Desăvârşiţi în Cristos

În mesajul anterior, am văzut că scopul lucrării apostolului Pavel, îl găsim prezentat în Coloseni 1:28-29: ,,Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” Obiectivul său a fost să înfăţişeze pe orice om desăvârşit în Cristos, adică asemenea chipului Său. Dar întrebarea legitimă care se ridică este următoarea: Cum se ajunge la starea de desăvârşit în Cristos? Care sunt etapele care trebuie parcurse în această direcţie? Răspunsul îl găsim în Coloseni 2: 6-7, versete care reprezintă şi textul nostru de bază de astăzi: ,,Astfel, deci, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.”
Conform textului biblic citat, drumul spre desăvârşirea în Cristos, presupune două etape: un act iniţial al primirii lui Cristos în inimă şi un proces de o viaţă al umblării cu Cristos. Sunt câteva întrebări care trebuie puse în acest moment al dezbaterii noastre: A fi desăvârşit în Cristos este tot una cu a fi mântuit? Dacă a fi desăvârşit în Cristos, înseamnă a avea un caracter ca a lui Cristos, întrebarea este, are Dumnezeu vreun plan şi pentru cei care nu vor să fie asemenea Chipului Fiului Său? Din câte înţeleg eu din Scriptură, constat că Dumnezeu nu are decât un singur plan de mântuire, şi acesta este prezentat astfel în Romani 8:29: ,,Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi”. Deci: a fi mântuit, a fi desăvârşit în Cristos sau a fi asemenea Chipului Fiului Său, sunt unul şi acelaşi lucru. O altă întrebare este următoarea: se poate ajunge la mântuire parcurgând doar una din etapele prezentate de Pavel în 2:6? Este suficient doar să-L primeşti pe Cristos în inimă ca mântuitor, fără a umbla întreaga viaţă în El? De-a lungul istoriei, s-au ridicat mulţi propovăduitori care au susţinut ideea că pentru mântuire, este destul dacă ai avut un moment în viaţă când ai rostit o rugăciune, ai ridicat o mână la un serviciu de evanghelizare, şi ai luat o hotărâre de a-L primi în viaţa ta pe Cristos ca mântuitor, şi că nu este necesar ca ulterior să umbli tot restul vieţii în ascultare de El. Dar Pavel ne avertizează să nu ne lăsăm înşelaţi de cei care propovăduiesc astfel de înşelăciuni: ,,Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (2:8) La mântuire se poate ajunge doar parcurgând amândouă aceste etape: primindu-L pe Cristos în inimă şi apoi trăind în ascultare de El întreaga viaţă. Încă din capitolul 1 Pavel ne-a spus că Cristos ne va ajuta să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu sfinţi, fără prihană şi fără vină, negreşit dacă rămânem şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să ne abatem de la nădejdea Evangheliei. (1:22-23) Se vorbeşte de a rămâne neclintiţi în credinţă, pentru că umblarea noastră zilnică cu Dumnezeu se realizează prin credinţă. Prin expresia: ,,după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,” Pavel afirmă că nu se poate una fără cealaltă. Mântuirea nu presupune doar primirea lui Cristos ci şi umblare cu El.
Dacă vreau să merg cu maşina de la Arad la Bucureşti, sunt importante două lucruri: În primul rând, trebuie să mă asigur că am pornit-o în direcţia bună, ca nu cumva după mai multe ore de mers să mă trezesc la Budapesta. În al doilea rând, trebuie să conduc cu atenţie în fiecare moment al călătoriei mele. Faptul că am pornit-o pe drumul cel bun, nu înseamnă că am şi ajuns la destinaţie. A fi pe direcţia bună, nu înseamnă că deja pot dormi liniştit la volan, cu gândul că mă voi trezi la Bucureşti. Dacă gândesc în felul acesta, s-ar putea să mă trezesc în altă parte. Încă sunt suficiente pericole care mă pot împiedeca în a ajunge la destinaţie. Tot aşa stau lucrurile şi în ce priveşte mântuirea. În Apocalipsa 2:10 Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: ,,Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”, iar Petru spune fraţilor: ,,că veţi dobîndi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.” (1Pet.1:9) Din punct de vedere al lui Dumnezeu mântuirea mea este garantată, deoarece El este credincios. Singurul lucru care o poate periclita este nerămânerea mea în credinţă.
În continuarea epistolei către Coloseni, Pavel prezintă mai pe larg aceste două etape ale mântuirii. În 2:11-23, vorbeşte despre actul iniţial al primirii lu Cristos, şi ce s-a întâmplat cu noi în acel moment. În 3:1-4:6, Pavel prezintă procesul umblării noastre în Cristos, şi lucrurile care trebuie să se întâmple cu noi în acest proces.
