Scrisoare către Biserica din Efes

(Apocalipsa2:1-7)
1. Cadrul Istoric
Pe timpul lui Ioan, Efesul era un oraş mare şi bogat: cel mai important oraş din provincia Asia Mică. Cu o populaţie de peste două sute de mii de locuitori, purta pe drept numele de metropola Asiei. Printre lucrurile care au contribuit la dezvoltarea acestui oraş putem aminti: aşezarea lui strategică pe malul Mării Egee, având cel mai mare port din Asia Mică şi aşezat pe ruta principală care lega Roma de răsărit. Dacă mai adăugăm faptul că cele mai importante drumuri din zonă, treceau pe la Efes, avem toate argumentele să înţelegem, de ce Efesul a devenit un mare centru comercial şi prosper din punct de vedere material.
Dar dupăcum, de cele mai multe ori, bunăstarea materială atrage după sine mizeria morală, nici Efesul n-a făcut excepţie. Pe măsura dezvoltării sale economice, metropola Asiei, şi-a dobândit şi proasta reputaţie de centru al jafurilor, crimelor şi imoralităţii, fapt care i-a îngrijorat până şi pe filozofii greci.
Din punct de vedere politic, datorită loialităţii faţă de Roma, şi a templelor ridicate în cinstea Cezarului, Efesul avea statutul privilegiat de oraş independent, putându-se guverna singur, sub supravegherea Romei, prin intermediul guvernatorului provincial.
Din punct de vedere cultural, Efesul avea un mare stadion, care găzduia jocurile olimpice, şi un teatru, în aer liber, cu o capacitate de douăzeci şi patru de mii de locuitori, la care a avut loc răscoala lui Dimitrie, descrisă în Faptele Apostolilor.
Dar cel mai important lucru de amintit, în ce priveşte oraşul Efes, vine din punct de vedere religios, şi anume: templul Zeiţei Diana. Considerată mama tuturor zeităţilor din Asia, Diana sau Artemis, era venerată cu multă înflăcărare. Templul zeiţei Diana, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, avea peste o sută cincizeci de metri lungime, aproape o sută de metri lăţime, iar acoperişul lui se sprijinea pe o sută douăzeci de colonade, înalte de douăzeci de metri. Pentru că Diana era considerată zeiţa fertilităţii, în acest templu păgân, profesau sute de preotese, un cult care includea prostituţia sacră. Aşadar cele mai inimaginabile acte de imoralitate se petreceau chiar în acest templu. Deasemenea trebuie să mai adăugăm faptul că Efesenii, cât şi toţi locuitorii Asiei, erau un popor foarte superstiţios. Ei credeau că o amuletă de aur sau de argint cu chipul Dianei, pe care îl considerau căzut din cer, le ve aduce mult noroc şi îi va feri de rele. Acest fapt a ridicat la mare importanţă pe toţi aurarii şi argintarii, constituindu-i într-o breslă foarte prosperă. Când creştinismul, religia Dumnezeului monoteist, care interzice folosirea amuletelor şi chipurilor de aur, ca obiecte de cult, a început să se răspândească la Efes, toţi aceşti meşteşugari, făuritori de idoli, şi-au văzut meseria şi existenţa ameninţată, ceea ce a condus la răscoala argintarului Dimitrie, despre care citim în Faptele Apostolilor 19.
Acesta este contextul în care a luat naştere Biserica din Efes. Parcă nicăieri Evanghelia n-a întâlnit un pământ mai arid ca aici. După ce Aquila şi Priscila au fost expulzaţi din Roma, pe timpul împăratului Nero, s-au stabilit la Efes, unde pe lângă practicarea meseriei lor, de facere a corturilor, au semănat şi sămânţa Evangheliei, care a început să încolţească. Imediat li s-a alăturat şi Apolo, venit de la Corint. Dar lucrarea spirituală din Efes a căpătat amploare, odată cu venirea lui Pavel, în cea de-a treia lui călătorie misionară. Cartea Faptelor Apostolilor ne relatează, că în acest timp, Pavel a lucrat la Efes, trei ani de zile. Mai întâi a predicat în sinagogi, iar după împotrivirea evreilor, i-a mutat pe ucenici în şcoala lui Tiran. Lucrarea spirituală s-a dezvoltat într-o aşa manieră, încât mulţi vrăjitori s-au întors la Domnul şi şi-au ars în public cărţile de vrăjitorie. Prin mâinile lui Pavel se făceau multe minuni, oamenii se converteau la creştinism în masă, iar Evanghelia s-a răspândit, de aici pe tot teritoriul Asiei. (Faptele Apostolilor 19) Acest fapt l-a tulburat atât de mult pe argintarul Dimitrie care, când şi-a văzut câştigul în pericol, a iniţiat răscoala despre care deja am amintit, şi în urma căreia apostolul Pavel a fost nevoit să părăsească oraşul. La întoarcerea sa din a treia călătorie misionară, Pavel a stat de vorbă cu prezbiterii Bisericii din Efes, avertizându-i că după plecarea lui se vor vârâ între ei lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi că şi dintre ei se vor ridica învăţători falşi, care vor învăţa pe ucenici lucruri nimicitoare. (Fapte 20:28-30) Această prevenire s-a împlinit întocmai, după vreo patruzeci de ani, când au apărut Nicolaiţii.
După plecarea lui Pavel de la Efes, conform epistolelor sale pastorale, Timotei ar fi fost cel care a slujit Biserica mai departe. Izvoarele istorice afirmă că după Timotei, la conducerea Bisericii ar fi venit apostolul Ioan.
Dacă după Rusalii centrul lumii creştine a fost la Ierusalim, în urma persecuţiei şi împotrivirii evreilor, acesta se mută la Efes.
Spre sfârşitul secolului I, Biserica din Efes a crescut şi s-a dezvoltat atât de mult, încât în jurul anului o sută, autorităţile romane îşi exprimau îngrijorarea pentru faptul că templele păgâne au început să se golească de închinători. De aceea persecuţia s-a intensificat la Efes, care după cuvintele părinţilor Bisericii, ar fi dat lumii creştine cei mai mulţi martiri.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii din Efes?
,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur” (v2)
Atât Scriptura cât şi experienţa ne învaţă că, o biserică cu influenţă, putere şi valoare, totdeauna va fi pândită de pericolul: mîndriei, încrederii în sine şi depărtării de la dependenţa faţă de Cristos. Istoria celor douăzeci de veacuri creştine, confirmă că aceasta este panta pe care a alunecat şi Biserica din Efes. Astăzi nu se mai vorbeşte nici de Efes, nici de Biserica creştină de acolo. Centrul lumii creştine, de altădată, s-a păgânizat din nou.
Domnul Isus a cunoscut şi anticipat acest declin spiritual al Bisericii, de aceea a vrut să-l oprească încă din faşă. Mesajul pe care a vrut să li-l transmită, prin autoprezentarea pe care Şi-a făcut-o a fost acesta: ,,Biserică din Efes: Stiu că ai multe calităţi spirituale pe care Eu le apreciez, însă nu cumva să crezi că acestea sunt rezultatul propriilor tale strădanii, şi să te umfli de mândrie. Ţine minte: Eu ţin în mână cele şapte stele, nu tu! Eu umblu în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, nu tu! N-ai nimic care să nu fi primit. Eu Îmi zidesc Biserica, nu tu! Ai grijă ca nu cumva încrederea în sine, să fisureze relaţia ta cu Mine, şi să rupă dragostea dintre noi, pentru că în felul acesta ai să te pierzi.”
