Propovăduirea lui Cristos

,,Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” (Col.1:28-29)
După ce în prima parte a capitolul întâi, Pavel prezintă câteva aspecte ale frumuseţii şi măreţiei Domnului Isus, de la versetul 24 ne spune câte ceva şi despre propovăduirea lui Cristos. Dacă Cristos este ceea ce ni s-a spus că este, şi dacă a făcut ceea ce citim în Coloseni, atunci El trebuie propovăduit cu toată dăruirea. Nici un efort nu este prea mare în ce priveşte îndeplinirea acestui măreţ obiectiv. În cele ce urmează, vă propun să observăm din Cuvântul lui Dumnezeu, câteva aspecte, legat de lucrarea propovăduirii lui Cristos.
1. Conţinutul propovăduirii. ,,Pe El Îl propovăduim noi”
Conţinutul propovăduirii creştine este Cristos. El este centrul mesajului Evangheliei. Dacă Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, dacă Cristos este taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Săi, şi dacă bogăţia slavei acestei taine se rezumă în cuvintele: ,,Cristos în voi, nădejdea slavei”, atunci propovăduirea creştină trebuie să Îl aibă în centru pe El. O propovăduire care nu este centrată pe Cristos nu este biblică. Scopul predicatorului nu este să impresioneze minţile ascultătorilor, cu tot felul de informaţii interesante, nici să le stimuleze simţurile prin diferite tehnici psihologice. Predicatorul nu este chemat să-şi distreze ascultătorii, nici să creeze spectacole care să-i facă pe oameni să se simtă bine, ci să-L prezinte pe Cristos. Caracterul şi lucrarea lui Cristos trebuie să fie liniile directoare ale propovăduirii creştine. Caracterul lui Cristos reprezintă modelul nostru de viaţă, iar lucrarea lui Cristos ne pune la dispoziţie resursele necesare conformării noastre după acest model.
2. Metoda propovăduirii. ,,Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om…”
În textul nostru, Pavel foloseşte trei termeni pentru a descrie metoda propovăduirii: propovăduim, sfătuim şi învăţăm. Fiecare din aceşti termeni subliniază câte un aspect al lucrării propovăduirii lui Cristos. Cuvântul ,,a propovădui” se referă la o proclamare publică a mesajului creştin şi corespunde cel mai bine cu ceea ce noi numim predicarea de la amvon. Termenul ,,a sfătui” se referă la o acţiune personală de a călăuzi pe cineva, în ce este drept, atunci când persoana respectivă se confruntă cu anumite probleme. Termenul ,,a învăţa” face referire la acţiunea de a ajuta, pe una sau mai multe persoane, să-şi pună bazele credinţei cu scopul de a-şi forma deprinderi pentru diferitele situaţii dificile ale vieţii. Dacă sfătuirea intervine în situaţiile de criză, învăţarea face o muncă de prevenţie a acestora. Sfătuirea joacă un rol de pompier specializat în stingerea incendiilor. Învăţarea îndepărtează factorii de risc ce ar putea produce incendiile şi crează cadrul şi premisele trăirii unei vieţi sănătoase în credinţă.
Din felul în care se exprimă Pavel, legat de metoda propovăduirii, înţelegem că trebuie să folosim orice prilej spre a-L propovădui pe Cristos: prin proclamare publică, prin sfătuirea celor aflaţi în mijlocul problemelor şi prin munca de prevenţie, în formarea deprinderilor duhovniceşti, în procesul de învăţare. Fiecare dintre aceste metode este foarte importantă, şi trebuie folosite în funcţie de oportunităţi, nevoi şi de darurile primite.
3. Mandatul propovăduirii.
Cine este chemat să-L propovăduiască pe Cristos? Pavel foloseşte verbele a propovădui, a învăţa şi a sfătui la persoana 1 plural. Asta înseamnă că nu se consideră singurul responsabil cu această lucrare. Da, este adevărat, el a avut parte de o chemare deosebită de la Dumnezeu în această privinţă, dupăcum el însuşi a afirmat: ,,Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.” (1:24-25) Întradevăr, Duhul Sfânt acordă unora din biserică daruri speciale de învăţători, păstori şi evanghelişti, care au chemarea de a se îndeletnici întru totul cu propovăduirea Evangheliei, însă marea trimitere este adresată tuturor creştinilor. Pavel îl îndemna astfel pe Timotei: ,,Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor Martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2Tim.2:2), iar în Evrei, credincioşii sunt mustraţi că deşi de mult ar fi trebuit să fie învăţători, ei au rămas tot la stadiul de prunci în Cristos. (Evr.5:12) Chiar dacă nu toţi avem posibilitatea să-L predicăm pe Cristos în faţa mulţimilor, toţi putem să oferim un sfat bun celui care are nevoie de el, şi toţi putem să învăţăm pe cineva cum să se întărească în credinţă, spre a preântâmpina căderile. Părinţii au datoria să-şi înveţe copiii, femeile în vârstă sunt chemate să le înveţe pe cele tinere să fie bune gospodine şi să-şi iubească copiii şi soţii. (Tit 2:4-5)
4. Măsura propovăduirii.
Cui trebuie să-L propovăduim pe Cristos. În textul nostru Pavel repetă de trei ori expresia ,,orice om”. Nu există restricţii. Filozofii care aveau influenţă în Colose, afirmau că privilegiul cunoaşterii era doar pentru o categorie de oameni, care deveneau iniţiaţi. Însă în biserică nu există nici un fel de restricţii. Nu există cleric şi laic, nici iniţiat şi neiniţiat. Singura condiţie cerută este să doreşti să-L cunoşti pe Cristos.
5. Scopul propovăduirii. ,,ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus”
Dupăcum deja am mai văzut şi în versetele 9-12, scopul propovăduirii lui Pavel nu este dobândirea unor cunoştinţe intelectuale, ci ajungerea la desăvârşirea în Cristos. Cunoaşterea trebuie să se transforme în caracter. Să analizăm puţin termenii acestei expresii atât de bogate în conţinut:
-să înfăţişăm. Acest termen îl mai găsim şi în Efeseni cu referire la lucrarea Domnului Isus: ,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.” (Ef.5:25-27) Aici ni se vorbeşte despre sacrificiul imens al Domnului Isus, adus cu scopul de a pregăti Biserica pentru marea zi a prezentării ei înaintea Tatălui. Aşa cum Cristos se va înfăţişa cu lucrarea Sa înaintea Tatălui, şi noi va trebui să ne înfăţişăm înaintea Lui, spre a da socoteală de lucrarea încredinţată. Dumnezeu ne-a încredinţat fiecăruia dintre noi anumite suflete cu care va trebui să ne înfăţişăm înaintea Sa. Copiii, soţul, soţia, rudeniile, vecinii, colegii, prietenii; sunt oameni pe care Dumnezeu ni i-a încredinţat spre a-i ajuta să devină desăvârşiţi în Cristos, şi pentru care ni se va cere socoteală. Dumnezeu nu ne va întreba câte conturi bancare am lăsat moştenire urmaşilor noştri, dar ne va trage la răspundere de ceea ce am făcut cu sufletele lor.
-desăvârşit. În biblie, termenul desăvârşit înseamnă: ,,la fel ca şi modelul”. Modelul nostru este Cristos. Desăvârşit, înseamnă a fi ca şi Cristos. ,,şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (3:10) În Matei 5:48 Domnul Isus spune: ,,Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”
-În Cristos. Este adevărat că standardele lui Dumnezeu nu pot fi atinse prin puterile noastre. În Cristos, este singurul loc unde se poate ajunge la desăvârşire. Biblia nu este o carte utopică. Ea nu ne prezintă standarde care nu pot fi atinse. Când Dumnezeu ne cere să fim desăvârşiţi, El ne-a şi pregătit toate resursele spre a putea ajunge astfel. Aceste resurse sunt depozitate în Cristos: ,,Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (2:10) În capitolele următoare, Pavel prezintă ce înseamnă a fi în Cristos.
6. Preţul propovăduirii.
Oare a-L propovădui pe Cristos, este un lucru uşor sau un lucru greu? Haideţi să-l întrebăm direct pe Pavel. În versetele 24 şi 29, Pavel descrie prin 3 cuvinte preţul propovăduirii lui Cristos: suferinţă, muncă şi luptă. Să le luăm pe rând:
-Suferinţa propovăduirii lui Cristos. ,,Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” (v 24) Când am citit acest verset mi-am pus fireasca întrebare: Oare există ceva ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, şi pe care trebuie să-l completeze Pavel, prin suferinţele sale? Dacă răspunsul este nu, atunci versetul nu are sens, dar dacă răspunsul este da, se ridică întrebarea, ce anume lipseşte suferinţelor lui Cristos? Studiind viaţa lui Pavel, vom vedea că acel ceva nu este altceva decât suferinţa pentru propovăduirea lui Cristos. Când Domnul i s-a aratat, în vedenie, lui Anania din Damasc, i-a spus acestuia despre Pavel: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Nemurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Fap.9:15-16) Biblia vorbeşte despre două cruci diferite: crucea lui Cristos şi crucea creştinului. Cristos a suferit crucea pentru obţinerea mântuirii, iar noi trebuie să suferim crucea pentru răspândirea Evangheliei. Adevărata lucrare de propovăduire a Evangheliei, nu aduce aclamaţii şi lauri propovăduitorului, ci mai degrabă huiduieli şi prigoniri. Îndeplinirea acestei misiuni nu îl transformă pe lucrător într-o vedetă ci mai degrabă într-un proscris. Citind 1 şi 2 Corinteni, vom constata că vedetele bisericii nu făceau parte din rândurile adevăraţilor apostoli ci din rândurile celor falşi.
-Munca propovăduirii lui Cristos. ,,Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” Propovăduirea lui Cristos implică muncă. Această muncă nu este una uşoară. Ea implică pregătirea vieţii mesagerului, cât şi pregătirea mesajelor de propovăduit. Timpul petrecut în faţa Scripturii, munca de cercetare şi de sfinţire este una dificilă. Apoi urmează timpul alocat diferitelor întâlniri, munca predicării publice şi de la om la om.
-Lupta. ,,Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup; ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,” (2:1-2) Lupta la care se referă Pavel este lupta în rugăciune pentru îmbărbătarea inimilor, unirea în dragoste şi cunoaşterea lui Cristos. Sunt foarte importante aceste trei lucruri pentru care se luptă Pavel în rugăciune. De îmbărbătarea inimilor este mare nevoie datorită atâtor factori descurajatori din jurul nostru. Un om descurajat este un om înfrânt. Curajul este acela care ne relansează în lupta credinţei. Cât despre unirea credincioşilor, Pavel nu este adeptul unei unităţi, cu orice preţ şi în jurul oricărui scop. Sunt atâtea scopuri greşite care îi uneşte în viaţă pe oameni: Pe Pilat şi pe Irod, i-a unit scopul de a-L omorâ pe Cristos. Pe Amnon, l-a unit de Tamar pofta cărnii. Pe beţivi îi uneşte plăcerea de pahar. Pe hoţi îi uneşte mirosul banilor. Problema este că, de cele mai multe ori, adevăratele motivaţii ale oamenilor nu sunt declarate, ci ascunse. Nu odată s-a întâmplat ca anumiţi aşa zişi credincioşi să se adune la rugăciune, iar după câţiva ani, rezultatul să fie un act de curvie, deoarece motivaţia care i-a dus împreună, de la început, n-a fost una bună. De aceea, înaintea lui Dumnezeu este mai important, de ce faci un anumit lucru decât ceea ce faci. Pavel se luptă ca credincioşii să fie uniţi în dragoste. Pavel nu se joacă cu cuvintele. Dacă l-am întreba la ce fel de dragoste se referă, sigur ne-ar trimite la 1 Corinteni 13. Deasemenea Pavel se luptă în rugăciune ca ei să capete bogăţiile plinătăţii de pricepere, şi să-L cunoască pe Cristos. De ce este importantă această cunoaştere a lui Cristos? Răspunsul îl avem în versetele 4 şi 5 din capitolul 2: ,,Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare. Căci măcarcă Sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul Sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.” Doar cei care-L cunosc pe Cristos pot face faţă vorbirilor amăgitoare şi pot rămâne tari în credinţă.
În încheiere aş dori să mai observăm, din versetul 29, încă un lucru foarte important, la capitolul preţul propovăduirii: ,,Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” Aici Pavel ne prezintă două perspective ale luptei propovăduirii: Pe de-o parte, Pavel munceşte şi se luptă, pentru îndeplinirea acestui scop, iar pe de altă parte, Dumnezeu lucrează după puterea tăriei Lui, în Pavel. Întrebarea mea este următoarea: Pot acţiona aceste două forţe independent una de cealaltă? Sau cu alte cuvinte, va lucra Dumnezeu după puterea tăriei Lui, în mine, în timp ce eu stau cu mâinile în sân? Nicidecum! Puterea lui Dumnezeu acţionează doar în cei care muncesc şi se luptă. De fapt, asta înseamnă credinţă, să te ridici şi să te apuci de treabă. Credinţă înseamnă, ca la porunca Domnului, să-ţi ridici patul şi să umbli, sau să te arunci în valuri pentru a merge pe apă. Apa nu te va ţine câtă vreme te ţi morţiş de barcă, nici iordanul nu se va despica câtă vreme nu ai curajul să-ţi uzi în el talpa piciorului. Puterea lui Dumnezeu este pentru cei care ascultă de El, chiar dacă porunca li se pare imposibil de împlinit. De fapt toate poruncile lui Dumnezeu sunt imposibil de împlinit, prin puterile noastre. Dar numai cei care se pun pe treabă vor vedea că Dumnezeu a pregătit toate resursele necesare spre a-I putea fi ascultători.