Binecuvântarea este mai mult decât te aștepți

   ,,Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Genesa 32:26)

   Îți dorești ca Dumnezeu să te binecuvânteze într-un mod cu totul special? Te rogi mult să primești binecuvântarea? Acesta este un lucru foarte bun. Dar oare ști ce ceri? Binecuvântarea este mai mult decât crezi.

   De multe ori, noi credem că binecuvântarea lui Dumnezeu se rezumă la o casă confortabilă, la o nevastă frumoasă, la o sănătate de fier și la un post de manager într-o firmă de succes. Da, și acestea sunt binecuvântări care vin tot de la Dumnezeu, și sunt numite binecuvântări materiale. Problema este că, uneori ne focusăm atât de mult asupra lor încât nu mai vrem să știm nimic despre altceva. Dar binecuvântarea lui Dumnezeu este mult mai mult decât atât. Binecuvântările spirituale sunt mult mai valoroase decât cele de ordin fizic. Primele sunt trecătoare, pe când ultimele sunt eterne. În anumite situații, Dumnezeu este nevoit să ne tragă de sub nas aceste binecuvântări perene, doar ca să ne deschidă apetitul către cele veșnice. Procesul nu se desfășoară fără o anumită suferință, dar dacă privim lucrurile din perspectiva rezultatului, putem afirma cu certitudine că se merită.

   Printr-o asemenea experiență a trecut și Iacov. Cred că cel mai mare merit al său, este acela de a-și fi dorit cu orice preț să primească binecuvântarea. S-a luptat până și cu un înger pentru aceasta. Bietul de el, nu știa ce cere! A avut multe de suferit de pe urma dorinței sale ,,extravagante”. Dar în final n-a avut nimic de regretat. Ceea ce a primit a fost infinit mai valoros decât ceea ce a trebuit să piardă.

   Binecuvântările cele mai mari sunt rezervate oamenilor care nu se sperie de prețul pe care l-ar avea de plătit. Asta nu înseamnă că ele ne sunt date pe bani, ci că pentru a le primi trebuie să fim gata să ne lepădăm de tot ce avem. Dar vom mai reveni asupra acestui aspect.

   Dacă încă mai doriți să fiți binecuvântați, vă invit să o luăm din loc, pe urmele lui Iacov și să învățăm lecțiile pe care le-a învățat și el despre binecuvântare.

1. Binecuvântarea este mai mult decât lucrurile materiale.

Negreșit, Iacov a fost un om foarte bogat. Însă Dumnezeu l-a trecut, în câteva rânduri, prin niște situații foarte critice, pentru ca să înțeleagă că bogățiile materiale, în fond valorează foarte puțin. Cu siguranță, posesiunile materiale sunt o binecuvântare pentru cel care are parte de ele. Însă de o binecuvântare și mai mare are parte, cel care știe cât de neînsemnate sunt acestea, în comparație cu altele. Teoria sună foarte simplu, dar ca să-ți însușești practic acest principiu, poate presupune un drum destul de anevoios. Nici Iacov nu l-a parcurs foarte ușor.

  A trebuit să părăsească totul chiar din ziua plecării sale la Laban. Mergea cu mâinile goale spre Mesopotamia, fără certitudinea că se va mai întoarce vreodată la lucrurile pe care le lăsase în urmă. Dar pentru că era un om puternic, și pentru că Dumnezeu era cu el, a reușit să adune, în ciuda împotrivirilor lui Laban, în numai douăzeci de ani, o avere de invidiat. Nu intru în detalii. Însă în drumul de întoarcere acasă, în două rânduri, a trebuit să înțeleagă cât de lipsită de valoare este averea, în fața amenințării cu moartea, din partea lui Laban iar apoi din partea lui Esau. În fața inevitabilului aceasta își pierde orice importanța. Viața este o binecuvântare mult mai prețioasă decât aurul. Ce-ai mai putea face cu milioanele dacă mori?

   La bătrânețe, chiar de bună voie, Iacov părăsise pentru totdeauna Canaanul împreună cu toate lucrurile pe care le agonisise, deoarece descoperise o binecuvântare mult mai valoroasă decât acestea: familia. Cu cincisprezece ani în urmă își pierduse fiul. Iar acum l-a regăsit. Atunci a înțeles că binecuvântarea de a fi din nou împreună este cu mult mai valoroasă decât toate bogățiile lumii, și că pentru a o dobândi merită să renunțe la ele. Oare de ce unii dintre noi ajungem să ne dăm seama de importanța familiei abia după ce o pierdem? De ce să nu ne prețuim părinții, soțul, soția și copii până încă îi mai avem. De ce am permite unor lucruri neînsemnate, precum banii, casele sau mașinile, să ne înstrăineze de aceștia? De ce n-am vrea să pricepem că există binecuvântări mai valoroase decât lucrurile materiale?

2. Binecuvântarea este mai mult decât frumusețea fizică.

-Din prima zi a ajungerii sale la Laban, privirea lui Iacov fu sedusă în mod irezistibil, de chipul angelic al Rahelei. A fost dispus să devină sclavul lui Laban, pentru o perioadă de șapte ani, doar ca să o aibă pentru sine. Dar lucrurile nu aveau să fie atât de simple, deoarece Iacov ceruse binecuvântarea. Iar Dumnezeu trebuia să-l învețe că binecuvântarea este mai mult chiar și decât frumusețea fizică.

   De multe ori am auzit următoarea întrebare: Cum este posibil ca un bărbat să-și petreacă toată noaptea nunții cu o femeie pe care o crede mireasa lui, și doar a doua zi să observe că este soră-sa. Unii spun că din moment ce erau surori trebuie să fi semănat între ele. Am cunoscut și eu surori gemene pe care nu le puteam deosebi una de cealaltă. Într-o excursie de grup, după ce am discutat puțin cu una dintre ele, m-am luat cu alți participanți, apoi m-am întors la ea și am zis: ,,Deci, după cum îți spuneam adineaori…”  Ea m-a întrerupt și mi-a zis: ,,Mie nu mi-ai spus nimic. Ai vorbit cu sora mea.” Rușinat mi-am cerut scuze pentru grava confuzie. Ea m-a liniștit zicându-mi că nu sunt singurul făptaș. Recunosc că mi-ar fi fost dificil dacă aș fi hotărât să mă căsătoresc cu una dintre ele și dacă aș fi dat peste un socru ca și Laban. Însă în cazul Leii și Rahelei, tocmai diferența dintre ele era elementul esențial. Lea era urâtă, pe când Rahela era frumoasă. Nu era chiar atât de ușor să le confunzi una cu cealaltă.

   Cred că există trei explicații pentru orbirea lui Iacov, ultima fiind cea mai importantă. Prima explicație: La nunți, de obicei se bea mai mult decât se cuvine, așa că nu de puține ori se întâmplă ca bărbații să-și confunde nevestele cu alte femei. A doua explicație: În Mesopotamia exista un ritual potrivit căruia, mireasa trebuia să fie acoperită complet de voal în timpul nunții, iar mirii să consume evenimentul din camera nupțială într-un întuneric beznă. Acest obicei a fost speculat cu abilitate de către șmecherul Laban, spre a-și duce la îndeplinire propriile planuri. A treia și cea mai importantă explicație: Dumnezeu l-a orbit pe Iacov pentru a-l face să înțeleagă că există binecuvântări mai mari decât frumusețea fizică. Numai așa se explică sterilitatea ulterioară a Rahelei, urmată de moartea ei prematură. Unii întreabă, de ce n-a strigat Lea? De ce nu l-a oprit pe Iacov, în noaptea aceea oarbă, dezvăluindu-și identitatea? Dar vă întreb eu: Ce cuvânt puteau să aibă niște fete vândute ca niște sclave, de către un tată, care potrivit culturii, avea drept de viață și de moarte asupra lor?

   Dar Dumnezeu însuși complota împotriva dorințelor lui Iacov, ca să-l învețe că există binecuvântări mai valoroase decât frumusețea fizică. Lea născu mulți copii în timp ce Rahela rămânea stearpă. Faptul acesta nu trebuie interpretat prin prisma culturii contemporane, în care a crește un câine este mai la modă decât a crește un copil, ci prin prisma culturii de atunci. Faptul de a fi o femeie stearpă era considerat un mare blestem. Dar după ce Domnului i se făcu milă de Rahela dându-i și ei doi copii, aceasta muri în jurul vârstei de patruzeci de ani, și fu îngropată lângă drum, în preajma Bethlehemului. Cunoscându-l pe Iacov nu pot crede că nu a încercat să se târguiască cu Dumnezeu zicându-i: ,,Doamne ți-o dau pe Lea, în plus îți dau și cele două concubine, numai nu mi-o lua pe Rahela.” Dar Dumnezeu n-o voia decât pe ea.

   Odată cu moartea Rahelei, toată dragostea lui Iacov se transferase asupra lui Iosif. Semăna leit cu mama lui. Privindu-l o vedea pe Rahela. Și Dumnezeu i-l luă și pe el. Cu siguranță, Iacov ar fi renunțat cu dragă inimă la toți ceilalți unsprezece fii ai săi, doar ca să-l cruțe pe Iosif. Dar trebuia să învețe că există binecuvântări mai prețioase decât frumusețea fizică. Și a învățat. De unde știm? Când a dat fiilor săi ultimele instrucțiuni cu privire la îngroparea sa, a cerut să fie îngropat nu lângă Rahela, ci lângă Lea, în peștera în care se mai aflau: Avraam, Sara și Isaac. În acel moment nu mai exista nici o diferență între trupul Leii și al Rahelei. Erau ca două gemene ușor de confundat una cu cealaltă.

3. Binecuvântarea este mai mult decât sănătatea.

   Aici este suficient să amintim faptul că prețul plătit de Iacov în schimbul binecuvântării a fost o infirmitate fizică pe care a târât-o după el toată viața. Înainte de a fi binecuvântat, a trebuit să fie lovit bine de tot, de către un înger al Domnului, ca să rămână șchiop pentru toată viața. De ce? Probabil din același motiv pentru care Pavel a trebuit să poarte țepușul. Să nu se îngâmfe. Mândria oprește binecuvântarea. Smerenia o declanșează. Când plesnim de sănătate riscăm să devenim mândri, deci să pierdem binecuvântarea. Țepușul ne păstrează smeriți, deci conectați la izvorul binecuvântării. Așadar, există binecuvântări mai mari chiar și decât sănătatea. Una dintre ele ar fi smerenia.

4. Binecuvântarea este mai mult decât puterea.

   Iacov era un fel de șef de trib. Potrivit tradiției, avea autoritate asupra întregii sale familii. Înaintea plecării sale în Egipt avea sub comanda lui vreo șaptezeci de suflete. E o binecuvântare să ai putere peste alți oameni. Numai că într-o zi fiul său Iosif a avut un vis, pentru care Iacov a fost silit să-l mustre, în ciuda dragostei speciale pe care i-o purta. Soarele, luna și unsprezece stele s-au aruncat cu fața la pământ în fața flăcăului. Prea de tot. Atentat la autoritate. Așa ceva nu se poate. Cu toate acestea a sosit vremea când Iacov s-a plecat în fața lui Iosif. A înțeles că există binecuvântări mai mari decât autoritatea. Mare binecuvântare pentru un bătrân care înțelege că a sosit vremea să se lase călăuzit de către copilul său, chiar dacă acesta este cu mult mai tânăr.

   În concluzie:

   Dar care este cea mai mare binecuvântare? Iacov avea să găsească răspunsul la această întrebare, cu puțin timp înainte de moartea sa. Iar el avea să ne dezvăluie acest secret în cuvintele de rămas bun adresate fiilor săi. Cea mai mare binecuvântare este să fi înrudit cu Șilo. Oare nu aceasta era esența binecuvântării promise lui Avraam și moștenită de către Iacov? Pentru faptul de a fi fost ales de către Dumnezeu, să îl poarte pe Mesia în coapsele sale, a meritat prețul plătit. Povara cinstei de care era învrednicit, trăgea în cumpănă cu mult mai greu decât niște suferințe temporare. Iacov murea fericit. N-a trăit degeaba. 

   Dar în cazul nostru, cum stau lucrurile cu cea mai mare binecuvântare? Pentru noi cea mai mare binecuvântare este să fim frați cu Domnul Isus, care nu este altul decât Șilo din profeția lui Iacov. El este sursa tuturor binecuvântărilor. (Efeseni 1:3) Nici un preț pe care ar trebui să-l plătim nu este prea mare pentru a-L avea. Cristos ni se oferă gratuit, dar pentru a-l dobândi trebuie să ne lepădăm de tot ce avem. Amintiți-vă de cuvintele Domnului Isus din Matei 16:24-26, de pilda comorii ascunsă în țarină cât și de exemplul apostolului Pavel descris în Filipeni 3.

   Tu ai parte de cea mai mare binecuvântare? La câte ești dispus să renunți pentru ea? Doar cei care-L au pe Cristos pot afirma cu tărie că n-au trăit degeaba. Ceilalți mai devreme sau mai târziu vor trebui să constate că toate celelalte binecuvântări sunt inconsistente.