vechi şi dureroasa lepădarea de sine, în schimbul vieţii lui Cristos. Aceste lucruri sunt minuni pe care numai Duhul Sfânt poate să le facă.
Concepţia supranaturală a lui Cristos în fecioara Maria.
Această minune ne vorbeşte despre faptul că, în sens spiritual, fiecare creştin trebuie să-L poarte pe Cristos în inima lui, aşa cum L-a purtat Maria în trupul ei. A fi copil al lui Dumnezeu, înseamnă ca Cristos să ia chip în noi, după cum Pavel se adresa Galatenilor: ,,Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pânăce va lua Hristos chip în voi!” (Gal.4:19) Modul în care se realizează această minune în viaţa omului, ne spune tot Pavel: ,,Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal.2:20)
Înştiinţarea magilor, în vis, de planurile mârşave ale lui Irod.
Această minune ne vorbeşte despre schimbarea care se produce în viaţa celor care se întâlnesc personal cu Cristos. Dupăcum Magii s-au întors în ţara lor pe un alt drum, aşa se schimbă drumurile, priorităţile, pasiunile, scopurile, principiile şi sistemul de valori al celor care L-au primit pe Cristos în inima lor: ,,Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor.5:17)
Arătarea Îngerului lui Iosif pentru a-l trimite în Egipt departe de Irod.
Acest miracol ne vorbeşte despre minunea ocrotirii şi păstrării sfinţilor în Har. Dupăcum Dumnezeu L-a ocrotit pe Fiul Său, scăpându-L din mâinile lui Irod, tot aşa îi ocroteşte, scăpându-i din mâinile diavolului şi păzindu-i de orice cădere, pe cei care Îl poartă în sufletul lor pe Fiul Său.
Minunea recunoaşterii lui Isus de către Simeon şi Ana.
Această minune ne vorbeşte despre minunea familiei lui Dumnezeu şi anume Biserica. Dupăcum Simeon şi Ana, deşi oameni în vârstă, din miile de copilaşi care au trecut pe dinaintea lor, L-au recunoscut, prin Duhul Sfânt, pe Domnul Isus, şi s-au bucurat nespus de mult în prezenţa Sa, tot aşa şi copiii Domnului, adunaţi laolaltă, din multitudinea de oameni care pretind a fi religioşi, îi recunosc, prin Duhul Sfânt, pe cei care realmente Îl poartă în viaţa lor pe Cristos, şi se bucură împreună în părtăşie sfântă.
Ce ne rămâne de făcut în faţa tuturor acestor lucruri? Lucrul pe care trebuie să-l facem, este să ne aruncăm cu faţa la pământ, şi să strigăm către Dumnezeu, în felul următor: ,,Doamne vrem ca şi la acest crăciun să Te cunoaştem ca pe un Dumnezeu al minunilor. Vrem ca şi astăzi să ne bucurăm de minunile crăciunului. Doamne fă minuni în lucrarea de răspândire a Evangheliei, la fel ca pe câmpiile Betleemului. Lasă ca Vestea Bună a mântuirii să fie propovăduită cu multă putere, aşa cum au făcut-o altădată îngerii. Doamne călăuzeşte spre Cristos, aşa cum i-ai călăuzit pe magi, pe toţi cei care te caută prin hăţişurile religiilor, cultelor şi denominaţiilor, şi nu-i lăsa să piară cu Biblia în mână, la fel ca preoţii din Ierusalim. Doamne biruieşte prejudecăţile din inimile oamenilor, la fel cum le-ai biruit şi în inima lui Iosif. Doamne convinge-i pe oameni că se merită să renunţe la voia şi planurile lor, şi să accepte voia Ta şi planurile Tale, aşa cum ai convins-o pe Maria. Doamne lasă ca Isus Cristos să ia chip în sufletul multor oameni, la fel cum a luat chip în trupul Mariei. Doamne schimbă drumurile multor oameni, la fel cum le-ai schimbat pe ale magilor. Doamne păstrează-ne în Harul Tău şi păzeşte-ne de Diavolul, aşa cum L-ai păzit pe Isus Cristos, de Irod. Doamne binecuvintează Biserica Ta cu o părtăşie, bucurie şi un dar de deosebire a duhurilor aşa cum au avut Simeon şi Ana.”
Toate acestea sunt minuni ale crăciunului, de care avem nevoie şi astăzi. Însă există o minune a crăciunului, despre care încă nu am vorbit, şi la care aş dori să medităm în cele ce urmează:
3. Care este cea mai mare minune a crăciunului?
Cea mai mare minune a crăciunului este descrisă în Matei 1:23: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
Minunea minunilor este cuprinsă în semnificaţia numelui : ,,Emanuel”, adică ,,Dumnezeu este cu noi”. Dumnezeul universului, a coborât ca să umble cu noi, dar nu în mijlocul tunetelor, fulgerelor şi cutremurului de pământ, ca pe Muntele Sinai, ci într-o formă mult mai accesibilă nouă. Această realitate conferă adevăratul farmec al crăciunului. Când Cristos umblă alături de tine, te poţi bucura de zăpadă de luminile de sărbătoare, de bucatele alese şi de colindele frumoase, dar te poţi bucura şi fără toate acestea. Când Cristos umblă cu tine, crăciunul are farmec chiar şi pe patul spitalului, chiar şi în armată sau într-o celulă întunecată din închisoare suferind pentru credinţă, deoarece Cristos este Cel ce umple totul. Fără Cristos totul este plictisitor, monoton şi fără nici un sens. Singurul lucru în viaţă care nu plictiseşte niciodată este să umbli cu Dumnezeu. Pentru împlinirea acestui scop merită să-ţi cheltuieşti toată energia şi să faci orice sacrificiu. Cu cât Îl cunoşti mai mult pe Dumnezeu cu atât te îndrăgosteşti mai mult de El, doreşti să-I fi mai aproape, şi eşti gata să spui la toată lumea despre frumuseţea Sa. Dar întrebarea care mai trebuie pusă este următoarea:
Când vine Dumnezeu cu noi?
În primul rând, Dumnezeu este cu noi atunci când suntem flămânzi şi însetaţi după El, la fel ca Magii. Cu toate că au avut de toate în Babilon: aur, cămile, avere, faimă, succes şi funcţii, au înţeles că nimic din toate acestea nu le putea stâmpăra setea sufletului, şi mânaţi de un instinct lăuntric, aşezat de Dumnezeu în om, au început să-L caute pe Dumnezeu, iar Dumnezeu s-a lăsat găsit de ei. Dumnezeu nu invadează viaţa celor care nu-L doresc. Doar Diavolul procedează în felul acesta. Cât despre Dumnezeu găsim scris că: ,,El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bîjbăind, cu toate că nu este departe de fiecare din noi.” (Fap.17:26-27)
În al doilea rând, Dumnezeu este cu noi atunci când suntem neprihăniţi ca Iosif. Cât de neprihănit a fost Iosif? Atât de neprihănit încât a fost gata să renunţe mai degrabă la marea iubire a vieţii sale, decât la Dumnezeu. Când conform logicii lui, Maria era suspectă de curvie, Iosif a hotărât s-o lase pe ascuns, decât să-L întristeze pe Dumnezeu. Celălalt mare Iosif din Biblie, a preferat să fie aruncat în închisoare, pe nedrept, decât să se pângărească, culcându-se cu nevasta lui Potifar. Dumnezeu este cu noi atunci când suntem gata să renunţăm la toate lucrurile care-L întristează.
În al treilea rând, Dumnezeu este cu noi atunci când acceptăm voia şi planurile lui Dumnezeu, în viaţa noastră, la fel ca Maria şi când suntem gata să rostim împreună cu ea: ,,Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Lc.1:38) Robul nu are voinţa lui, planurile lui, nici visurile lui, ci ale stăpânului său. Dar mai este încă ceva: Robul nu are nici taxe de plătit, nici impozite şi nici facturi, şi nici probleme, pentru că acestea sunt tot ale stăpânului său. Singura preocupare a robului este ascultarea de stăpân. Aceasta înseamnă să spui: ,,Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”, să faci din ascultarea de Dumnezeu principala preocupare a vieţii tale.
Iată condiţiile în care Dumnezeu este cu noi: căutare, curăţie, ascultare.
În concluzie:
Cine nu crede într-un Dumnezeu al minunilor nu crede în Dumnezeu, ci într-o închipuire a minţii lui despre Dumnezeu, adică într-un idol.
Cine nu a descoperit dulceaţa şi frumuseţea umblării cu Dumnezeu, încă nu a descoperit nimic, iar religia pe care o practică este o minciună.
Provocarea mea cu ocazia sărbătorilor, este la căutarea lui Dumnezeu, la sfinţire şi la ascultare, pentru a ne putea bucura din plin de minunea minunilor: ,,Emanuel” ,,Dumnezeu este cu noi”.

Posted on Decembrie 10, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: