Vindecarea celor zece leproşi

Una dintre atitudinile pe care trebuie să le avem la cumpăna dintre ani, este aceea de mulţumire la adresa lui Dumnezeu. Privind la modul minunat în care Dumnezeu ne-a purtat de grijă, în anul care a trecut, vom găsi suficiente motive ca să-I mulţumim şi ca să povestim minunile Lui, celor din jurul nostru, dupăcum spunea David: ,,Doamne, Dumnezeule, multe Sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.” (Ps.40:5)
Minunea vindecării celor zece leproşi, este o întâmplare deosebită, din care putem să învăţăm multe lucruri despre mulţumire şi ne-mulţumire. Din zece leproşi care au fost vindecaţi de Isus, nouă au plecat şi şi-au văzut de treburile lor, iar unul dintre ei s-a întors ca să-I mulţumească.
Ceea ce şochează, încă de la bun început, este disproporţia zdrobitoare dintre cei care au mulţumit lui Dumnezeu pentru vindecarea primită şi cei care nu au mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta.
Dar se pare că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult în două mii de ani. Oh, câţi oameni apăsaţi de diferite boli, necazuri şi greutăţi, când s-au văzut la ananghie au strigat către Dumnezeu după ajutor, iar El în bunătatea Sa i-a ajutat! Dar întrebarea este următoarea: Oare câţi dintre aceştia, au venit ulterior ca să-I mulţumească? Cei mai mulţi dintre ei, când s-au văzut ,,cu sacii în căruţă” au uitat de toate promisiunile făcute, şi şi-au văzut de treburile lor.
În cele ce urmează, aş dori să privim în Scriptură, la cele două categorii de leproşi vindecaţi: mulţumitori şi nemulţumitori, să observăm ce putem învăţa de la fiecare dintre ei, să ne întrebăm noi din ce categorie facem parte, şi să învăţăm ce am putea schimba, în acest domeniu, în vieţile noastre, spre a-I fi mai plăcuţi lui Dumnezeu.
Pentru a realiza aceste lucruri, vă propun să răspundem la două întrebări:
1. De ce n-au venit cei nouă leproşi vindecaţi ca să mulţumească Domnului?
2. Cu ce s-a deosebit al zecelea lepros de ceilalţi nouă?
1. De ce n-au venit cei nouă leproşi vindecaţi ca să mulţumească Domnului?
În primul rând, cei nouă leproşi vindecaţi, n-au venit ca să mulţumească Domnului, pentru că erau preocupaţi mai mult de daruri decât de Dătător.
Boala de care sufereau aceşti zece oameni, era cumplită, nu numai datorită faptului că era o boală incurabilă, care conducea la descompunerea lentă a mădularelor afectate, ci şi datorită faptului că era o boală contagioasă, care implica excluderea din familie, din locuinţă, din societate şi din tot ce însemna viaţă publică, a celui afectat.
Gândiţi-vă la faptul că aceşti zece leproşi, nu şi-au mai ţinut copiii în braţe de ani de zile, nu s-au mai apropiat de soţiile lor de multă vreme şi nu şi-au mai văzut gospodăriile de ani întregi. Pentru ei viitorul era mort, rezumându-se doar la mica colonie de oameni bolnavi ca şi ei, în care trăiau, într-o monotone cumplită, înafara satelor şi oraşelor, din mila celor din jur.
Dar într-o zi s-a întâmplat ceva cu totul nebănuit şi neaşteptat, care a rupt şirul evenimentelor plictisitoare şi dureroase, ale vieţii de ghetou, a celor zece leproşi: Prin zonă a trecut un rabin al lui Israel, despre care circula zvonul, că a vindecat mulţi oameni şi suferinzi de bolile cele mai cumplite. Leproşii, făcând şi ei parte din categoria oamenilor nenorociţi care se agaţă cu disperare de orice speranţă, au început să strige după ajutor. Domnul Isus, care niciodată n-a rămas insensibil la astfel de strigăte, i-a vindecat. Însă interesant este modul în care a făcut lucrul acesta: i-a trimis să se arate preoţilor. Conform prescripţiilor Vechiului Testament, preoţii erau cei care constatau prezenţa bolii, evoluţia sau vindecarea ei, şi tot preoţii decideau dacă cel afectat, putea să reintre în societate sau să rămână mai departe în izolare. Minunea a constat în faptul că în drum spre preoţi, dintr-o dată, cu toţii, s-au văzut curăţiţi. Orice urmă de boală dispăruse de pe trupurile lor. Gândiţi-vă la faptul că în acel moment au înviat cu toţii, din nou la viaţă. Viitorul a început să le surâdă din nou, speranţele îngropate au ieşit din nou la suprafaţă.