Observaţi că din prezentarea pe care Şi-a făcut-o Domnul Isus în faţa Bisericii, deja am anticipat tot restul scrisorii: atât cu aspectele pe care Domnul Isus le apreciază la Biserică, cât şi cu cele pe care le condamnă la ea. Prin urmare putem afirma că cel mai important lucru pentru o biserică este să-L cunoască pe Domnul Isus. Simpla cunoaştere a Domnului Isus, dacă putem să o numim aşa, ne păzeşte de pericole. Necunoaşterea Domnului Isus, ne va face să cădem în tot felul de capcane ale celui rău. Aşadar nu trebuie să ne mire faptul că apostolul Pavel, scria tot Bisericii din Efes, inspirat tot de Duhul lui Cristos: ,,Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos Tatăl Slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui” … sau: ,,să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 1:17, 3:19) Necunoaşterea lui Cristos va pune umanul în locul Divinului, şi neiubirea de Cristos va atrage iubirea de sine, care ucide orice biserică.
Avertismentul acesta este valabil nu numai pentru Biserica din Efes, ci pentru orice biserică locală, iar experienţa practică ne arată că multe biserici locale au rămas fără sfeşnic datorită mândriei şi încrederii în sine, care le-au despărţit de sursa vieţii şi a puterii.
3. Ce apreciază Cristos la Biserica din Efes?

„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit…  Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc. ” (v2,3,6)

 În primul rând, Cristos apreciază faptele făcute cu multă osteneală, de către Biserica din Efes. În Efes nu exista lenevie spirituală. În acea biserică nimeni nu trebuia împins de la spate ca să facă ceva pentru Domnul. Acolo toată lumea era receptivă la nevoile existente ale lucrării ca să le împlinească cu multă hărnicie.
În al doilea rând, Cristos apreciază răbdarea Bisericii. La Efes nimeni nu-şi ieşea din fire. Nimeni nu trântea lucrurile de pământ, atunci când ajungea la greu. Acolo nu puteai să auzi strigături, certuri şi cuvinte jignitoare la adresa celor mai slabi. Şedinţele de comitet cât şi adunările generale se desfăşurau într-o atmosferă de linişte şi de acceptare.

În al treilea rând, Cristos apreciază suferinţa neobosită a Bisericii pentru Numele Domnului. Despre martirii Bisericii din Efes deja am vorbit.
În al patrulea rând, Cristos apreciază faptul că Biserica din Efes a păstrat curată mărturia Cuvântului Lui Dumnezeu. Biserica avea acel discernământ spiritual care o făcea capabilă să deosebească între un apostol adevărat şi unul fals. Dacă în Corint, Pavel se plângea de uşurinţa cu care Biserica accepta un apostol mincinos şi o învăţătură greşită, nu acelaşi lucru era la Efes. Efesenii au ascultat avertismentele lui Pavel de la Milet, zădărnicind planurile lupilor îmbrăcaţi în piei de oi şi a prorocilor mincinoşi.
Ba mai mult decât atât, Domnul Isus aminteşte pe nume o grupare eretică, adică a Nicolaiţilor, care încercase să se infiltreze la Efes, şi apreciază faptul că Biserica a luat o atitudine fermă împotriva faptelor lor, asemănându-se în punctul acesta cu Mântuitorul.
În cele ce urmează, aş dori să spunem câteva cuvinte şi despre faptele Nicolaiţilor. Potrivit părinţilor Bisericii precum: Irineu, Clement Alexandrinul şi Tertulian, Nicolaiţii erau urmaşii lui Nicolae, unul din cei şapte diaconi, din Biserica primară, care a căzut de la credinţă. Dintre învăţăturile Nicolaiţilor, amintim următoarele: Nicolaiţii afirmau că: 1. Libertatea creştină îl plasează pe creştin deasupra păcatului, asigurându-i un fel de imunitate în faţa acestuia, aşa că păcatul nu îl mai poate afecta. 2. Din filosofia greacă au împrumutat ideea că sufletul este bun şi că materia este rea. Prin urmare, ei afirmau că trupul fiind oricum rău, nu contează ce faci cu el, şi în ce păcate îl bălăceşti, important este să ai credinţa în spirit, care este bun. 3. Ei afirmau că Harul lui Dumnezeu îi asigură creştinului un fel de protecţie, aşa că creştinul indiferent unde ar merge şi ce ar face, nu poate să i se întâmple nici un rău.
Aceste învăţături ale Nicolaiţilor au oferit creştinilor soluţia de compromis, spre a scăpa de persecuţia romană, şi spre a rezolva problema banchetelor cu carne jertfită idolilor care se terminau cu orgii sexuale. Astfel că bisericile care au aderat la aceste învăţături, precum cea din Pergam, s-au umplut de curvie şi de destrăbălare.
Nu trebuie să pierdem prea multă vreme ca să constatăm că învăţătura Nicolaiţilor, este la fel de actuală, în bisericile de astăzi, ca acum două mii de ani. Libertatea creştină şi Harul lui Dumnezeu, reprezintă şi astăzi umbrela celor care nu vor să se despartă de păcat. Ba mai mult, aceşti Nicolaiţi moderni, îi acuză pe cei care susţin sfinţirea vieţii, cu foarte multă dibăcie a vorbirii, că sunt legalişti, retrograzi, care au rămas tot la Vechiul Legământ. Adevărul este că dacă cu două mii de ani în urmă, Cristos a urât faptele Nicolaiţilor, El nu s-a schimbat nici astăzi.
4. Ce condamnă Cristos la Biserica din Efes?
,,Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi”
Creştinismul, prin excelenţă este religia iubirii. Dumnezeu este dradoste. Cristos este Mirele Bisericii, care din dragoste pentru ea, şi-a dat viaţa. În relaţia cu Cristos, noi avem marele Har cât şi unica şansă în viaţă, de a experimenta dragostea desăvârşită, după care tânjeşte inima oricărui muritor. Un creştinism golit de iubire este la fel de ineficient ca oricare altă religie.
Este recunoscut în mod unanim faptul că, iubirea este cea mai puternică forţă motrice din lume, şi nu impunerea cu forţa, simţul datoriei sau frica de moarte. Dragostea este mai tare ca moartea. Pentru fiinţa iubită ne ducem la moarte, fără să stăm măcar o clipă pe gânduri.
Dragostea faţă de Cristos este singura motivaţie suficient de puternică, care are putere să ne determine să-I fim credincioşi Domnului nostru, chiar şi în cele mai cumplite împrejurări, şi care să ne capaciteze să facem o lucrare, de care El să fie mulţumit. Lipsa dragostei faţă de Cristos, crează premisele apariţiei dragostei de sine şi de lume, deci a idolatriei. Lipsa dragostei de Dumnezeu l-a împins pe Dima la pierzare, iar prezenţa acesteia i-a dat putere lui Petru să se pocăiască. Ucenicul fără dragoste va fi oricând dispus să-L vândă pe Domnul pentru un pumn de arginţi, iar lucrătorul fără dragoste se va transforma într-o aramă sunătoare şi un chimval zângănitor. (1Corinteni 13)
Cea mai mare poruncă biblică, este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră. (Matei22:34-40) Dragostea de Dumnezeu nu se limitează la sentimente, dar nici nu le exclude, nu se limitează la minte, dar începe cu ea.
Biserica din Efes n-a fost acuzată că nu avea dragoste, ci de faptul că dragostea ei nu mai avea calitatea cerută de Dumnezeu. De fapt dragostea nu se pierde dintr-o dată, ci puţin câte puţin, şi dacă nu ne oprim la timp, s-ar putea să fie prea târziu. Trecuseră patruzeci de ani de la înfiinţarea Bisericii, şi prima generaţie de creştini, care s-au alipit cu toată inima de Domnul, plecaseră la cer. Locul lor fusese luat de o altă generaţie, care din câte se pare, s-a obijnuit mai mult cu un fel de activism religios, decât cu o umblare vie cu Domnul. Efesenii au început să se considere importanţi în lumea creştină, şi că totul gravita în jurul lor, uitând de Cel ce ţine în mână cele şapte stele, şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Ori de aici şi până la mândrie, încredere în sine şi lepădare de Domnul, nu este decât un pas.
5. Remediul propus de Isus.
,,Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui dacă nu te pocăieşti”
În primul rând, Cristos cere Bisericii să facă un proces logic al conştiinţei, pentru a identifica în trecutul ei, care a fost punctul din care lucrurile au luat o întorsătură nefericită, din punct de vedere spiritual. De aici înţelegem faptul că o biserică are capacitatea, ca sub cercetarea Duhului Sfânt, să identifice acele momente sau acţiuni care au deviat-o de la calea cea dreaptă.
În al doilea rând, Cristos cere pocăinţă. Orice păcat mărturisit poate fi iertat şi spălat în sângele Mielului.
În al treilea rând, Cristos cere Bisericii să se întoarcă la faptele dintâi. Trebuie să subliniem faptul că Cristos nu cere Bisericii să se întoarcă la dragostea dintâi, ci la faptele dintâi. Din acest fapt, putem să tragem două învăţăminte: Pe de-o parte, dragostea de Dumnezeu nu este un fel de sentimentalism lacrimogen sau zâmbăreţ, care vine şi pleacă, dupăcum îi vine la socoteală, şi care poate fi întreţinut prin spectacole religioase, de un fel sau altul, ci ajunge până la nivelul faptelor, dupăcum a spus Domnul Isus: ,,Dacă mă iubiţi veţi păzi poruncile mele”. (Ioan 14:15) Pe de altă parte, prin cuvintele amintite, Domnul Isus ne îndeamnă să facem acele fapte care aprind, reaprind şi întreţin dragostea noastră faţă de El. Chiar în sens general vorbind, există fapte care aprind şi întreţin dragostea, şi există fapte care ucid dragostea. Conform Cântării Cântărilor, anumite fapte stârnesc dragostea iar altele o înăbuse. (C.c. 2:7) De exemplu, stând departe cinci ani de soţ sau de soţie, cochetând cu alţi bărbaţi, femei sau cu pornografia, vom constata că dragostea s-a stins. De asemenea, vom constata că fidelitatea în căsnicie, investirea timpului şi energiei în relaţie, nu face altceva decât să aprindă dragostea. Tot aşa stau lucrurile şi din punct de vedere spiritual: Există fapte care ucid dragostea de Cristos şi există fapte care o aprind şi o întreţin. Biserica este îndemnată să facă acele fapte care au putere să aprindă dragostea faţă de Cristos, numite aici ,,faptele dintâi”, adică faptele pe care le-a făcut Biserica, în prima ei generaţie. Privind la începuturile Bisericii din Efes, putem identifica, cu uşurinţă, acele fapte. Amintim câteva dintre ele: umblarea sub călăuzirea Duhului nu a firii (Fapte.19:6), părtăşia zilnică cu Domnul, prin rugăciune şi Cuvânt (Fapte 19:8-12), părtăşia cu Biserica (Fapte19:8-12), ruperea oricărei legături cu păcatul (Fapte19:19), mărturisirea lui Cristos la cei din jur (Fapte19:10) etc.
6. Promisiunea făcută celor ce vor birui.
,,Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu” (v7)
Dacă creştinii trebuiau să se abţină de la a participa la mesele păgâneşti, închinate zeilor, care se terminau întotdeauna cu dansuri şi imoralitate, Cristos promite biruitorilor că le va da să mănânce o altă mâncare, cu mult mai bună. Pomul vieţii, dispărut în grădina Edenului, reapare în rai. Despre frumuseţea raiului Scriptura spune că: ,,Lucruri pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezu pentru cei ce-L iubesc.” (1Corinteni 2:9)
Scriptura ne spune că în zilele din urmă dragostea celor mai mulţi se va răci. Prin urmare scrisoarea adresată Bisericii din Efes, este mai actuală ca oricând. Să o luăm ca pe mesajul Domnului pentru noi. Astfel vom fi un sfeşnic, care luminează în lumea aceasta, şi moştenitori ai raiului lui Dumnezeu.

Anunțuri

Posted on Septembrie 13, 2014, in Predici scrise. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: