Locul vindecărilor miraculoase în lucrarea lui Isus

Subiectul vindecărilor supranaturale, a constituit din totdeauna o problemă de actualitate, în lumea creştină. Întrebări precum: Face Dumnezeu astfel de minuni şi astăzi?… Mai există daruri spirituale de vindecare în biserică?… Ce trebuie să fac pentru ca să fiu vindecat?… Cât de mult trebuie să mă preocupe acest subiect?… şi multe altele de felul acesta, stârnesc curiozitatea şi interesul multor creştini ai zilelor noastre. Răspunsurile care se oferă, de obicei, la astfel de întrebări, se înscriu pe o paletă destul de largă şi variată, în funcţie de diferitele nuanţe teologice. Însă, pentru a fi obiectivi şi biblici, pe această temă, consider că ar trebui să pornim, în demersul căutărilor noastre, de la un alt set de întrebări, şi anume: Ce loc au ocupat vindecările miraculoase, printre priorităţile de lucrare ale Domnului Isus, în timpul celor trei ani şi jumătate, ai Săi pe pământ? Câtă importanţă a acordat El acestui segment de activitate? Care este scopul pe care l-a urmărit El, când a făcut acest tip de minuni?
Dintr-un anume punct de vedere, vindecările săvârşite de Domnul Isus sunt unice în felul lor, deoarece ele fac parte din acele minuni, care au ca scop să confirme că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, conform Ioan 20: 30-31: ,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu Sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”
Însă din alt punct de vedere, vindecările Domnului Isus, îşi găsesc continuare în lucrarea apostolilor, şi apoi a urmaşilor acestora, conform cuvintelor Mântuitorului: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl: şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” (Ioan 12:12-13)
Aşadar, dacă vrem să cunoaştem ce loc trebuie să ocupe vindecările supranaturale în lucrarea Bisericii, trebuie să cunoaştem ce loc au ocupat acestea în lucrarea Întemeietorului ei. Dumnezeu nu-şi schimbă principiile şi nici priorităţile. Cine îndrăzneşte să pretindă că face lucrarea lui Cristos, dar după alte criterii, decât ale lui Cristos, este un impostor, un fals slujitor al Domnului, iar la judecată va face parte din acea categorie care va rosti şi va auzi următoarele: ,,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Mat. 7:22-23) Aşadar, cunoaşterea modului de lucru al Domnului Isus, în cazul de faţă vindecările, ne oferă şi un test după care putem face diferenţa între, o lucrare autentică de vindecare şi o lucrare de rătăcire a Satanei, de a cărei existenţă suntem avertizaţi: ,,Căci se vor scula Cristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” (Mat. 24:24) Un lucru este cert: Slujitorul lui Cristos, lucrează după modelul lui Cristos.
Deci: în cele ce urmează, vă propun să descoperim: Locul vindecărilor miraculoase în lucrarea Domnului Isus. Cel mai potrivit text biblic de plecare, care ne oferă cele mai multe informaţii pe acest subiect, este: Luca 5: 17-26: ,,Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog, şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei, şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi Sunt iertate!” Cărturarii şi Fariseii au început să cârtească, şi să zică în ei înşişi: „Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice: „Păcatele îţi Sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te, şi umblă?” Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: -,Ţie îţi poruncesc” a zis El slăbănogului „scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă” Şi numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. Toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”
1. Scopul principal al lucrării Domnului Isus n-au fost vindecările ci învăţătura. (v 17)
Este adevărat că obiectivul principal al întrupării Domnului Isus, în această lume, a fost Jertfa, însă până la momentul acesteia, pe parcursul anilor de lucrare, scopul Său principal n-au fost vindecările ci învăţătura. El este Marele Profet prezis de către Moise în vechime şi de care poporul va trebui să asculte. (Deut. 18: 15) Prin El Dumnezeu ne oferă cea mai înaltă formă a revelaţiei de Sine. (Evr. 1 : 1.3) El a venit să ne aducă învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu. (Predica de pe munte, pildele, etc ) Vorbirea Lui era cu deplină autoritate nu ca a cărturarilor şi fariseilor. Analizând lucrarea Domnului Isus, aşa cum ne este descrisă de către cei patru evanghelişti, vom constata că vindecările, şi în general minunile, n-au fost decât evenimente detaliu, în lucrarea de propovăduire a Evangheliei. În textul nostru, Isus se afla în casă şi învăţa noroadele. Vindecarea slăbănogului, n-a fost decât o părticică din ampla lucrare a Domnului de propovăduire a Evangheliei, şi după cum vom vedea mai târziu, scopul ei a fost legat tot de aceasta. Acelaşi tipar poate fi întâlnit în multe din minunile Domnului Isus. (Luca 4:31-37, Luca 5: 1-11, Luca 6: 1-11, Luca 6: 17-19, Luca 9: 10-17, etc )
Ca o primă concluzie: Vindecările miraculoase nu reprezintă scopul principal al Bisericii ci propovăduirea Evangheliei. Misiunea principală a Bisericii, conform marii trimiteri, este să propovăduiască Evanghelia la orice făptură. (Matei 28: 19-20, Marcu 16: 15-16) Dumnezeu poate alege ca în anumite situaţii, hotărâte de El, să întărească lucrarea de predicare a Evangheliei, prin semne şi minuni, şi lucrarea autentică de predicare a Evangheliei va fi confirmată de către Dumnezeu, într-un fel sau altul, după cum consideră El de cuviinţă. (Marcu 16: 17-20)
Cât despre o lucrare în care priorităţile sunt răsturnate: adică scopul principal sunt minunile iar Cuvântul este neglijat, nu putem afirma decât că este o lucrare de rătăcire a Satanei.