Pe nouă dintre ei, dorul după casele, gospodăriile şi famiile lor, i-a pătruns atât de puternic, încât a început să-i atragă în mod irezistibil, la fel ca un magnet. Singurul lor gând a fost acesta: ,,Oricum am pierdut ani buni din viaţă, cu această boală. Nu mai avem voie să pierdem nici o secundă, nici măcar cu Isus din Nazaret. Viaţa merge înainte, ea nu stă după noi, aşa că nu ne putem permite să irosim nici măcar o clipă. Tot ce avem de făcut este să exploatăm din plin tot ce ne-a mai rămas din ea. Aşa că … ,,la corturile tale Israele.”
Păcatul acestor nouă leproşi vindecaţi a fost idolatria. Ei au pus pe primul loc în viaţa lor familia, sănătatea şi bunurile materiale. Dumnezeu, prin vindecarea acordată, le-a dăruit din nou toate aceste daruri pierdute, iar ei le-au transformat în idoli, permiţând ca tocmai darurile primite să îi despartă de Dumnezeu.
Pericolul idolatriei ne paşte pe fiecare dintre noi. Ori de câte ori nu împlinim Matei 6:33 cădem în acest păcat: ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Dacă sănătatea, familia, serviciul sau banii, ne înstrăinează de Dumnezeu, atunci ne aflăm în postura celor nouă leproşi. Dacă darurile Domnului ne împiedică de la rugăciune, citirea Bibliei, sau părtăşia cu Biserica, atunci am înlocuit Dătătorul cu darurile Lui. Atitudinea de mulţumire ne fereşte de idolatrie, pentru că Îl reaşează pe Dumnezeu pe primul loc în inimă.
În al doilea rând, cei nouă leproşi vindecaţi nu s-au întors să mulţumească, deoarece erau mai preocupaţi de religia lor decât de Isus. Ei erau nerăbdători să împlinească toate ritualurile de curăţire prescrise de Vechiul Testament. Oare de ce textul biblic subliniază faptul că al zecelea lepros, care s-a întors să mulţumească Domnului, era samaritean? Samariteanul nu avea Templu, nu avea preoţi la care să se ducă, şi dacă ar fi îndrăznit să se arate pe acolo, nu ar fi fost bine primit. Ştim bine că evreii nu aveau nici un fel de legături cu samaritenii.
Boala, adesea, îi uneşte pe oameni, şi face să dispară prejudecăţile şi barierile dintre ei. Ca leproşi, au convieţuit bine şi evreii şi samaritenii. Însă când s-au văzut vindecaţi n-au mai putut sta împreună. Este posibil ca cei nouă evrei să-l fi alungat pe samaritean dintre ei. Poate că atunci când s-au văzut vindecaţi, şi când au pus la cale detaliile călătoriei lor la preoţi, a venit în discuţie şi problema samariteanului. Poate s-au întrebat între ei: ,,Ce facem cu el? Cum să ne prezentăm în faţa preoţilor cu un samaritean?” Probabil că atitudinea respingătoare a lor, a societăţii evreieşti cât şi a religiei pe care o practicau, l-a determinat pe samaritean să se întoarcă la Domnul Isus. Probabil că şi-a zis în sine: ,,Eu nu am Templu, nu am preoţi, nu am obiceiuri religioase, dar am pe Cineva care mă iubeşte, pentru că m-a vindecat. De aceea eu vreau să-L caut pe El.”
Nu uitaţi: chiar şi religia poate să-l despartă de om de Dumnezeu, şi de multe ori o face mai puternic, decât o face curvia sau băutura. Nu degeaba a spus Domnul Isus, chiar preoţilor de la Templu că: ,,…vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Mat.21:31) La naşterea Domnului Isus, preoţii cu profeţiile în mână, au rămas pe dinafară, în timp ce păgânii din răsărit, L-au găsit pe Mesia şi I s-au închinat. În timpul vieţii Domnului Isus, mulţi vameşi şi prostituate s-au pocăit de păcatele lor, şi au fost mântuiţi, în timp ce fariseii care se încredeau în religiozitatea lor, au rămas pe dinafară.