În versetul 7 din textul nostru, Pavel foloseşte două ilustraţii, prin care caută să ne ajute să înţelegem că pentru mântuirea noastră sunt necesare amândouă aceste etape: primirea lui Cristos şi umblarea în El. Aceste două ilustraţii sunt luate, una din pomicultură iar cealaltă din construcţii: ,,fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu” Să le luăm pe rând:
1. Fiind înrădăcinaţi în El.
Imaginea pomului este în mod fregvent folosită în Biblie, pentru a descrie procesul mântuirii. Înrădăcinarea unui pom are două etape: În primul rând, este momentul germinării seminţei, când începe viaţa, iar în mântuire acesta corespunde cu momentul convertirii. În al doilea rând, este perioada menţinerii rădăcinilor în pământ, ce durează tot restul vieţii plantei, iar în mântuire corespunde cu perioada umblării în Cristos. Faptul că sămânţa semănată în pământ a germinat, nu este garanţia roadei. Planta trebuie să-şi înfigă rădăcinile adânc în pământ, spre a-şi asigura stabilitatea în vremuri de furtună, şi hrana în vremuri de secetă. În pilda cu sămânţa din Matei 13, avem un avertisment foarte serios: Din trei categorii de sămânţă care a germinat, doar o categorie ajunge la roadă, iar din contextul pildei înţelegem că roada la care se referă Scriptura este mântuirea. Superficialitatea în umblarea cu Cristos, înşelăciunea bogăţiilor şi îngrijorările vieţii, pot distruge în vremuri de necaz şi prigoană chiar o sămânţă care a germinat şi a început să crească. În ziua de apoi, Dumnezeu nu ne va întreba dacă am avut frunze sau flori ci dacă am avut roadă. De la încolţirea seminţei şi până la vremea rodului este o cale lungă. Din punct de vedere spiritual, de la naşterea din nou şi până la a fi desăvârşit în Cristos, este un proces de o viaţă în care ni se cere să umblăm în El. Cine crede că va fi mântuit fără umblarea în ascultare de El, se înşală singur. Copii ai lui Dumnezeu sunt doar cei în care rodeşte Duhul lui Dumnezeu: ,,dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrînarea poftelor.” (Gal.5:22-23)
2.Fiind zidiţi în El.
Imaginea clădirii, deasemenea este destul de fregvent folosită în Biblie, pentru a descrie procesul mântuirii. Biserica este comparată cu o clădire în care fiecare dintre noi suntem pietre vii: ,,Şi voi, ca nişte pietre vii, Sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie Sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1Pet.2:5) În această clădire, Cristos este atât temelia cât şi zidarul: ,,Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.” (1 Cor.3:11), ,,Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Mat.16:18)
În finalul predicii de pe munte, Domnul Isus prezintă ilustraţia cu cele două case: Amândouă casele s-au bucurat de momentul zidirii lor, însă numai una s-a bucurat de rămânerea ei în picioare. Ce anume a făcut diferenţa dintre ele? Iată răspunsul Domnului Isus: ,,De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” (Mat.7:24-27) Primul tip de creştin prefigurat în pildă, a parcurs doar etapa convertirii, sau a primirii lui Cristos ca mântuitor, fără să-şi continue viaţa în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, iar casa lui a rezistat doar până la prima furtună. Al doilea tip de creştin, prefigurat în pildă, pe lângă momentul convertirii, s-a dedicat şi trăirii în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, iar casa lui a trecut la probă. Contextul în care vorbeşte Domnul Isus aici este cel al mântuirii, şi nu întâmplător, cu câteva versete înainte este adusă în discuţie şi imaginea pomului: ,,Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Mat.7:16-23)
În concluzie:
Înrădăcinarea şi zidirea noastră în Cristos se realizează prin credinţă. Credinţa este strâns legată de Cuvânt, de aceea Pavel adaugă expresia: ,,după învăţăturile care v-au fost date”. Întrebarea este: Dar dacă învăţăturile care le-au fost date au fost false? Atunci cu siguranţă şi credinţa rezultată este tot una falsă. De aceea este foarte important ce învăţături primim şi mai ales ce învăţători ne dăm. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cei care propovăduiesc o evanghelie ieftină, şi o cale a mântuirii uşoară, fără probleme, şi fără griji. Nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care au confecţionat o teologie care să liniştească sufletul dar să permită şi păcatul. Nu vă lăsaţi târâţi de ,,minciuna harului ieftin” care vine ca o mănuşă perfectă peste păcat. Lupta nu s-a terminat odată cu convertirea ci de abia atunci începe. Pavel când a auzit despre credinţa, dragostea şi nădejdea Colosenilor, nu a respirat uşurat zicând: ,,în sfârşit pot să-i tai de pe lista priorităţilor şi pe aceştia” ci abia atunci a început să se apuce serios de treabă. Mare pedeapsă îi aşteaptă pe cei care duc oameni în rătăcire cu minciuni de genul, că poţi face ce vrei, că Dumnezeu oricum te iubeşte, şi că tot copilul Lui rămâi chiar dacă păcătuieşti. O ilustraţie preferată a acestui soi de predicatori este că şi tu dacă ai un copil rău el tot copilul tău rămâne. Da, dar ce le scapă acestor predicatori este faptul că dacă eu îi spun copilului meu să nu bage degetele în priză şi el nu mă ascultă, nu va mai rămâne copilul meu, decât în amintire. Tot aşa şi Dumnezeu, ne spune să ne despărţim de păcat, că altfel vom muri. Dacă nu suntem dispuşi să facem lucrul acesta, responsabilitatea faptelor noastre ne aparţine.
În finalul versetului 7, Pavel ne spune că este important să sporim şi cu mulţumiri la adresa lui Dumnezeu. De ce este important, ca în procesul mântuirii, să avem o atitudine de mulţumire? Pentru că cei nemulţumiţi sunt cei mai predispuşi să cadă în capcana amăgirilor şi învăţăturilor greşite. Dacă un creştin cultivă zilnic în viaţa lui tot soiul de nemulţumiri cu privire la biserică, predici, păstori, etc…la prima învăţătură greşită care va apare, el se va alătura cel dintâi, deoarece atitudinea lui de nemulţumire îl va face să o vadă ca pe o eliberare. Atitudinea mulţumitoare ne va păzi de capcanele învăţăturilor greşite.