2. Vindecarea miraculoasă are loc doar atunci când se întâlnesc: voia lui Dumnezeu cu credinţa omului. (v 17-1)
Iată două condiţii esenţiale care trebuie să se întrunească pentru săvârşirea unei vindecări miraculoase. Nu se poate una fără cealaltă. Trebuie neapărat ca Dumnezeu să vrea, iar omul să creadă. Aspectul acesta reiese foarte clar, în cazul vindecării leprosului: ,,Isus era într-una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu faţa la pământ, L-a rugat, şi I-a zis: „Doamne dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus a întins mâna, S-a atins de el, şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţit!” Îndată, l-a lăsat lepra.” (Lc. 5: 12-13) Cu alte cuvinte, leprosul a zis: Ştiu că poţi să mă curăţeşti, şi asta înseamnă credinţă, ceea ce nu ştiu, e dacă vrei să faci lucrul acesta. În cazul de faţă, Domnul Isus a răspuns: ,,Da, voiesc, fii curăţit!” Dar oare la toate rugăciunile pentru vindecare, Dumnezeu răspunde: ,,Da, voiesc, fii curăţit?” Avem suficiente exemple în Scriptură, ca să vedem că lucrurile nu stau chiar aşa. David s-a rugat şi a postit şapte zile pentru copilul său bolnav, cerând ca Dumnezeu să-l vindece, şi n-a fost ascultat, deoarece, boala şi moartea copilului, au fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul său. (2Sam. 12: 15-18) Pavel, care a vindecat pe mulţi, s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu să-l vindece şi pe el, şi totuşi n-a fost ascultat, deoarece boala, în cazul său, a fost un ţepuş permis de Dumnezeu, care să-l menţină într-o stare de smerenie. (2Cor. 12: 7-9) Neprihănitul Iov, care exclama: ,, Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi;” (30:20), n-a fost ascultat pentru că, în cazul său, boala a fost metoda lui Dumnezeu de încercare.
Aşadar, noi trebuie să credem într-un Dumnezeu care poate oricând să vindece, în mod miraculos, dar în acelaşi timp, trebuie să avem călăuzirea Duhului Sfânt, pentru a descoperi timpul şi locul, în care Dumnezeu are în plan să facă o astfel de minune.
3. Prioritatea numărul unu, în rezolvarea problemelor omului, este iertarea păcatelor nu vindecarea (v20)
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, urgenţa majoră, în rezolvarea problemelor omului, este iertarea păcatelor, nu vindecarea. Boala trupească afectează doar viaţa aceasta, care este doar cât un lat de mână, pe când păcatul afectează şi viaţa de dincolo, care este veşnică. De pe targă se poate ajunge direct în rai, dar cu păcatul neiertat se ajunge în iad. Sănătatea trupească este de mult mai mică însemnătate în comparaţie cu iertarea păcatelor. Pentru a sublinia această diferenţă, Domnul Isus, care a vindecat ciungi şi orbi, a mers până acolo încât a spus: ,,Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Mat.5:2-30)
4. Vindecarea miraculoasă are ca scop să confirme că Isus are putere să ierte păcatele
Pentru a echilibra balanţa, este momentul să afirmăm, că Dumnezeu este interesat şi de sănătatea trupului nostru. Isus Cristos a purtat pe cruce nu numai păcatele ci şi bolile noastre. (Isaia 53) Împlinirea poruncilor Sale, are efect nu numai asupra sufletelor ci şi asupra trupurilor noastre, după cum citim în Scriptură: ,,Fiule, nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale, şi-ţi vor aduce multă pace… Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău, şi răcorire oaselor tale.” (Prov. 3:1,2,7,8)
Ceea ce doresc să subliniez, este că Dumnezeu, de cele mai multe ori, realizează şi păstrează sănătatea trupului nostru, prin remedii naturale, sau potrivit acelui cadru pe care tot El l-a creat pentru aceasta. O viaţă trăită în curăţie morală şi cumpătare, potrivit Scripturii, are efecte benefice nu numai pentru suflet ci şi pentru trup. Este recunoscut pe cale medicală, că excesele, dependenţele, viciile şi anormalităţile dăunează grav sănătăţii. Mare parte din bolile de care suferă omenirea sunt pe bază nervoasă. A ajuns deja un stereotip, recomandarea medicului, la o viaţă fără stres. Dar nu tot aşa zice şi Scriptura? : ,,Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Fil.4:6-7) De stres se poate scăpa doar aruncând problemele, prin rugăciune, asupra lui Dumnezeu. Acest lucru ne va păzi inimile şi gândurile, sau în termeni medicali, ne va păzi de bolile de inimă şi de cele psihice. Dumnezeu a aşezat în trupul nostru sisteme de apărare contra bolilor. Dumnezeu a aşezat în plante, în sol şi în tot mediul înconjurător, substanţe care să asigure şi să păstreze sănătatea trupului nostru. Dumnezeu a dat înţelepciune oamenilor, ca prin ceea ce noi numim medicină, să se descopere tratamente şi tehnici de asigurare a sănătăţii trupului. Prin urmare, când suntem bolnavi, cu credinţa într-un Dumnezeu, preocupat şi de sănătatea trupurilor noastre, şi cu rugăciune către El care vindecă, trebuie să apelăm cu încredere, la toate aceste resurse, pe care tot El ni le-a pus la dispoziţie, iar dacă, la un moment dat, vom înţelege că scopul Său, este să păstreze în trupul nostru o anumită boală, cu siguranţă şi aceasta va fi tot spre binele nostru, chiar dacă nu totdeauna pricepem acest lucru. (Rom. 8:28)
Dar uneori există situaţii de boală, în care medicina se vede total neputincioasă şi depăşită, iar Dumnezeu alege să vindece în mod supranatural, iar rezultatul este o minune. Ceea ce vreau să subliniez, este că de cele mai multe ori, când Dumnezeu procedează în felul acesta, scopul Său este unul mai înalt decât vindecarea celui bolnav. În acele situaţii, Dumnezeu doreşte să se descopere pe Sine oamenilor, ca Stăpân al tuturor lucrurilor, şi să-i motiveze la credinţă şi pocăinţă. Acesta este şi cazul textului nostru. Scopul vindecării slăbănogului, a fost să demonstreze celor prezenţi, că Isus are putere să ierte păcatele. Aşteptarea lui Isus, după înfăptuirea acestei minuni, era ca toţi să cadă în genunchi înaintea Sa, să-L recunoască ca Mesia, şi să-L roage să le ierte şi lor păcatele, la fel cum a făcut-o Petru, în urma altei minuni săvârşite de Domnul Isus. (Lc.5:8) Lucrul acesta însă nu s-a întâmplat, ci fariseii şi învăţătorii Legii prezenţi la această minune, au început să lupte împotriva lui Isus.
Aşadar vindecările miraculoase ţintesc mai departe decât bunăstarea fizică a celui bolnav, şi anume spre arătarea Slavei lui Dumnezeu, spre a-i motiva pe oameni la credinţă, după cum citim şi despre boala orbului din naştere: ,,s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9:3)
În concluzie:
Dumnezeu face vindecări miraculoase şi astăzi. Dar marele falsificator face şi el semne şi minuni ca să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. În sensul acesta, este interesant de observat duelul dintre Moise şi vrăjitorii lui Faraon, în cazul celor zece urgii din Egipt. Până la urmă, slujitorii Diavolului trebuie să se resemneze şi să spună: ,, Aici este degetul lui Dumnezeu!” (Ex. 8:19) Aşadar confuzia este numai până la o vreme, iar Dumnezeu va ieşi biruitor de fiecare dată.
Cum putem face diferenţa între o lucrare autentică de vindecare miraculoasă şi alta diabolică? Văzând care este făcută în spiritul de lucru al lui Isus şi care nu este făcută în felul acesta: Vindecarea miraculoasă nu reprezintă obiectivul principal al Bisericii ci propovăduirea Evangheliei. Vindecarea miraculoasă are loc atunci când se întrunesc cele două condiţii: voia lui Dumnezeu şi credinţa bolnavului. Vindecarea nu reprezintă prioritatea numărul unu în rezolvarea problemelor omului ci iertarea păcatelor. Vindecarea miraculoasă are ca scop arătarea Slavei lui Dumnezeu şi confirmarea faptului că El poate să ierte păcatele.