Să avem grijă ca nu cumva să-L pierdem pe Isus, chiar printre practicile şi obiceiurile religioase! Nu cumva să ne trezim că ne-am îndrăgostit mai mult de ele decât de Domnul!
2. Cu ce s-a deosebit al zecelea lepros de ceilalţi nouă?
În primul rând, al zecelea lepros era preocupat mai mult de viaţa de dincolo decât de viaţa aceasta pământească. Oare avem bază biblică pentru o astfel de afirmaţie? Eu cred că da. Al zecelea lepros a împlinit în mod practic cuvintele adresate de către Domnul Isus ucenicilor, atunci când aceştia L-au întrebat ce răsplată vor avea, datorită lucrurilor la care au renunţat, pentru a-L urma pe El: ,,Şi ori şi cine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică. (Matei 19:29) Al zecelea lepros a renunţat la casă, fraţi, surori, tată, mamă, nevastă, feciori şi holde, pentru Domnul Isus. El L-a pus pe Domnul Isus înaintea tuturor acestor lucruri. Atitudinea lui a fost catalogată, drept credinţă, şi prin urmare a primit mântuirea.
O cât de adevărate sunt cuvintele Domnului Isus din Ioan 12: 25-26: ,,Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.”
În al doilea rând, al zecelea lepros a înţeles că scopul pentru care Dumnezeu ne dă daruri, este ca să ne apropiem mai mult de El.
În continuare aş dori să medităm puţin la următoarea întrebare: Cu ce scop ne dă Dumnezeu daruri? Care este scopul pentru care ne dă viaţă, sănătate, familie, copii, soţie, casă, bani, lucruri materiale sau alte daruri? Primim aceste daruri ca ele să ne despartă de Dumnezeu? Primim sănătate ca, alergând din zori şi până-n noapte, pentru lumea aceasta, să nu mai avem nici un timp de rugăciune? Primim copii şi nevastă ca să avem cu ce să scuzăm înstrăinarea noastră de El? Primim holde ca să nu ne mai rămână timp şi energie pentru Domnul? Răspunsul este un categoric nu.
Haideţi să luăm exemplul a doi tineri logodiţi, îndrăgostiţi unul de celălalt, cu o dragoste sinceră şi adevărată. Imaginaţi-vă că acest logodnic îi face cadou iubitei sale, o maşină nouă. Care este scopul pe care îl urmăreşte cu aceasta? Ca logodnica lui, de acum înainte să iubească maşina mai mult decât pe el? Sau ca logodnica lui, de acum înainte, să se plimbe cu maşina, împreună cu un alt bărbat? Nicidecum! Scopul acestui cadou este să-şi exprime în mod practic dragostea şi preţuirea pe care o poartă iubitei sale, pentru care este dispus să cheltuiască tot ce are. Dar oare cum va fi perceput un astfel de cadou, de cea care l-a primit? Va fi transformat în idol? Nicidecum. Dacă dragostea este sinceră, acest cadou va creşte dragostea ei faţă de cel care o iubeşte.
Să revenim la întrebarea noastră de bază: Cu ce scop ne dă Dumnezeu daruri? Ca să le transformăm în idoli? Nicidecum. Dumnezeu ne dă daruri ca să ne arate cât de mult ne iubeşte şi ca să stârnească şi în noi dragoste pentru El.
Lucrul cel mai important, pe care îl avem în viaţă, nu sunt darurile primite de la Dumnezeu, ci Dumnezeu Însuşi. Darurile sunt doar mijloacele prin care dragostea este exprimată, dar elementul esenţial este şi rămâne relaţia de dragoste dintre noi şi Dumnezeu.
În cel mai adânc loc al fiinţei noastre, noi am fost creaţi pentru Dumnezeu, nu pentru anumite daruri pe care El ni le-ar putea da. Sufletul nostru îşi găseşte împlinirea doar atunci când se leagă în întregime de El.
Dacă punem darurile în locul Dătătorului, vom ajunge să experimentăm ce a simţit Solomon când a spus: ,,O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.” (Ecles.1:2) Când ,,lucrurile” iau locul lui Dumnezeu, ajungem să descoperim că nimic nu mai are nici sens nici noimă. Ce i-a lipsit lui Solomon? Ce n-a avut? Din categoria ,,lucrurilor”, a dobândit tot ce se poate obţine sub soare, însă L-a pierdut pe Dumnezeu, şi prin urmare a pierdut totul.
Când aşezi darurile lui Dumnezeu în locul pe care numai Dumnezeu ar trebui să-L ocupe, atunci devi cel mai nefericit om, iar viaţa nu mai are nici un sens şi nici o fericire. Atâţia oameni când ajung acolo îşi pun capăt zilelor, şi cei mai mulţi din cei care fac aşa ceva nu sunt săraci. Omul sărac, când se simte nefericit, încă mai speră că va dobândi fericirea, adunând multe, foarte multe lucruri. Însă cine le are pe toate, când constată că a rămas tot nefericit, nu-şi mai găseşte locul în lumea aceasta, şi atunci gândurile cele mai negre îi cuprind mintea.
Fericirea şi sănătatea mentală sunt obţinute doar de cei care ştiu să pună toate lucrurile la locul lor, iar locul numărul unu, în viaţa omului, este al lui Dumnezeu. Aşa am fost creaţi. Aşa funcţionăm bine. Darurile ne sunt date nu ca să le transformăm în idoli, ci ca să creştem în relaţia noastră cu Dumnezeu. Când Dumnezeu ocupă Cel mai important loc din viaţa noastră, atunci ne bucurăm şi de toate darurile primite din mâna Lui. Atunci ne bucurăm de sănătate, de familie, de casa pe care o avem, de slujba pe care o profesăm şi de bunurile materiale primite.
În concluzie:
Pretenţia lui Dumnezeu de a veni înaintea Lui cu mulţumirile noastre, pentru darurile primite, nu este un moft al Său, nici capriciul unei persoane înfumurate care jubilează când aude cuvântul ,,mulţumesc”. Mulţumirile noastre nu-L fac pe Dumnezeu, cu nimic mai bogat nici mai slăvit. Dumnezeu nu are nimic de câştigat de pe urma mulţumirilor noastre.
Atitudinea mulţumitoare la adresa lui Dumnezeu, pentru darurile primite, ne ajută pe noi. Noi avem de câştigat când aducem mulţumiri lui Dumnezeu. O atitudine sinceră de mulţumire din partea noastră, faţă de Dumnezeu, ne fereşte de pericolul de a transforma darurile primite în idoli şi de a ne închina înaintea acestora. O atitudine sinceră şi permanentă de mulţumire, Îl aşează pe Dumnezeu în locul pe care Îl merită în fiinţa noastră, şi care ne aduce multă pace, bucurie şi fericire. Atitudinea de mulţumire la adresa lui Dumnezeu, păstrează pe primul loc în viaţa noastră, relaţia noastră cu El, conferind sănătate sufletului şi minţii noastre, şi ne ajută să ne bucurăm în mod real, de tot ceea ce El, în bunătatea Sa, ne oferă.

Anunțuri

Posted on Decembrie 30, 2012, in Predici scrise. Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Interesanta contrapunerea dualista si meditatia hermeneutica a acestei istorii din viata lui Isus. De multe ori se sapa prea adanc si se acopera comoara care este la suprafata sau se complica ce este simplu.
    In schimb prezentarea ta este bine focalizata,configurand idei bine inchegate si clare.Iar importanta multumirii in cadrul relatiei cu Dumnezeu este mai mult decat revelatoare. Felicitari pentru modul de gandire,caci se observa ca este supus Duhului Sfant. Sper sa contiui crescand in har …Multa pace si binecuva tari.

  2. Mulţumesc pentru încurajare. Domnul să fie lăudat. Mă rog ca El să-mi dea o ungere specială a Duhului Său cel Sfânt, ori de câte ori predic Evanghelia.

  3. Dumnezeu sa va binecuvinteze fr .pentru inspiratia pe care ati primit-o de la Domnul e o adevarata bogatie spirituala pentru oricare suflet care citeste…Dumnezeu sa fie slavit pentru asta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: